- Sunt medici care susțin că peste 4 milioane de români au avut boala față de cei 1,7 milioane înregistrați oficial.
- Scăderea numărului de cazuri are legătură și cu vaccinarea, deși numărul celor imunizați e mult mai mic în comparație cu celelalte state europene.
- Mai mulți specialiști susțin că transmiterea virusului scade pe perioada verii, la fel cum se întâmplă în toate infecțiile respiratorii.
- O altă cauză a reducerii intensității pandemiei e aceea că, în România, varianta indiană încă nu se răspândește.
- Există o posibilitate reală ca la toamnă să apară un nou val de pandemie, susțin mai mulți experți.
Centrul Vechi din București a fost luat cu asalt în weekend de mii de tineri care voiau să socializeze, să asculte muzică și să consume alcool.
Pentru cei de acolo, dar și pentru mulți alții, pandemia a rămas undeva în urmă, deși nu există date care să explice scăderea abruptă a numărului de cazuri într-o perioadă atât de scurtă de timp.
În urmă cu trei săptămâni, masca de protecție era obligatorie în interior și exterior, iar circulația pe timpul nopții era interzisă.
Astăzi mai sunt în vigoare doar restricții legate de numărul celor care au acces la evenimente și de situația lor medicală.
Relaxarea a încetinit campania de vaccinare
În data de 15 mai, când autoritățile au luat decizia de a ridica multe dintre restricții, se înregistrau 729 de noi cazuri de infectare. Luni, 7 iunie, la trei săptămâni de la ridicarea restricțiilor, autoritățile au raportat un număr de doar 89 de cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore.
În data de 18 noiembrie 2020 s-a înregistrat recordul de infectări pentru o singură zi. Acesta a fost de 10.269 de cazuri.
Numărul cazurilor zilnice a scăzut de 8 ori în ultimele trei săptămâni, în condițiile în care masca nu a mai e obligatorie în spații deschise, restaurantele și terasele funcționează la 70% din capacitate, evenimentele sportive și culturale se desfășoară cu public și nu mai există restricții de circulație.
În această scurtă perioadă, mulți oameni au trecut cu rapiditate de la starea de îngrijorare la cea de relaxare. Transformarea a încetinit foarte mult campania de vaccinare.
România este pe penultimul loc din Uniunea Europeană în ce privește numărul de doze de vaccin administrate la 100 de oameni, 42,53. În spatele nostru mai e doar Bulgaria, cu 21,07.
De exemplu, Olanda, care are o rată de vaccinare mult mai bună ca a României. A reușit până acum să facă 57,98 de doze de vaccin la 100 de oameni, are 117.000 de persoane infectate, cu 1.500 de oameni care au luat virusul în ultimele 24 de ore.
Luni, în România, mai puțin de 5.000 de persoane aveau virusul.
Nu mai există transmitere comunitară, ci doar sporadică
“La 130-150 de cazuri pe zi, noi nu ne mai aflăm în situaţia unei transmiteri comunitare… Şi dacă cifrele acestea sunt subevaluate de trei ori, chiar și cu 500 de infecţii zilnice, la nivel naţional, nu înseamnă o transmitere comunitară, e o transmitere sporadică”, a declarat Alexandru Rafila.
Întrebat de SpotMedia.ro cum explică această scădere abruptă a numărului de infectări, profesorul Alexandru Rafila a spus că: “nu există dovezi care să explice în mod științific această scădere. Opinia mea este că am intrat într-un moment de scădere a intensității răspândirii, scădere ce apare deseori la bolile respiratorii.”
“Acoperirea vaccinală e la jumătate din ce ar fi necesar pentru realizarea imunității de grup. Pe de altă parte, nu e corect să aduni numărul celor care au trecut prin boală cu numărul celor care s-au vaccinat, pentru că există un segment de populație care a făcut și boala, dar s-a și vaccinat”, a declarat expertul pentru SpotMedia.ro.
Opinia profesorului Rafila este că în țara noastră nu a ajuns încă tulpina Indiană care are o viteză de răspândire mult mai mare față de cea britanică.
“E nevoie ca în continuare să testăm cu seriozitate și să facem anchete epidemiologice. Orice tendință de creștere a numărului de infectări ar trebui să alerteze autoritățile”, a declarat specialistul.
Acesta crede că în cele două, trei luni de răgaz trebuie vaccinat un număr cât mai mare de persoane pentru a fi pregătiți pentru toamnă, când se așteaptă ca numărul de infectări să crească din nou.
Cel puțin 8 milioane de persoane imunizate prin boală și vaccinare
“În ultima lună nu am mai întâlnit niciun caz de Covid-19. Înainte aveam cel puțin unul pe zi”, a declarat pentru SpotMedia.ro un medic pediatru care a lucrat intensiv în toată această perioadă.
Medicul nu a dorit să-și dezvăluie identitatea din motive personale.
“În opinia mea, s-a realizat deja un grad de imunitate colectivă. Avem cel puțin 8 milioane de persoane imunizate prin boală și prin vaccinare”, a declarat medicul pediatru pentru SpotMedia.ro.
Conform datelor oficiale, România are 1,7 milioane de persoane care s-au infectat până acum.
“Eu aș înmulți fiecare pacient declarat cu cifra șase”, a spus medicul. “Cred că acesta e numărul real al persoanelor care au fost infectate”, a adăugat el.
Din ce a văzut, sunt mulți oameni care au făcut boala și care nu au anunțat direcțiile de sănătate publică din diverse motive. Cele mai multe legate de teama de a nu-și pierde locul de muncă, de teama izolării sau a internării în spital.
“În plus, cred că trebuie luat în calcul și segmentul celor care nu fac boala. Într-o familie de patru, trei s-au infectat, dar o persoană, chiar dacă a stat în același apartament, a dormit în același pat cu soția sa care avea boala, nu s-a contaminat”, a povestit specialistul.
Cei patru factori care au încetinit pandemia
Radu Țincu, medic primar ATI, consideră că pandemia a încetinit vizibil în România graţie la patru factori: imunitatea post vindecare, imunitatea dată de vaccin, efectul măsurilor restrictive și sezonalitatea transmiterii.
“Cred că avem un număr cel puțin dublu de oameni care au trecut prin boală față de cel înregistrat”, a declarat medicul Radu Țincu pentru SpotMedia.ro.
“De asemenea, încă ne aflăm sub efectul măsurilor restrictive. Abia în zilele următoare vom ști dacă ridicarea lor a generat o creștere a gradului de infectare sau tendința descendentă se păstrează”, a adăugat medicul.
În perioada iunie-septembrie 2020, în România s-a desfășurat un test de seroprevalență (testarea unui grup mare de oameni) pentru a descoperi dacă virusul s-a răspândit în populație într-o măsură mult mai mare decât o arătau datele oficiale de la acea vreme.
Concluzia studiului efectuat pe 30.000 de persoane era că România e departe de momentul în care ar putea atinge imunitatea de grup.
Trebuie spus că, în perioada realizării studiului, rata de infectare era destul de scăzută, fiind în plină desfășurare abia primul val al pandemiei.
Unii specialiști consultați de SpotMedia.ro au declarat că ar fi necesar un al doilea studiu pentru a obține rata de imunizare și după cel de-al treilea val pandemic.