Un deputat AUR e acuzat că a sunat în toiul nopții mai mulți colegi de la PSD ca să-i înjure și să-i amenințe

Un deputat AUR e acuzat că a sunat în toiul nopții mai mulți colegi de la PSD ca să-i înjure și să-i amenințe

Deputatul PSD Gheorghe Şoldan a afirmat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că un coleg din Parlament, deputatul AUR Ciprian Titi Stoica, a sunat marţi seară mai mulţi colegi din grupul PSD, foarte târziu, după ora 1 noaptea, şi a început să-i înjure și să-i ameninţe.

„Aseară, un coleg al nostru din Parlament, domnul Ciprian Titi Stoica, un coleg de la AUR, a sunat mai mulţi colegi din grupul PSD, foarte târziu, după ora unu noaptea şi a început să ne înjure, să ne ameninţe, să ne adreseze tot felul de injurii.

ADVERTISING

La primul apel l-am atenţionat pe domnul Ciprian Titi Stoica că urmează să îl înregistrez, dar domnul Titi Stoica a continuat şi pentru asta aş vrea să îl somez public, fiindcă un asemenea limbaj şi comportament nu este demn de un parlamentar al României şi îl somez public pe domnul Ciprian Titi Stoica să vină la tribuna Parlamentului şi să îşi ceară scuze", a spus deputatul Şoldan, citat de News.ro.

În replică, Ciprian Titi Stoica (foto) recunoaşte că a greșit doar față de un deputat căruia i-a prezentat scuze, însă nu recunoaşte că ar fi dat şi alte telefoane în toiul nopţii.

ADVERTISING

Surse politice şi mai mulți parlamentari au spus că au fost sunaţi în ultimele două săptămâni de Titi Stoica, după ce deputatul AUR a fost sancţionat de Biroul Permanent. Aceleaşi surse citate de Antena 3 susțin că inclusiv Marcel Ciolacu ar fi fost sunat repetat în cursul nopţilor, dar şi parlamentari de la PNL, de la USR, PSD, inclusiv liderul de grup de la PSD, Alfred Simonis.

Titi Stoica nu recunoaşte acest lucru şi spune că şi el a primit telefoane în timpul nopţii, dar nu s-a plâns vreodată din această cauză.

ADVERTISING

Laura Vicol, deputat PSD, a declarat că a fost sunată noaptea târziu de pe un număr ascuns și și-a dat seama că o căuta deputatul AUR. "Sunt mamă de trei copii, sunt om în toată firea, am o vârstă şi mi se pare că este anormal şi imoral să suni. De exemplu, aseară, între 01:00 şi 03:00, am fost sunată, apelată de pe număr ascuns de data aceasta, dar coroborat cu tot ce au spus colegii mei deputaţi este clar că despre domnul deputat Titi Stoica este vorba.

Iniţial, am fost sunată de pe numărul dânsului, dar l-am blocat pentru că refuz să am orice tip de comunicare cu asemenea indivizi. Azi-noapte nu am răspuns, dar am răspuns în alte dăţi. I-am răspuns şi mi-a reproşat cum de mi-am permis", a declarat Laura Vicol.

Liderul AUR George Simion a spus în plenul Camerei Deputaţilor că acest caz va fi analizat, iar sancțiunea poate viza suspendarea sau chiar excluderea din partid a lui Ciprian Titi Stoica.

"Din punctul meu de vedere, la fel cum am dat dovadă de intransigenţă de fiecare dată când a fost cazul, vom analiza, sancţionarea, suspendarea, mergând până la excluderea colegului nostru şi sper şi dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru, pentru că ieri, în Biroul Permanent, i-aţi trimis pe nişte colegi deputaţi la Untold, cu votul BP", a spus Simion.

"Tot ieri, prin votul plenului, au permis ca colegii lui să vorbească doar 10 secunde, generând nişte frustrări care mai devreme sau mai târziu vor refula din păcate", a mai spus liderul AUR.

Titi Stoica este unul dintre deputaţii AUR care au fost sancţionaţi cu 50% din indemnizaţie, pentru o perioadă de şase luni, în urma scandalului din plen din data de 10 mai. Decizia a rămas definitivă ieri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇