Ambasada Marii Britanii la Bucureşti: Românii care caută muncă sezonieră în UK vor fi bineveniți şi în 2021

Ambasada Marii Britanii la Bucureşti: Românii care caută muncă sezonieră în UK vor fi bineveniți şi în 2021

Cetățenii români care caută muncă sezonieră în Marea Britanie vor fi bineveniți în 2021, anunță Ambasada britanică în România.

Anunțul este valabil pentru românii care vor să lucreze la fermele din Regatul Unit, timp de maximum 6 luni.

”Proiectul pilot pentru muncitorii sezonieri, lansat inițial în 2019, a fost extins și prelungit pentru un an suplimentar pentru cei care doresc să vină să lucreze la fermele din Marea Britanie pentru o perioadă de până la șase luni”, a anunțat, pe Facebook, British Embassy Bucharest.

???????? Cetățenii români care caută muncă sezonieră în Marea Britanie vor fi bineveniți în 2021.Proiectul pilot pentru...

Posted by British Embassy Bucharest on Tuesday, January 12, 2021

Așadar, doritorii au nevoie de viză pentru a lucra în Marea Britanie.

ADVERTISING

Şi cu acord, Brexitul rămâne o eroare

Pentru a obține viza de lucrător sezonier (Seasonal Worker visa/ T5), românii au nevoie de un certificat de sponsorizare în primul rând și să îndeplinească și alte criterii de eligibilitate.

Certificatul de sponsorizare se obține de la angajatorul din Marea Britanie, fiind vorba despre un document electronic. Certificatul este, mai exact, un număr de referință care conține informații despre jobul respectiv și detaliile personale ale aplicantului.

Angajatorul dă numărul certificatului de sponsorizare, iar acesta trebuie adăugat la dosar atunci când se solicită o viză de muncă. Acest document electronic este valabil timp de 3 luni, începând cu data emiterii, și poate fi folosit o singură dată la dosar.

ADVERTISING

Cel mai devreme, puteți aplica pentru viză cu trei luni înainte de data la care începeți munca. Mai multe detalii aici.

Peste 600.000 de români au primit deja rezidență post-Brexit în Marea Britanie. Câteva mii au fost respinși din cauza infracțiunilor comise

Cât costă viza

Viza costă 244 de lire sterline, adică peste 1.300 de lei.

Taxa de înscriere va fi redusă automat cu 55 de lire, dacă doritorii vin din una dintre următoarele țări:

Austria, Belgia, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia sau Turcia.

ADVERTISING

Cu această viză puteți rămâne pe teritoriul UK timp de 6 luni și puteți lucra doar la jobul din certificatul de sponsorizare. Nu puteți să optați pentru un al doilea loc de muncă, dacă nu se regăsește în acest document electronic.

De asemenea, nu puteți obține un serviciu permanent.

Vezi și De la 1 ianuarie, nu mai putem circula liber între UE și Marea Britanie. Ce înseamnă asta pentru români

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇