Au mai rămas doar trei zile până vom ști cine sunt cei doi candidați rămași în cursa pentru conducerea Partidului Conservator din Marea Britanie, după demisia lui Boris Johnson. 11…
Eveniment
Cele mai importante evenimente din România: bilanțul COVID-19, date din trafic, accidente, incendii, inundații, intervențiile poliției. Cele mai tari evenimente din ultimele 24 de ore.
Dulapurile antiglonț pentru copii, soluția școlilor americane în caz de atac armat
O companie din Florida propune o soluție controversată pentru salvarea copiilor în cazul unui atac armat: instalarea unor dulapuri din oțel, în care elevii se pot ascunde. Dulapurile sunt construite…
Ziua 145 de război: Moscova amenință cu „Ziua Judecății”, iar separatiştii proruşi speră să ocupe tot Donbasul până la sfârşitul anului
Cea de-a 145-a zi de război vine cu informații contradictorii de la Kiev pe subiectul unor demiteri importante, dar și cu noi amenințări apocaliptice de la Moscova. Duminică, președintele Volodimir…
Recorduri absolute de temperatură în Franța. S-au înregistrat peste 42 de grade
Mai multe recorduri istorice de temperatură au fost depăşite luni în Franţa, în localităţi precum Brest, Saint-Brieuc şi Nantes (vest) şi Biscarrosse (sud-vest) în ”cea mai călduroasă zi din acest…
Fiscul din Franța elimină termenii „doamna” și „domnul”. Cum trebuie să se adreseze angajații către contribuabili
Fiscul din Franța elimină termenii „doamna” și „domnul” și recomandă angajaților să se adreseze contribuabililor, în corespondență, cu numele destinatarului și cu un salut. Într-o notă dezvăluită de Le Figaro,…
Erdogan ameninţă din nou să ”îngheţe” aderarea Suediei şi Finlandei la NATO
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan ameninţă din nou, luni, să ”îngheţe” aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, cu o zi înaintea unui summit tripartit – cu Rusia şi Iranul –…
A fost deschis dosar penal în cazul turistului străin care a murit lovit de trăsnet în Bucegi
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul turistului portughez care a decedat, sâmbătă, în Munţii Bucegi, după ce a fost lovit de un trăsnet. În…
Comisia Europeană avertizează că e risc de secetă în jumătate din teritoriul UE. Și România e afectată
Aproximativ jumătate din teritoriul Uniunii Europene se confruntă în prezent cu riscul de secetă în urma absenţei prelungite a precipitaţiilor, a anunţat luni Comisia Europeană, în timp ce continentul trece…
13 ani de închisoare. Atât a luat un bărbat care a ucis o fată de 17 ani, după ce a refuzat să aibă relaţii intime cu el
Un bărbat de 49 de ani din Prahova a fost condamnat definitiv la 13 ani de închisoare, pentru că a omorât o fată de 17 ani care a refuzat să…
Ce se întâmplă la Kiev? Un consilier nuanțează declarațiile lui Zelenski despre demiterea șefului Serviciului de Securitate și procurorului general
Andrei Smirnov, șeful adjunct al biroului Administrației Prezidențiale de la Kiev, a nuanțat luni declarațiile lui Volodimir Zelenski în legătură cu demiterea șefului Serviciului de Securitate și a procurorului general.…
Protest în apropiere de baza NATO de la Cincu. Localnicii au blocat drumul: Își bat joc de noi!
Numeroși localnici din satele Cincu și Cincșor din județul Brașov au blocat, luni dimineață, drumul care leagă cele două localități, nemulțumiți de starea execrabilă în care se află. Drumul de…
Cutremur de peste 4 grade în Vrancea
Un cutremur de 4,1 grade s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în Vrancea. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 2:04:31,…
Atac armat într-un mall din SUA, soldat cu mai mulți morți și răniți
Trei oameni au fost ucişi şi alţi trei răniţi, duminică, de către o persoană care a deschis focul într-un centru comercial din statul american Indiana. „Am asistat la un atac…
Un elicopter s-a prăbușit în Rusia: 3 morți
Trei persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident de elicopter în peninsula rusă Kamceatka. Potrivit autorităţilor, epava arsă a elicopterului a fost găsită duminică în apropiere de vulcanul Uson. Campionul mondial…
Ziua 144 de război: Rusia a pierdut mai mult de 30% din soldați, armata Ucrainei este absolut convinsă că va câştiga
Ucraina a intrat în ziua 144 de război. Pauza operațională a Rusiei s-a terminat și se așteaptă ca armata rusă să își intensifice atacurile în perioada următoare. Există o anumită…
Iranul spune că are capacitatea tehnică de a produce o bombă atomică
Iranul are capacitatea tehnică de a produce o bombă atomică, însă nu a decis deocamdată să facă acest pas, a declarat duminică un consilier de rang înalt al ayatollahului Ali…
Albania și-a închis toate site-urile guvernamentale după un atac informatic fără precedent
Toate serviciile publice online şi toate site-urile de internet guvernamentale din Albania au fost închise duminică, în urma unui atac informatic sincronizat din afara ţării, a anunţat Agenţia Naţională Albaneză…
Un britanic capturat de ruși îl roagă pe Boris Johnson să îl ajute: Risc pedeapsa cu moartea
Un britanic care a fost capturat de forțele ruse în Ucraina i-a cerut ajutorul lui Boris Johnson, printr-un mesaj video distribuit de un jurnalist rus, după ce i s-a spus…
Un căpitan al Armatei Române s-a fotografiat cu Tom Cruise la cel mai mare spectacol aerian militar din lume (Foto)
Claudia Pop, căpitan în Armata Română, s-a întâlnit cu actorul Tom Cruise, starul din Top Gun, la un show aviatic militar din Marea Britanie. Cei doi au făcut o poză…
Incendii și în România: O persoană a ajuns la spital, trafic rutier blocat, case, pomi și terenuri distruse de flăcări
Mai multe incendii au izbucnit duminică în diferite zone ale țării. O persoană a ajuns la spital cu arsuri grave, altele au avut atacuri de panică, mai multe case, livezi…



















