Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, susține că a aflat despre cumpărăturile de lux făcute din banii instituției în ultimii doi ani abia când a venit Corpul de control al Ministerului Mediului și că nu se consideră vinovată. Într-un schimb de replici în direct la Antena 3 CNN, ministra Diana Buzoianu a acuzat-o că și-a acoperit subordonații și a vorbit despre cheltuieli de 3 milioane de lei făcute cu cardurile ANM.
Confruntarea a avut loc sâmbătă, după ce Diana Buzoianu a prezentat o parte dintre constatările controlului și a cerut demisia conducerii instituției. Mateescu a replicat că a cerut un audit intern și a depus deja o sesizare la Poliție, în timp ce Buzoianu i-a reproșat că facturile pentru achiziții erau semnate de funcționari din subordinea sa.
Elena Mateescu: „Nu mă consider vinovată”
În intervenția de la Antena 3 CNN, directoarea ANM a spus că a luat deja măsuri, după ce a primit primele documente de la Ministerul Mediului.
„Am luat act de raportul Corpului de Control prezentat de Diana Buzoianu. La momentul în care primele documente au fost depuse la dispoziție, am declanșat un audit intern. Raportul preliminar a stat și la baza depunerii unei sesizări la Poliție.
Am arătat toleranță zero față de ce am descoperit la primele documente. Mai multe informații nu pot da pentru că e o anchetă în desfășurare, pe care o voi respecta.”
Întrebată dacă își va da demisia, Elena Mateescu a răspuns: „Nu mă consider vinovată în acest sens, am manifestat toleranță zero față de aceste aspecte.”
Buzoianu: „Ați acoperit niște oameni care au cheltuit 3 milioane de lei”
Ministra Mediului a respins explicația directoarei și a acuzat-o că a protejat persoanele responsabile de cumpărături: „Ați acoperit niște oameni care au cheltuit 3 milioane de lei de pe niște carduri, pentru sutiene de lux, pentru deodorante de casă, pentru parfumuri, numai anul trecut în valoare de 120.000 de lei.”
Buzoianu a spus că există documente care confirmă cheltuielile: „Știți foarte bine că avem facturi care au fost semnate de funcționari din subordinea dvs. Știți foarte clar că acest control a venit după avertizări de integritate.”
Ministra Mediului a mai anunțat că va continua să prezinte constatările Corpului de control și că ministerul va lua toate măsurile necesare pentru sancționarea celor responsabili și recuperarea banilor.
„Noi o să ieșim în fiecare zi cu concluzii. Dacă nu vă dați demisia, ne vom uita juridic să sancționăm persoanele vinovate și de a recupera acești bani. Dvs. nu ați avut toleranță zero. Din această instituție s-au cumpărat lenjerie intimă, vestimentații și geci cu blăniță. S-au cumpărat produse cosmetice în valoare de 12.000 lei. E rușinos să vă acoperiți acum”, i-a spus Buzoianu șefei ANM.
În timpul schimbului de replici, Diana Buzoianu a adus în discuție și demisiile despre care spune că au avut loc în departamentul de Achiziții: „Eu personal v-am întrebat cum este posibil. Am întrebat-o de ce și-a dat demisia jumătate din departamentul Achiziții. Când se cumpără sutiene de lux, nu mai simt nevoia să vă întreb. Datele și achizițiile care s-au făcut arată milioane de lei care s-au cheltuit ilegal. Facturile arată că s-au cumpărat ghetuțe cu franjuri și sutiene.”
Mateescu susține că a văzut documentele odată cu venirea inspectorilor
La finalul intervenției, Elena Mateescu a revenit asupra momentului în care susține că a aflat despre achiziții: „Așa cum v-am spus, am făcut sesizarea din august, așteptăm măsurile organelor competente. N-am descoperit, când a venit Corpul de Control am văzut primele documente și am acționat în consecință.”
Diana Buzoianu a anunțat, sâmbătă dimineață, că inspectorii au identificat cumpărături făcute cu cinci carduri ale ANM, printre care lenjerie intimă, haine și accesorii de lux, parfumuri, cosmetice și decorațiuni.
Ministra a precizat că exemplele prezentate public reprezintă doar o parte dintre constatările controlului și că raportul va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dacă nu vor exista demisii, Buzoianu a anunțat că luni, 12 octombrie, va convoca echipa juridică a ministerului pentru a analiza căile legale disponibile.
