Focar de coronavirus la o echipă din România: 20 de cazuri pozitive

Focar de coronavirus la o echipă din România: 20 de cazuri pozitive
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a anunţat, miercuri seara, pe Facebook, că în urma testării întregii delegaţii care a participat la turneul de la Sfântu Gheorghe, din Liga Naţională de handbal feminin, s-au înregistrat 20 de cazuri pozitive la COVID-19.

”De ce ne-a fost frică nu am scăpat. Deşi au fost respectate toate regulile de prevenţie şi am făcut toate demersurile necesare pentru a proteja echipa CS Gloria Bistriţa-Năsăud, din păcate, la testul COVID-19 efectuat astăzi (miercuri, n. red.) de întreaga delegaţie participantă la turneul de la Sfântu Gheorghe, unde am disputat 4 meciuri în 6 zile, avem rezultate pozitive. Este vorba despre 20 de cazuri, două rezultate incerte şi alte trei negative”, se arată în comunicatul semnat de directorul Vasile Eugen Cosma.

ADVERTISING

Oficialul a precizat că jucătoarele sunt sub atentă observaţie şi au asigurate toate condiţiile necesare pentru a trece peste această situaţie dificilă.

Cosma a criticat sistemul de desfăşurare al campionatului, considerând că decizia federaţiei a fost una greşită: ''De asemenea, vă informăm că am solicitat în repetate rânduri, încă din perioada precompetiţională, în toate discuţiile, videoconferinţele şi întâlnirile cu reprezentanţii Federaţiei Române de Handbal, că acest tur competiţional trebuie să se desfăşoare în sistem 'meci acasă - meci deplasare'. Însă, România a rămas singura ţară din Europa unde meciurile se desfăşoară într-un singur oraş. Aşadar, solicitările noastre nu au fost luate în considerare, Federaţia Română de Handbal a hotărât începerea campionatului naţional de handbal sub o formă competiţională nouă, în sistem turneu. Am considerat încă de la început că acest sistem competiţional nu este o soluţie viabilă de desfăşurare şi că va aduce multiple dezavantaje în contextul pandemiei. Presupune un risc extrem de ridicat de expunere la infectare şi o probabilitate mărită de contaminare în rândul foarte multor delegaţii ale echipelor participante. Încă o dată se dovedeşte că propunerea noastră a fost viabilă, iar decizia Federaţiei Române de Handbal este una păguboasă şi lipsită de respect faţă de cluburi''.

ADVERTISING

''Regretăm situaţia şi va urma o analiză serioasă a acestui incident. Împreună cu Consiliul de Administraţie şi finanţatorul principal vom hotărî care sunt căile de urmat şi dacă ne vom îndrepta împotriva organizatorilor. Solicităm din nou Federaţiei Române de Handbal să îşi reconsidere decizia în privinţa modului de desfăşurare a Ligii Florilor MOL!'', concluzionează comunicatul clubului Gloria.

Ambele ligi de handbal, feminină şi masculină, au fost afectate la primele lor turnee din acest sezon de cazurile de coronavirus, unele formaţii alegând să nu participe, în vreme ce altele au luat parte cu loturile decimate de infectări.

ADVERTISING

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.Etichete 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇