Guvernul duce toate salariile din Sănătate și asistență socială la nivelul maxim pentru 2022

Guvernul duce toate salariile din Sănătate și asistență socială la nivelul maxim pentru 2022
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Salariile de bază ale statisticienilor şi registratorilor medicali, infirmierelor şi brancardierilor, precum şi ale altor categorii de personal din sistemul de Sănătate vor fi aduse la grila din 2022 începând din această lună, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Muncii.

Aceeaşi prevedere se va aplica şi pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi pentru cel din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Potrivit documentului citat, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, o parte din personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar, respectiv statisticienii medicali, registratorii medicali, infirmierele, brancardierii, băieşii, nămolarii, spălătoresele şi îngrijitoarele nu au atins nivelul maxim de salarizare prevăzut în grilă.

ADVERTISING

Spre deosebire de restul personalului care este salarizat pe această anexă (medici, asistenţi medicali, alt personal de specialitate cu studii superioare etc), aceste categorii de personal sunt singurele din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 care nu au atins nivelul maxim de salarizare din grilă.

Acordarea nivelului salariilor de bază pentru aceste categorii de personal implică un impact bugetar nesemnificativ care nu va dezechilibra ţintele fiscal-bugetare pentru anul 2023, ci va elimina dezechilibrele/discriminările de natură salarială din sectorul sanitar şi va permite acordarea unor salarii corespunzătoare pregătirii şi vechimii în muncă, subliniază iniţiatorii proiectului.

ADVERTISING

De asemenea, ultima majorare salarială pentru personalul care ocupă funcţiile prevăzute în anexa referitoare la "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Administraţie a vizat un număr de aproximativ 8.000 de angajaţi din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Potrivit notei de fundamentare citate, în aceste condiţii s-au creat premisele unei diferenţieri salariale în raport cu restul angajaţilor din sistem (poliţişti şi militari), salarizaţi potrivit anexei nr. VI la Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare şi măsurilor fiscal-bugetare anuale, pentru care nivelul salariului de funcţie/soldei de funcţie nu a fost majorat până la concurenţa nivelului prevăzut de lege pentru anul 2022, care de altfel, ar rămâne singurele categorii de personal care nu ar avea salariile stabilite la nivelul respectiv.

ADVERTISING

Proiectul de act normativ vine în contextul în care membrii de sindicat din cadrul Federaţiei Sanitas vor declanşa, începând de miercuri, o grevă japoneză în toate unităţile sanitare şi cele de asistenţă socială, fără ca activităţile să fie întrerupte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇