Ce face Rafila ca să nu avem grevă generală și în spitale

Ce face Rafila ca să nu avem grevă generală și în spitale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, încearcă să se găsească soluţii astfel încât să nu se pună problema unei greve generale şi în sectorul sanitar, după cea care ţine şcolile închise de peste două săptămâni.

Rafila se întâlneşte în fiecare zi cu reprezentanţii sindicatelor din sistemul sanitar.

„Ne întâlnim în fiecare zi cu reprezentanţii sindicatelor. Şi azi dimineaţă am avut întâlnire cu reprezentanţii SANITAS. Încercăm să găsim soluţii încât să nu se pună problema unei greve generale în sectorul sanitar şi acest protest al lor să fie un semnal pentru toată lumea, sigur, şi pentru noi, că trebuie rezolvate anumite probleme.

ADVERTISING

Cele pe care putem să le rezolvăm acum le vom rezolva într-un timp foarte scurt, altele probabil că necesită aprobarea noii legislaţii în domeniul salarizării care să elimine anumite inechităţi salariale.

Lucrurile despre care noi am discutat la nivelul Ministerului Sănătăţii ne-am angajat, respectiv încheierea negocierilor şi semnarea Contractului Colectiv de muncă, memorandumul legat de ocuparea posturilor libere, voucherele de vacanţă care să fie plătite dintr-un fond separat care să nu mai greveze bugetul spitalelor şi să producă inegalităţi.

ADVERTISING

Toate aceste lucruri sunt rezolvate, încercăm să găsim soluţii şi pentru celelalte", a susţinut Rafila, la Parlament.

Potrivit acestuia, greva japoneză în care au intrat sindicaliştii din sistemul medical reprezintă un semnal de alarmă, iar Ministerul Sănătăţii încearcă să găsească soluţii în contextul economic actual.

"Greva japoneză este un semnal dat de sindicate, este dreptul sindicatelor să ne dea astfel de semnale, să apere drepturile membrilor de sindicat, dar încercăm să găsim soluţii în contextul economic în care ne găsim. Sigur, nu este vorba doar de Ministerul Sănătăţii, este vorba despre Guvernul României şi de disponibilităţile care există din punct de vedere financiar", a susţinut ministrul.

ADVERTISING

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” organizează, joi, un protest în Bucureşti, având programate un miting în Piaţa Victoriei şi un marş pe străzile Capitalei. Între timp, Guvernul duce toate salariile din Sănătate și asistență socială la nivelul maxim pentru 2022 şi de miercuri intră și Sanitas în grevă. Deocamdată japoneză.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇