Nu în toate farmaciile se vor putea face teste Covid. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Nu în toate farmaciile se vor putea face teste Covid. Ce condiție trebuie să îndeplinească
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Farmaciile vor putea face teste de COVID 19, însă numai cele care vor putea asigura spaţii corespunzătoare, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

”Ordinul va veni să clarifice nevoia de circuite din farmacii, iar farmaciile care vor testa vor fi acelea care vor putea asigura un spaţiu corespunzător testării, aşa încât să fie redus la minim riscul de transmitere a infecţiei.

Testele sunt puse la dispoziţie de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică”, a declarat ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă, vineri, la Timişoara.

ADVERTISING

Ioana Mihăilă a anunţat, miercuri, că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar urma să fie publicat în această săptămână, iar apoi să fie livrate testele farmaciilor care şi-au arătat disponibilitatea.

În luna martie, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu anunţa că a fost creat cadrul legal pentru testarea rapidă antigen în farmacii, urmând să aibă loc discuţii cu reprezentanţi ai farmaciilor.

Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România Răzvan Prisada afirma că lansarea unui program de testare a populaţiei pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în această perioadă ar fi un lucru "ideal”.

ADVERTISING

Prisada susţinea că există farmacişti dispuşi să intre în acest program, dar că are şi colegi reticenţi la propunerile autorităţilor, în condiţiile în care acestea din urmă i-au ignorat pe farmacişti "atunci când s-au luat măsuri pozitive în legătură cu cei care facem parte din întregul circuit al sistemului sanitar”.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇