Reuniunea cu cei 30-40 de primari și viceprimari organizată zilele acestea de ambasadorul Rusiei la București arată cât de ușor se mișcă diplomatul rus în mediul politic autohton.
Este un soi de fermitate forțată fluturată de Rusia în timp ce își zăngăne armele la granițele Ucrainei, nu departe de Marea Neagră. Moscova încearcă să-și mențină popularitatea cum poate, crezând că în acest fel contracarează solidaritatea euro-atlantică față de pericolul în care se află Ucraina.
Valeri Kuzmin, actualul ambasador al Moscovei la București, are 69 de ani și este un profesionist al diplomației prin propagandă, bine educat să demonstreze superioritatea țării sale în orice condiții și să-i privească de sus, mai ales pe vasalii istorici Kremlinului.
Înainte să fie trimis în România, a fost la Chișinău, unde și-a exersat aroganța fără niciun fel repercusiuni.
La București, misiunea lui e mai complicată, dar sunt destui care vor să-l ajute: reprezentanți la vârf ai administrațiilor publice locale, dar și rectori și decani ai unor universități importante l-au invitat înainte de pandemie să conferențieze cu săli pline, inclusiv de studenți, încă inocenți în înțelegerea manipulărilor.
Toate acestea sunt doar valuri de suprafață, care să scoată în evidență că ar exista un filon pro-rus în România. Există, însă, mai multe straturi de adâncime, unde complicațiile persistă:
(1) În aprilie anul acesta, adjunctul atașatului militar al Ambasadei Ruse din București a fost declarat persona non grata pe teritoriul României, fiindcă desfășura „activități de spionaj”, de altfel, lideri ai Serviciului Român de Informații au sugerat cu ani în urmă că Rusia vrea „să cunoască în profunzime ce se întâmplă aici” și încearcă „să influențeze anumite dinamici”, altfel spus că există pârghii de influență politică și nu numai.
(2) Nu sunt date concrete despre felul în care ar putea fi influențată politica autohtonă, mai ales că interesele de grup și personale ale demnitarilor români provoacă destabilizări periodice și fără ajutorul Moscovei. Apar, totuși, tot mai multe tendințe dezinhibate antieuropene. Astfel, Curtea Constituțională a României a votat acum șase luni împotriva Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Șeful Curții, Valer Dorneanu, a fost în 2018 la Forumul Juridic Internațional de la Sankt-Petersburg, deși ministrul de Externe de atunci, Teodor Meleșcanu, i-a cerut să nu meargă, fiindcă acolo au fost și șefi ai Curților Constituționale din enclavele smulse de Rusia din teritoriul Georgiei, Abhazia și Osetia de Sud.
Șeful diplomației române a încercat atunci să-l convingă că prin prezența sa la Forumul din Rusia va recunoaște în mod simbolic acele republici, pe care niciun stat occidental nu le consideră teritorii de sine stătătoare.
Un an mai târziu, Sputnik, organul de propagandă al Moscovei, l-a ales pe Dorneanu „personalitatea politică a anului”. Favoriții Sputnik sunt agenți de influență ai Rusiei, la vedere, politicieni, care intenționat sau nu fac un joc favorabil Moscovei.
Înaintea președintelui Curții Constituționale, fosta prim-ministră PSD Viorica Dăncilă a luat premiul cel mare de la organul de propagandă rusesc.
Ultimii lideri ai PSD, Liviu Dragnea și Victor Ponta, au fost și ei printre preferați, primul pentru retorica lui antioccidentală și al doilea pentru amiciția arătată unor firme rusești în timpul mandatului său.
(3) Dincolo de cei care pot avea influență nemijlocită în politică, se află și cei care pot ajuta de pe margine, fie propagandistic, fie prin rețelele pe care le au.
Adrian Năstase, ultimul premier român invitat la Moscova de două ori în mandatul său, crede că „pesimiștii învață limba chineză, iar optimiștii limba rusă”.
Cu toate că România a aderat la NATO, în perioada când era șeful Guvernului, Năstase pare să-și fi schimbat optica. Nu neapărat călătoriile lui regulate la Moscova pledează în acest sens, ci o tendință a grupului adunat în jurul Fundației Titulescu, pe care o patronează și din care fac parte politicieni marginalizați, diplomați pensionari nostalgici, dar și oameni mai tineri influenți în diferite domenii, mentorați de-a lungul timpului de Adrian Năstase.
În 2018, de pildă, fostul premier a participat la o conferință, pe care a numit-o academică, pe tema relațiilor româno-ruse, împreună cu diplomați activi de la Ambasada Română din Moscova. Ministerul de Externe a spus atunci că Adrian Năstase e pe cont propriu, dar fostul premier a avut o întâlnire cu unul dintre consilierii ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, ca și cum ar fi avut un mesaj de transmis sau de primit.
Adrian Năstase este doar cel mai cunoscut exponent al unei politici de echilibru între două lumi, care vorbește despre necesitatea revenirii la o politică externă realistă, „de promovare a intereselor noastre naționale”.
Mai sunt și alții, dar deocamdată își recunosc deschis această opțiune mai degrabă politicienii marginalizați, majoritatea acuzați sau chiar dovediți pentru fapte de corupție, între ei, fostul europarlamentar Adrian Severin, fostul deputat Varujan Vosganian sau fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
(4) Afacerile și influența economică ar putea fi o altă pârghie folosită de Moscova. România importă din Rusia de peste 3 miliarde de dolari gaz și exportă diferite mărfuri de aproape 2 miliarde.
În anii dinaintea pandemiei, schimburile erau în creștere. Întoarcerea la realpolitik, de care vorbea Adrian Năstase, ar însemna în primul rând un pragmatism economic, adică o relație profitabilă pentru România, deci nu de dependență. Nu există însă o astfel de proiecție, nici măcar la oamenii de afaceri care și-ar dori o astfel apropiere.
Afacerile cu state autoritariste au mereu în spate țesături politice încâlcite, pe care investitorii cinstiți nu știu cum să le folosească, fiindcă favorurile pe care eventual le-ar primi trebuie adesea decontate la cerere, chiar dacă nu neapărat cu arma la tâmplă.
Invers, în România marile investiții rusești au venit în mod tradițional prin intermediul unor companii occidentale, mai mult sau mai puțin obscure. Sunt și câteva sute de firme destul de mici, multe dintre ele ineficiente, dar care se târăsc de la an la an, cu o abnegație suspectă.
Există și alte nișe folosite de Rusia, în special propaganda prin dezinformare pe rețelele sociale și falanga conservatoare a Bisericii Ortodoxe Române, care preferă tradiționalismul rigid de tip rusesc, în locul unui modernism moderat de extracție occidentală.
Întâlnirea ambasadorului rus cu primarii, pusă la punct cu zece zile în urmă, indică o anumită permeabilitate a politicienilor români, dar în același timp și o strategie a Moscovei, care vrea să-și aducă adepții la vedere și vrea să cucerească noi simpatizanți, care în timp vor putea deveni utili.
Planurile Rusiei nu sunt doar pe termen scurt.
Sabina Fati