Împușcarea unui simbol al pădurii a șocat o bună parte a opiniei publice care a aflat despre o operațiune de vânătoare în care au fost implicate autoritățile locale, reprezentanți ai Guvernului și privilegiați aflați în căutare de trofee.
Pe Laszlo Szabo-Szeley l-am întâlnit în ianuarie 2005 când împreună am făcut o documentare în pădurile din jurul Odorheiului Secuiesc în care neobositul ecologist de 55 de ani mi-a arătat cum sunt vânați ilegal urșii și prinși în capcane de braconieri.
Am scris atunci un articol pentru cotidianul “Evenimentul zilei”, la care lucram la acea vreme, intitulat “Ursul carpatin se pregătește să dispară”.
Din păcate, arhiva digitală a ziarului a fost distrusă, dar am găsit o versiune a acelui articol pe un blog specializat în protecția mediului “Salva Eco”.
Acea incursiune din ianuarie 2005 în inima braconajului din județul Harghita a semănat mai mult cu o deplasare într-o zonă de conflict.
Rareori am întâlnit un om care să fie mai urât și mai hăituit de autoritățile locale, dar și guvernamentale, cum era Laszlo Szabo-Szeley la acea vreme.
Avea zeci de procese și de plângeri penale făcute împotriva sa de persoane fizice, de administrația locală și de asociații de vânători.
A fost o călăuză pasionată în acele zile, un luptător tenace cu braconierii și cu vânătorii.
Salvarea ursului carpatin de la extincție i se datorează într-o bună măsură. A scris, ilustrat și publicat câteva cărți despre animalele sălbatice și păsările din România.
Laszlo Szabo-Szeley murea la sfârșitul acelui an, în urma unei grave răceli, urmată de o infecție pulmonare galopantă la întoarcerea din Deltă Dunării.
A fost unul dintre primii coordonatori de grupuri de “birdwatching” din România. Acesta era jobul lui. Organiza excursii pentru străini în Deltă pentru urmărirea și fotografierea păsărilor.
Laszlo Szabo-Szeley a denunțat braconajul și vânarea legală și ilegală a urșilor în presa internațională. Munca lui a fost remarcată, iar aderarea la Uniunea Europeană a estompat mult fenomenul.
Mi-am adus aminte de luptătorul ecologist când am aflat de uciderea lui Arthur, gândindu-mă cât de mult și, totuși, cât de puțin s-a schimbat lumea de la plecarea lui.
De fapt, moartea marelui urs nu este decât o nouă dovadă de corupție a autorităților din România, gata să închidă ochii, să găsească portițe birocratice pentru ca un privilegiat al lumii să obțină un trofeu.
Vânarea lui Arthur a costat mai mult de 7.000 de euro. Acesta e doar un preț oficial avansat de autorități pe surse pentru a arunca în derizoriu operațiunea. Pentru cei care știu cum se face, ursul a fost ales, fotografiat, evaluat și, apoi, i-a fost prezentat prințului.
În opinia mea, uciderea lui Arthur este finalul unei afaceri de vânătoare care are multe cotloane tenebroase și pe care oficialii încearcă să ne-o prezinte ca pe-o “afacere legală”.
Conferința de presă organizată de ministrul Mediului Barna Tanczos nu a adus nimic nou în afara anunțului că e o anchetă în desfășurare.
Ministrul nu a ezitat să precizeze faptul că nu știe dacă “a fost sau nu cel mai mare urs din România” și nici dacă-l chema Arthur.
În mod ciudat, premierul Florin Cîțu, într-o declarație de presă, a făcut aceeași remarcă: “se pare că nu e cel mai mare urs”.
“Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului arată că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum”, a declarat Gabriel Păun, președintele organizație Agent Green.
Chiar faptul că reprezentanții Guvernului s-au grăbit să minimalizeze valoarea ursului arată că avem în față un episod care ascunde o afacere dubioasă.
“Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria, și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de ministerul mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna”, se arată în comunicatul oficial al Agent Green, o organizație neguvernamentală specializată în “investigarea crimelor de mediu”.
Întrebat despre această derogare, ministrul Mediului Barna Tanczos a recunoscut că a acordat-o, deși în dosarul respectiv se aflau doar trei plângeri ale locuitorilor din zonă, în legătură cu atacurile unei ursoaice cu pui, ultima plângere fiind din august 2020, în urmă cu mai bine de nouă luni.
“Dar, în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130”, e descrisă situația din teren în comunicatul Agent Green.
Emoția stârnită de uciderea lui Arthur i-a luat prin surprindere pe reprezentanții Guvernului.
O petiție Declic a strâns pe parcursul zilei de ieri peste 15.000 de semnături.
“Vânătoarea de trofee trebuie interzisă, sub orice formă. Pentru asta trebuie închise toate portițele care astăzi sunt deschise. Când soluția letală este singura rămasă, atunci ar trebui să fie prezent și un jandarm și un comisar de mediu”, se arată în document.
“Împușcarea ar trebui evitată, prioritizându-se tranchilizarea, urmată de eutanasie. Pentru a pune capac vânătorii de trofee, toți urșii morți vor trebui incinerați, după ce se vor fi prelevat probe de ADN. Această practică se aplică deja cu succes pentru protejarea elefanților. Pentru a salva această specie, orice captură de fildeș este incinerată, oriunde în lume”, se cere în petiția adresată Ministerului Mediului.
Cu toată tragedia, cred că Laszlo Szabo-Szeley, cel mai mare prieten al urșilor pe care l-am cunoscut vreodată, ar fi mulțumit de faptul că o bună parte a opiniei publice s-a arătat revoltată de împușcarea lui Arthur și a reacționat.
La începutul acestui secol, Laszlo lupta de unul singur, cu un aparat de foto și cu memorii trimise către toate autoritățile europene, să salveze animalele sălbatice din cătarea armelor braconierilor și ale vânătorilor.
Astăzi sunt mult mai mulți oameni implicați în protejarea animalelor, iar forța lor îi înspăimântă pe oficiali.
