Ce este îngrijorător este că răspunsurile date de europeni au fost în totalitate defensive și tardive.
Rusia a profitat de faptul că democrațiile europene nu sunt unite și în politica externă statele au concepții diferite și moduri de a acționa diferite. Dacă la est amenințarea rusă se simte precum crivățul, de ce ne deplasăm spre vest intransigența scade considerabil.
Principalul vinovat pentru lipsa de putere a răspunsului la acțiunile Rusiei este dependența Germaniei de gazul rusesc. În plus, Germania încă se simte datoare Rusiei pentru că aceasta a permis unificarea.
Aceste două tare au făcut ca politica Germaniei față de Rusia să fie plină de concesii ascunse sub masca împăciuitoare a ,,dialogului” cu țarul Putin.
Putin nu dorește ca UE să devină un stat federal, un soi de Uniune a Statelor Europene. Dacă acest concept se va materializa, Rusia se va trezi în situația de a avea ca adversar nu un conglomerat de state medii și mici cu poziții diferite, ci un monolit cu o singură poziție.
Pentru Rusia acest lucru ar fi mult mai rău decât o eventuală aderare a Ucrainei la NATO sau o intrare a acesteia în UE.
Putin pare a fi în defensivă politică, chiar dacă militar este în ofensivă în Ucraina, dar nu este așa. Pentru Putin varianta împărțirii militare a Ucrainei nu este bună pentru că, în cazul unei invazii, prezența americană în Ucraina va crește inevitabil și situația militară ar fi aidoma celei nedorite de statul rus, deoarece ar fi o situație echivalentă cu ajungerea NATO la granițele sale.
De aceea, posibilitatea invadării Ucrainei în totalitate este exclusă, dar varianta invadării Dombasului și legarea acestei regiuni de Crimeea este foarte plauzibilă.
La fel de plauzibilă pare varianta ca invazia să fie făcută în doi pași, la început cu invadarea Donbasului și alipirea sa la Rusia pe model Crimeea, apoi, în a doua fază să se facă ocuparea zonei de la Mariupol la Crimeea.
Rusia ar obține astfel ,,cordonul sanitar” de care vorbește Putin, e drept, la o scară mai mică, dar sigur că Rusia este interesată de el, pentru că este convinsă că acesta îi asigură securitatea și este în concordanță cu ideologia imperialistă promovată de statul rus.
Acest fel de invazie ar fi exact modelul pe care Germania aproape că l-ar accepta și Putin mizează pe aceasta.
Doar că momentul nu este bine ales, pentru că răspunsul american ar fi diferit de ce al Germaniei. Pentru că Biden este totuși în prima parte a mandatului și nu își permite o asemenea înfrângere în politica sa externă.
Președintele Biden nu va antrena SUA în război cu Rusia pentru Ucraina, asta o știe toată lumea și Putin pe asta se bazează.
SUA vor activa arma sancțiunilor economice, dar Putin are deja un răspuns pregătit la aceste sancțiuni și anume gazul.
Dacă invazia se petrecea vara, arma gazului ar fi folosită, dar nu ar fi avut un impact major. Dar dacă invazia se va produce în ianuarie, Putin va folosi prețul și volumul gazului tranzacționat spre Europa pentru a atenua impactul sancțiunilor.
Din această perspectivă pare că ce s-a întâmplat în această toamnă cu gazul rusesc poate fi interpretat ca o pregătire strategică a invaziei militare a Ucrainei.
Provocând criza gazului, Rusia și-a umplut buzunarele cu valută și a lăsat rezervoarele Europei parțial golite, nu destul ca să provoace panică, dar destul pentru ca o oprire a fluxului de gaz în iarnă să blocheze economia Germaniei, a unei Germanii conciliantă și dispusă la compromisuri de pe acum.
În fapt, vorbim de o blocare a economiei Europei, iar acest lucru poate antagoniza relațiile dintre UE și SUA.
Din jocul acesta militar, Europa nu are variantă câștigătoare sau de sumă nulă. Pe termen scurt, toate atuurile sunt la Putin. Asta este ca urmare a politicii prea conciliante a europenilor, care nu și-au întărit statele flancului estic, care n-au o forță de intervenție rapidă proprie, care n-au înțeles că este în interesul lor politic să se asigure că Ucraina crește economic, ca să poată gestiona singură conflictul cu Rusia.
Anul viitor, NATO se va reuni și alianța va defini amenințarea rusă asupra flancului său estic ca principala problemă de securitate europeană.
Să vedem dacă NATO va privi în față adevărul declarând Rusia ce este, adică un stat agresor.
Să vedem ce măsuri militare vor fi luate și, mai important, să vedem cum va reacționa economic UE, pentru că, chiar dacă invazia rusă în Ucraina va fi doar o amenințare cum cred analiștii, această amenințare va fi permanentă. Iar ea va trebui contracarată, pentru că este mai bine să dai acum bani pe acțiuni preventive. Dar puterea acestor acțiuni preventive depinde de poziția Germaniei în conflict, iar dinspre centrul Europei bate pentru Ucraina un vânt la fel de rece precum crivățul dinspre Est.