Sorana Cîrstea (36 de ani) și-a aflat adversara din primul tur al turneului de la Wuhan.
După accidentarea suferită la US Open, Sorana se pregătește de revenirea pe teren, la Wuhan, primul turneu la care va participa după Grand Slam-ul de la Flushing Meadows.
În urma tragerii la sorți, Cîrstea o va înfrunta pe Hanyu Guo (28 de ani, 240 WTA) din China în primul tur al turneului de la Wuhan. Cele două nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.
Turneul de la Wuhan este programat în perioada 12-18 octombrie 2026.
Meciul Soranei Cîrstea cu Hanyu Guo urmează să se dispute luni, 12 octombrie, în jurul orei 05:00.
Gabriela Ruse a concurat în calificările turneului asiatic, însă s-a retras sâmbătă, 10 octombrie, din meciul cu Yulia Putintseva (31 de ani, 82 WTA) din cauza unor probleme medicale.
Ruse s-a retras la 1-0 pentru Putitseva la seturi.
Un ultim sezon cu rezultate excelente
2026 este ultimul sezon al Soranei Cîrstea în circuitul profesionist, iar românca are parte de un an în care a reușit mai multe borne importante.
Cîrstea are până acum 39 de victorii și 14 înfrângeri în meciurile de simplu disputate în 2026. Bilanțul este unul foarte bun, cu 14 victorii și 4 înfrângeri pe zgură, 17 victorii și 8 înfrângeri pe hard, 5 victorii fără nicio înfrângere pe terenurile acoperite și 3 victorii și 2 înfrângeri pe iarbă.
Românca a câștigat și un titlu în acest sezon, la Cluj-Napoca, după o finală în care a învins-o pe Emma Răducanu cu 6-0, 6-2.
La Roma, Cîrstea a ajuns până în semifinale și a obținut una dintre cele mai mari victorii ale carierei, în fața Arynei Sabalenka. La Roland Garros a atins sferturile de finală, în timp ce la Wimbledon în turul 3, iar la US Open a ajuns până în optimi.
