Festivalul Electric Castle se va ţine în 2021 la Cluj şi Castelul Banffy din Bonțida.
Ediţia de anul acesta va avea loc, potrivit organizatorilor, între 6 şi 15 august şi va fi una „diferită”.
Supranumit EC_Special, festivalul va avea loc în centrul oraşului Cluj-Napoca şi la Bonţida, timp de zece zile, unde vor fi prezenţi 500 de artişti live şi new media.
Organizatorii precizează că Banffy va găzdui show-urile programate în primul weekend. Iar la Cluj vor exista 30 de spații din oraș care vor găzdui scenele special pregătite.
Concerte live cu artiști români și străini, performance, show-uri New Media sau AV sunt parte dintr-un program complex ale cărui detalii vor fi anunțate în perioada următoare, precizează organizatorii, care și-au propus să redea atmosfera obișnuită a festivalului, într-o formulă adaptată contextului, care să permită publicului o conexiune în deplină siguranță.
Începând de joi, 10 iunie, publicul va putea cumpăra bilete de pe platforma electriccastle.ro
Vestea vine după ce organizatorii Electric Castle au anunțat în mai că vor amâna pentru 2022 ediția din acest an, iată însă că s-au răzgândit.