Situaţia legată de epidemia coronavirus este în continuare foarte gravă în Germania, chiar dacă numărul infectărilor nu mai creşte atât de repede, a declarat marţi cancelarul Angela Merkel.
Afirmația a fost făcută după ce liderii federali şi de landuri au amânat până pe 25 noiembrie luarea unei decizii privind noi măsuri de izolare.
"Numărul infectărilor nu mai creşte exponenţial, dar este în continuare mult prea ridicat. Prin urmare, trebuie să reducem contactele, să reducem contactele, să reducem contactele", a spus Merkel, la un eveniment de afaceri organizat de cotidianul Sueddeutsche Zeitung, relatează Reuters.
Ea mai precizat că 30-40% din populaţia Germaniei face parte din grupurile vulnerabile, între care persoanele în vârstă şi cele care au deja alte probleme de sănătate.
Merkel a declarat, de asemenea, că ar fi preferat ca la discuţiile de luni cu liderii federali şi de landuri să fi fost convenite măsuri mai stricte de izolare, pentru că extrem de îngrijorată de răspândirea coronavirusului în unele locuri, inclusiv în capitala Berlin.
"Fiecare zi contează în lupta împotriva coronavirusului", a spus ea.
"Ţinerea pandemiei sub control este cea mai bună soluţie şi pentru economie", a adăugat cancelarul.
Peste 14.000 de cazuri într-o singură zi
Numărul cazurilor confirmate a crescut cu 14.419 pe zi, în timp ce numărul de noi decese a fost de 267, relevă datele de marţi ale Institutului Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase.
Germania a impus la 2 noiembrie un 'lockdown' parţial pentru o lună, în încercarea de a ţine sub control al doilea val al pandemiei, care afectează mare parte din Europa. Barurile şi restaurantele sunt închise, însă şcolile şi magazinele au rămas deschise.
Merkel a propus măsuri suplimentare, cum ar fi obligativitatea de a purta mască la şcoală şi reducerea numărului de elevi la clasă, şi le-a cerut germanilor, atât populaţiei adulte, cât şi copiilor, să limiteze contactele sociale la o singură familie sau la un singur prieten.
Cancelarul a reiterat că incidenţa la şapte zile a virusului trebuie să scadă sub 50 la 100.000 de locuitori pentru a putea fi luate în considerare măsuri de relaxare. Germania are în prezent o incidenţă de 141 de cazuri la 100.000 de locuitori, conform celor mai noi date ale RKI.