Meciul echipei lui Andrei Rațiu, abandonat după un protest al fanilor: S-a jucat până în minutul 13

Meciul echipei lui Andrei Rațiu, abandonat după un protest al fanilor: S-a jucat până în minutul 13
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Meciul Rayo Vallecano – Athletic Bilbao a fost abandonat, sâmbătă, în etapa a opta din campionatul Spaniei.

Fără Andrei Rațiu pe teren, Rayo Vallecano a primit vizita celor de la Athletic Bilbao, iar meciul a început la ora 15:00, ora României. Nimic nu anunța, însă, faptul că partida va fi suspendată.

Protest împotriva președintelui Martin Presa

Partida dintre Rayo Vallecano și Atheltic Bilbao a fost întreruptă în minutul 13, după ce fanii au aruncat în teren cu avioane de hârtie, apoi cu alte obiecte, chiar și cu scaune.

ADVERTISING

Presa din Spania susține că fanii lui Rayo Vallecano au protestat la adresa președintelui Martin Presa. După câteva minute de suspendare a jocului, arbitrul a luat decizia de a abandona partida.

"Pleacă!" sau "Afară!" au fost scandările fanilor lui Rayo. Disputa a fost suspendată la recomandările poliției spaniole, care s-a temut de incidente și mai grave.

În ceea ce-l privește, Andrei Rațiu a fost în afara lotului lui Rayo Vallecano la meciul cu Bilbao.

Andrei Rațiu, transfer ratat în Premier League în vară

În perioada de transferuri din vară, Andrei Rațiu a fost dorit de englezii de la Fulham.

ADVERTISING

Deși Rațiu a spus „da” pentru transferul la Fulham, care a oferit 25 de milioane de euro pentru semnătura sa, Rayo Vallecano a ezitat să dea undă verde pentru mutare.

Echipa madrilenă a blocat mutarea pentru că Fulham și-a dorit să plătească 25 de milioane de euro, sumă echivalentă cu clauza de reziliere, în două trașe. Rayo n-a fost de acord și transferul s-a blocat, după ce șefii clubului n-au mai răspuns omologilor din Anglia.

Rațiu a strâns șase meciuri și un gol în toate competițiile sezonului actual la Rayo Vallecano.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google