UE a dat undă verde pentru semnarea contractului ce implică livrarea a 200 de milioane de doze de vaccin și o opțiune pentru încă 100 de milioane.
Compania farmaceutică din Mainz, Biontech, și partenerul ei american Pfizer au declarat luni că vaccinul lor este eficient în proporție de peste 90 de procente, urmând să solicite o aprobare rapidă în SUA, săptămâna viitoare.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că vaccinul este ”cel mai promițător de până acum”. Ambele companii au transmis miercuri că livrările către UE ar putea începe ”probabil la sfârșitul anului 2020”.
Acest lucru se aplică ”sub rezerva succesului clinic și aprobării serului de către autoritățile de reglementare”.
Comisia încheie contracte cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre. Până în prezent, există trei acorduri ferme cu furnizorii Johnson & Johnson, Sanofi-GSK și AstraZeneca.
Pfizer-Biontech ar fi al patrulea contract ferm de furnizare. De asemenea, Bruxelles-ul a finalizat discuții preliminare cu producătorii CureVac și Moderna.
Dacă toate aceste planuri sunt puse în aplicare, UE poate spera teoretic la un lot de aproximativ 1,7 miliarde de doze de vaccin, cu 400 de milioane de doze planificate ca opțiune suplimentară.
Cu toate acestea, până în prezent, nu a fost aprobat niciun vaccin în UE. De asemenea, nu este sigur dacă toate evoluțiile vor avea succes. În majoritatea cazurilor, sunt necesare două doze de vaccin pentru protecție.
Potrivit ministrului german al Sănătății, Jens Spahn, Berlinul speră să primească până la 100 de milioane de doze de vaccin. Pentru imunizare vor fi necesare două doze de persoană.
Cum se va împărţi vaccinul în UE
În principiu, toate cele 27 de țări membre au acces simultan la primele livrări, care trebuie distribuite în funcție de mărimea populației. Germania are o cotă de aproximativ 19 procente.
Ceea ce contează este să ”respectăm standardele noastre ridicate de calitate în procesul de aprobare”, a declarat ministrul federal al Cercetării, Anja Karliczek, la Berlin.
”Oamenii ar trebui să se poată baza pe acest lucru. Tehnologia dezvoltată de Biontech și Pfizer face posibilă producerea unor cantități mari de vaccin relativ rapid, astfel încât oricine dorește să fie vaccinat să poată fi vaccinat”, a spus politicianul conservator.
Avem un vaccin eficient. Cât va dura până când se va vedea efectul asupra pandemiei?
Potrivit acesteia, Biontech a primit 375 milioane de euro, finanțare federală, pentru dezvoltarea vaccinului. Acesta este unul din motivele pentru care Ministerul Sănătății presupune că Germania ar putea primi mai multe doze decât ponderea sa din populația europeană.
Ministrul Sănătății, Jens Spahn, a declarat la rândul său că Germania, o piață farmaceutică atrăgătoare, ar fi putut - la fel ca alte țări mari din UE – să încheie un acord pe cont propriu cu cele două companii, situație în care, spune Spahn, țările mai mici din UE ar fi fost dezavantajate.
”Procedura aleasă este ceva mai laborioasă, dar în cele din urmă, dacă alegem să colaborăm, suntem mai puternici”, a spus politicianul Uniunii Creștin-Democrate.
Spahn a anunțat o campanie de informare privind vaccinarea împotriva coronavirusului, ceea ce înseamnă că trebuie clarificat „cui acordăm prioritate, cine va fi vaccinat mai întâi”, a spus Spahn, subliniind că trebuie furnizate informații clare despre riscuri și efecte secundare.
Conform unei recomandări a Consiliului Etic German, un for ce consiliază Guvernul de la Berlin, dar și a altor experți, prioritate la vaccinare ar trebui să aibă persoanele în vârstă, oamenii cu afecțiuni ce pot agrava infecția cu Sars-Cov2, angajații din domeniul sănătății și asistenței medicale, ofițerii de poliție, pompierii, profesorii și angajații din grădinițe.
Citește și: