Casper Klynge. Este posibil ca acest nume să nu vă spună nimic, însă el este legat de o premieră mondială.
În 2017, Danemarca a devenit prima țară în care un diplomat de carieră a fost însărcinat oficial cu medierea relațiilor cu giganții tehnologici. A ”inventa” o poziție de ambasador în Silicon Valley pare o soluție cel puțin excentrică, dar ea reflectă recunoașterea caracterului de puteri globale pe care l-au dobândit platformele digitale.
Alexis Wichowski, profesor la Universitatea Columbia, propune chiar termenul de ”net states” - în traducere aproximativă, state ale Internetului. După cum punctează autoarea, aceste entități pseudo-statale ”există în bună măsură online, au supuși fideli peste tot pe glob și urmăresc agende bazate pe crezuri personale, exploatând uneori portițe legislative”.
Căile diplomației digitale
Atunci când a anunțat crearea poziției de ambasador pentru relația cu giganții tehnologici, ministrul danez de Externe, Anders Samuelsen, a explicat faptul că organizații precum Apple, Microsoft, Google sau IBM au o putere economică și un impact transformativ în viața de zi cu zi a cetățenilor care depășesc uneori influența statelor unde Danemarca și-a stabilit prezența diplomatică în formele ei tradiționale.
De atunci, exemplul danez a fost urmat de aproximativ 20 de țări din lume, chiar dacă denumirea funcției diferă. Putem include pe această listă Marea Britanie, Austria, Franța, Estonia, Olanda, pentru a da doar câteva exemple apropiate de spațiul românesc.
Conform propriilor declarații, în timpul mandatului său, Casper Klynge a fost primit cu reticență de către reprezentanții giganților tehnologici și nu a beneficiat de atenția la care spera pentru a putea reprezenta interesele țării sale.
A fost nevoie de nouă luni pentru a putea stabili o întâlnire cu unul dintre directorii executivi ai unei mari companii de tehnologie pe care a refuzat să o numească. În ciuda pregătirii unei agende complexe, privind politicile fiscale, securitatea cibernetică, dezinformarea online, în practică ambasadorul nu a obținut cu mult mai mult decât o vizită de curtoazie.
Acest episod demonstrează că este nevoie de un efort de adaptare în ambele tabere. Pe de o parte, statele trebuie să învețe să negocieze cu niște actori non-statali cu o vocație transnațională atât de puternică, încât devin parte integrantă a raporturilor geopolitice.
În schimb, giganții tehnologici se apropie și ei de înțelegerea faptului că era reglementărilor exhaustive a început și că singura cale de acomodare a intereselor publice cu cele private este așezarea la masa negocierilor deschise.
Deși nu am întâlnit alte dezvăluiri de culise similare celor făcute de ambasatorul Klynge, îmi permit să speculez că, prin edificarea pachetelor succesive de reglementări, statele au reușit să atragă ceva mai eficient atenția executivilor din marile companii pe care aceste reglementări le vizează direct.
De ce avem nevoie de ambasadorii Big Tech?
Rolul de ambasador pentru relația cu marile companii tehnologice nu mai este ”un moft” al statelor avansate în direcția digitalizării, ci devine unul esențial în echilibrul relațiilor cu mediul tehnologic.
În primul rând, pentru a răspunde puterii neîndiguite a platformelor de a gestiona și modela ”autostrăzile” informaționale prin intermediul cărora se articulează astăzi discursul public și multe servicii economice sau publice.
Este problematic să lăsăm platformele să ia decizii privind blocarea accesului anumitor utilizatori, atunci când aceste decizii nu sunt fundamentate de legile statului – acesta a fost mesajul neechivoc transmis de Angela Merkel, cu ocazia blocării contului de Facebook al președintelui Donald Trump.
Mesajul nu este unul de solidarizare cu Donald Trump, ci de solidarizare cu dreptul la exprimare al cetățenilor germani. În acest sens, activitatea diplomatică a ambasadorilor Big Tech poate proteja mai eficient interesele cetățenilor și companiilor care depind, sub o formă sau alta, de serviciile furnizate de marile companii de tehnologie.
În al doilea rând, este nevoie de mănușa de catifea a diplomației pentru a netezi asperitățile în relația dintre stat și giganții tehnologici. Să ne amintim recentul episod al conflictului dintre Facebook și statul australian, pe tema News Media Bargaining Code, un text de lege elaborat de Guvern împreună cu autoritatea de reglementare a concurenței pentru a proteja interesele companiilor media producătoare de știri.
Din escaladarea tensiunilor pe marginea proiectului de lege nu au avut de pierdut decât producătorii de știri, victimele șantajului Facebook, care le-a blocat peste noapte conținutul în afișările din newsfeed.
Gestul Facebook a presat guvernul australian să negocieze anumite prevederi care lezau interesele companiei. Pe măsură ce practicile anti-concurențiale și modelul de business al giganților tehnologici sunt vizate explicit de prevederi legale și investigații, va fi din ce în ce mai multă nevoie de intervenția unor reprezentanți mandatați de către guverne să negocieze tranziția către noul cadru de co-reglementare.
Nu în ultimul rând, ambasadorii Big Tech pot proiecta o influență de tip soft în relația cu giganții tehnologici, prin reprezentarea valorilor și intereselor cetățenilor.
Ei pot răspunde noii surse a competiției geopolitice de astăzi, și anume cursa pentru dominație în planul tehnologiilor digitale, a inteligenței artificiale, a biotehnolgiilor și a altor surse emergente de avans tehnologic.
China și Statele Unite sunt deja angajate umăr la umăr în această cursă, prin intermediul companiilor de tehnologie și inovare pe care le găzduiesc și de care depinde tot globul. Jucătorii mai mici ar face bine să ocupe din vreme un loc la masa negocierilor.