De săptămâna viitoare ar putea începe testarea Covid în farmacii

De săptămâna viitoare ar putea începe testarea Covid în farmacii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar urma să fie publicat în această săptămână.

Apoi, săptămâna viitoare testele vor fi livrate farmaciilor care şi-au arătat disponibilitatea.

"Ministerul Sănătăţii a dezvoltat deja o platformă care facilitează raportarea testelor, platformă care va fi utilizată cât de curând şi de către farmacişti, pentru că suntem pe cale să publicăm ordinul cu testarea în farmacii şi să livrăm farmaciilor teste pentru a putea creşte capacitatea de testare", a declarat Ioana Mihăilă, miercuri seară, la TVR.

ADVERTISING

În luna martie, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu anunţa că a fost creat cadrul legal pentru testarea rapidă antigen în farmacii, urmând să aibă loc discuţii cu reprezentanţi ai farmaciilor.

"E un pas important care merge, dacă vreţi, către testare în masă, testarea oricui are această nevoie sau are această dorinţă, iar asta se va putea face la un preţ foarte scăzut", afirma el.

Rezultatele pozitive vor fi încărcate în platforma de raportare.

Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România Răzvan Prisada afirma că lansarea unui program de testare a populaţiei pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în această perioadă ar fi un lucru "ideal”.

ADVERTISING

Prisada susţinea că există farmacişti dispuşi să intre în acest program, dar că are şi colegi reticenţi la propunerile autorităţilor, în condiţiile în care acestea din urmă i-au ignorat pe farmacişti "atunci când s-au luat măsuri pozitive în legătură cu cei care facem parte din întregul circuit al sistemului sanitar”.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇