Zeci de reprezentanți ai autorităților locale și antreprenori din România și Rusia s-au întâlnit vineri, la București, cu ambasadorul Valery Kuzmin, care le-a cerut invitaților săi să trateze ”critic acuzațiile mincinoase” care i se aduc țării sale în presa occidentală, în contextul tensiunilor de la granița cu Ucraina.
Informația, însoțită de imagini din timpul evenimentului, a fost publicată pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la București.
Intitulat ”Oportunități pentru cooperarea bilaterală”, evenimentul a fost organizat de ambasada Federației Ruse, cu sprijinul ”Romanian Investment Zoom”.
În discursul său, ambasadorul Kuzmin a subliniat importanța ”eliminării barierelor politice care stau în calea dezvoltării relațiilor bilaterale” și a vorbit despre intențiile Rusiei de a crea și dezvolta anumite structuri economice integratoare, cum ar fi EAEU, BRICS și altele.
Ambasadorul Rusiei le-a cerut aleșilor și reprezentanților mediului de business din România ”să trateze critic acuzațiile false aduse în presa occidentală” împotriva țării sale, cu privire la unele ”intenții imaginare de a submina fundamentele democrației occidentale”, și să abordeze cooperarea comercială ”de pe pozițiile unui calcul pragmatic clar”, se arată în postarea pe Facebook.
La rândul lor, participanții români la întâlnire au vorbit pe larg despre potențialul economic al regiunilor lor pentru investitori, exprimându-și interesul în dezvoltarea unor schimburi economice profitabile de ambele părți, susține sursa citată.
Lista participanților la eveniment nu a fost publicată.
Joi, președintele Iohannis a participat, prin videoconferință, la consultările pe care președintele SUA, Joe Biden, le-a organizat cu liderii statelor membre NATO care fac parte din Formatul București (B9), prilej cu care s-a discutat pe larg despre conflictele care marchează flancul estic al NATO și regiunea Mării Negre.
De asemenea, evenimentul organizat de Ambasada Rusiei a avut loc în contextul în care Moscova a cerut NATO să revoce promisiunea de aderare a Ucrainei şi Georgiei, iar secretarul general Jens Stoltenberg a respins categoric cererea.
C.B.