PSD insistă că intră în grevă, dacă PNRR nu ajunge, miercuri, în Parlament. UPDATE Cîțu anunță că îl prezintă

PSD insistă că intră în grevă, dacă PNRR nu ajunge, miercuri, în Parlament. <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Cîțu anunță că îl prezintă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîţu va prezenta miercuri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în Parlament şi va participa la dezbaterea documentului.

Anunțul Guvernului făcut marți seară vine după ce Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, a continuat amenințările cu greva dacă premierul nu va merge în fața aleșilor să prezinte PNRR-ul.

El a acuzat, într-o postare pe Facebook, că premierul și șeful Camerei Deputaților vor să ”blocheze toată Europa”.

”Nu vor să vină în Parlament să prezinte PNRR, așa acum este normal. Polonia, Spania, Italia și Franța au prezentat PNRR-ul în Parlament.

Dacă mâine în Parlament, prezentarea PNRR nu este punct separat pe ordinea de zi, PSD va intra în grevă parlamentară”, se arată în postarea șefului PSD.

ADVERTISING

El se întreabă de ce vor cei doi să ”ascundă” PNRR.

”Cum vor explica la Bruxelles blocarea întregii Europe doar pentru că nu sunt în stare să aibă o prezentare publică a unui plan care va afecta România pentru următorii 5 ani?

Românii trebuie să afle adevărul legat de înghețarea pensiilor, salariilor și a alocațiilor, de creșterea taxelor și impozitelor pentru firme, precum și faptul că agricultura românească va primi... ZERO lei pentru irigații!”, a mai susținut Ciolacu.

Replica lui Orban

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat ca replică la amenințările social-democraților că cele două camere se reunesc miercuri, în plen reunit, pentru a fi prezentat PNRR.

"Birourile Permanente reunite au hotărât convocarea plenului Camerelor reunite pentru ziua de mâine, la ora 13:00. Pe ordinea de zi vor fi doar două puncte: prezentarea Planului Naţional de Rezilienţă şi Recuperare (PNRR) cu intervenţii din partea grupurilor parlamentare, pe baza reprezentării în Parlament", a precizat Orban, citat de Agerpres.

El a precizat că premierul "va avea la dispoziţie 60 de minute pentru prezentarea PNRR, iar fiecare grup parlamentar va avea un timp pentru a-şi exprima punctul de vedere în limita unui timp stabilit în funcţie de numărul de parlamentari, aşa cum e cutuma parlamentară".

Orban a adăugat că PNRR va fi pus pe masa Comisiei Europene în termenul care a fost stabilit.

Context

ADVERTISING

Nu este prima oară când liderul PSD evocă greva parlamentarilor din partid. Marcel Ciolacu a spus în ultima perioadă că așa vor proceda social-democrații, dacă PNRR nu va ajunge și în Parlament.

Marcel Ciolacu a anunțat, pe 16 mai, că are a doua zi o întâlnire cu premierul pentru a vorbi despre PNRR.

În schimb, Guvernul anunța în 17 mai că nu a fost stabilită nicio întrevedere între cei doi. Spre seară, Florin Cîțu s-a răzgândit și a anunțat întâlnirea.

În aceeași zi, tot seara, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, făcea un apel către PSD pentru aprobarea în Parlament în cursul lunii curente a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

ADVERTISING

Într-un final, întâlnirea a și avut loc între premier și Marcel Ciolacu.

„Am sperat să avem o discuție mai aplicată și cu specialiștii din PSD și cu partenerii sociali. Nu am avut, în acest moment, plăcerea din partea Guvernului României de a avea acces alături de partenerii sociali la Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Marcel Ciolacu după ce s-a văzut cu prim-ministrul.

Liderul PSD a mai spus că la întâlnire „au fost prezentate niște principii și cam care este viziunea”.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇