Într-un context sensibil, România a arătat ca un stat care nu are cum să devină relevant, de vreme ce mingea privind o dronă de război explodată pe teritoriul țării este…
Citește mai multe despre: dronă Rusia România
NATO reacționează după ce România a anunțat, într-un final, că o dronă a căzut în Deltă
România a informat aliaţii NATO despre faptul că a găsit pe teritoriul său resturi de la o posibilă dronă în cadrul reuniunii de miercuri a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au…
Iohannis, despre drona căzută în Deltă, după ce i-a negat existența: Astăzi avem altă situație decât ieri, asta este. E inadmisibil, dacă e rusească UPDATE
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut miercuri, în deschiderea summit-ului Iniţiativei Celor Trei Mări pe care îl găzduieşte la Cotroceni, câteva declaraţii cu privire la bucăţile de dronă descoperite în Deltă.…
USR cere demiterea imediată a miniștrilor Apărării și de Externe. Drulă acuză autoritățile că au mințit timp de două zile: "Acesta este instinctul lor securistic"
Liderul USR Cătălin Drulă acuză autoritățile române, în frunte cu președintele Klaus Iohanni, că au mințit spunând că pe teritoriul țării noastre nu au căzut bucăți de drone rusești. În…



