Și iată cum, o problemă strategică a României devine scandal de presă încropit în laboratoarele Opoziției sau chiar ale Puterii ostile și care, rostogolit în redacții și împins în platouri, ține agenda publică super-tensionată, că doar ameliorarea situației pandemice amenință slăbirea captivității publicului bombardat cu ”senzațional”.
Recenta demitere a lui Vlad Voiculescu a arătat radiografia unei coaliții cu toate ingredientele balcanice, dâmbovițene, pe de-o parte, dar și cele progresiste, bruxelleze, pe de altă parte.
Nimic nou, doar mă miră naivitatea unor actori din partea lovită a baricadei, care ajunși pe un val de simpatie și frustrare la putere, au așteptări ca înțelegerile să fie ferme, atacurile să fie principiale, confruntările să fie pe idei și multe alte idealuri pe care le împărtășim și noi ceilalți, dar pe care le privim rezervat, acesta fiind și simplul motiv pentru care nu am intrat în politică, încă.
În jocul acesta de mușchiuleți încrețiți, pe modelul deja derulat cu ocazia primei demiteri din Guvern, iată că ministrul Ghinea este și el scos la încălzire, fezandat și pregătit la foc mic pentru a fi sacrificat în numele performanței guvernamentale și a ”politicii altfel”.
Cei trei chefi de la bucătăriile celebre ale palatelor din Victoria, Cotroceni și Parlamentului, analizează mofturos ghiveciul prezentat și se înghesuie să-și marcheze teritoriul prin acțiuni de imagine, politic regizate, dar fără substanță în plan strategic: convocări de ședințe, preluări de negocieri oficiale sau ieșiri intempestive în fața presei.
Până la izbucnirea scandalului, lista proiectelor PNRR (Planul Național de Relansare și Reziliență) a parcurs toți pașii procedurali stabiliți, a respectat calendarul și a obținut toate binecuvântările de la cele trei palate.
Din punct de vedere tehnic, PNRR a intrat în negocierile cu Comisia în parametrii stabiliți și agreați. Singurul reproș de ordin procedural pe care l-aș putea face este acela că strategii de la ceea ce numim ”fonduri europene” au căzut în capcana asigurării transparenței, democrației și creării unui cadru echitabil de discuții în detrimentul analizării științifice, strategice, conceptuale și corelate a propunerilor de proiecte.
Dar asta face diferența între abordarea politică și cea tehnocrată; pentru a îndeplini criteriile de performanță și exigențele profesionale, elaborarea strategiilor, programelor, planurilor naționale trebuie și ”condusă”, adică rezultatul final nu este un melanj de contribuții de la ministerele de linie pentru a mulțumi pe toată lumea ci este un filtru, o analiză riguroasă, milimetric armonizată cu obiectivul propus, interesul național și capacitatea de implementare.
Problema mare a PNRR-ului nu este că în cursul negocierilor se vor face anumite ajustări, recalibrări sau chiar reorientări ci aceea că, până la urmă, o formulă va fi agreată, iar implementare trebuie făcută până în 2026. Atunci încep durerile de cap și picioarele băgate în apă rece și nu numai. Pe baza formulei agreate, beneficiarii finanțărilor trebuie să treacă la treabă și să dovedească o capacitate de implementare conformă cu propunerile făcute, totul în contextul respectării exigențelor impuse de finanțator.
Se presupune că lista aprobată va conține un număr bine stabilit de proiecte mature și necesare, gata de a fi demarate imediat și nu niște intenții sau deziderate care sfidează timpul și logica finanțărilor. Atunci se va vedea adevărata măsura a competenței și profesionalismului ministerelor care au asumat realizarea proiectelor respective.
Acum, toată lumea își dă cu părerea, vinovații sunt găsiți imediat, iar eșafoadele sunt lustruite. În ciuda declarațiilor ”liniștitoare”, situația tinde să devină explozivă, bomba este amorsată, scaunul pregătit de catapultare.
Aș trage un semnal de alarma care ar putea face bine unei părți mai inocente a Puterii și aș accentua faptul ca subiectul de presă PNRR este un set up al celorlalți, iar o implicare mai tranșantă a diviziei Bruxelles (Cioloș, Tudorache & Co) ar fi cât se poate de necesară acum, până când nu e prea târziu.
Pe același raționament, dacă se va continua tot așa, probabil urmează scandalul pe autostrăzi, pe legile justiției, pe dezvoltarea economică și tot așa, cu tot atâtea capete căzute doar dintr-o parte a Puterii, iar următoarele alegeri vor fi un prilej pentru reproșuri la adresa celor sacrificați. Asta în condițiile în care la Interne polițiștii pensați zdrobesc țeste de caldarâm, la Finanțe zburdă rating-urile cu covrigi în coadă, iar la Muncă dosarele de pensie se ”digitalizează” cu spor.
Asta e politica, fraților, cel puțin la acest moment, iar pentru a schimba ceva e nevoie de aplomb, implicare și realism. Pe parcurs, pe măsura acumulării bătăliilor câștigate, se poate trece la nivelul următor: principii, idei, idealuri.
Miza este extrem de mare și nu ține de poziția unui ministru sau al altuia, dar sufocarea demersurilor de schimbare poate compromite oportunitatea momentului, așteptările unei întregi generații și încrederea unor segmente sociale care au sperat în mai bine.
Trecutul stă la pândă și abia așteaptă zdruncinarea coeziunii în coaliția de guvernare pentru a reveni în forță și a întoarce țara spre metehnele populismului, cleptocrației și mediocrității.
Secretul succesului nu este să ajungi la ceea ce ți-ai propus, ci să te menții acolo și să duci ținta la nivelul următor.