Orice război scoate la iveală nebănuiți eroi și nemernici. Cel de agresiune și genocidar iscat de Rusia în Ucraina nu face excepție.
În topul infamiei se plasează, incontestabil, însuși tiranul. Dictatorul rus n-are, în această sferă, vreun rival. Deși trăim într-o lume plină de abominabili, de la Hitler, Stalin, Mao, Pol Pot și Osama Bin Laden încoace e imposibil de găsit un ticălos mai dezgustător și detestabil ca Vladimir Putin.
Care nu se rezumă să mintă, să ordone invazii și să terorizeze lumea cu arsenalele lui doldora de rachete hipersonice și de bombe nucleare. Putin a ordonat și bombardarea de spitale, școli, teatre și maternități, trimițându-și militarii să violeze, să tâlhărească, să tortureze, să violeze femei și copii, să fure oameni, să-i înfometeze, să-i deporteze în masă și să-i asasineze.
Uneltele Iadului. Și politicieni români și germani perfectibili
Urmează o lungă listă de inși vrednici de dispreț, între care le-aș rezerva un loc special în infern nu doar șefilor poliției lui politice, comandanților unităților asasine și rușilor prostiți de propagandă, de proasta educație și de refugiul lor în naționalism, ci putinofililor occidentali subtili, care se dau pacifiști și dezinformează viclean, apelând la omenia și dragostea de pace a lumii civilizate.
Nu departe de ei sunt politrucii din țări care se dau democratice și occidentalizate dar sunt conduse în continuare de cleptocrați. În România, există un autentic expert în chestiuni rusești și sovietice. Numele său e Armand Goșu.
Or, cum scrie decanul Facultății de Științe Politice al Universității București, Cristian Preda, Ministerul (român) de Externe ”l-a pus la index pe cel mai bun expert român în chestiuni ruse, Armand Goșu, distins membru al FSPUB”.
M-am alăturat profesorului Preda, care, pe drept indignat, i-a solicitat MAE explicații. M-am întrebat, în context, oare cine sunt sabotorii României de la MAE? Sau poate a ajuns acest minister să fie al Rusiei și abia acum aflăm?
E stupefiantă lipsa de profesionalism a unui ministru ca Aurescu, care pare a crede că se poate lipsi de aportul unui expert veritabil în formularea opțiunilor externe ale unei Românii politic total defazate în acest război.
Nici mai sus în ierarhie lucrurile nu stau realmente bine.
Președintele Iohannis, un mare amator de golf și de schi, riscă să rămână în curând ultimul lider european, alături de Viktor Orban, care, echer în fața lui Putin, refuză să-l viziteze pe Zelenski la Kiev. Unde a omis până acum să se deplaseze, spre rușinea lui, și cancelarul german Scholz. E bine că șefa diplomației germane, Baerbock, ca și șefa Bundestagului, Bas, l-au onorat pe președinte în capitala Ucrainei.
Dar n-ajunge. Șeful executivului berlinez a gafat repetat și cu urmări nefaste pentru prestigiul Germaniei în primele două luni și jumătate de război și ar fi făcut bine să nu irosească invitația lui Zelenski de a-l vizita, împreună cu președintele Steinmeier, în simbolica zi de 9 mai, Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste, cea cu fast și belicos celebrată în Rusia.
Astfel, dregătorii berlinezi ar fi putut lansa puternicul semnal politic că admit realitatea aciuierii neonaziștilor nu atât la Kiev, cât la Moscova. Și că susțin clar aderarea Ucrainei la UE și NATO. Scholz a ratat, vai, și această ocazie.
Mai oribil s-a comportat papa, care, ca să fie invitat la Moscova, ori din alte motive, ideologice, ținând de opțiunile sale politice radicale din tinerețea lui de teolog al eliberării, a inventat recent că NATO ar fi ”lătrat la poarta Rusiei, facilitând”, chipurile, ”invazia”. Ceea ce nu e decât o asumare grotescă, pentru un șef al creștinătății chemat să rostească adevărul, a laitmotivului deșănțatei propagande a Kremlinului, specialistul global în război psihologic.
Un cazan special pentru liderul de la Elysee. Și contraperformanțele lui
Mișelii încă și mai siderante comite președintele Franței, Macron. Liderul unei țări în care nu mai există parcă decât extremiști are fumuri cât cuprinde. ”Oricine știe că negocierile cu Ucraina vor dura ani, dacă nu decenii”, s-a rățoit el, de sus și obraznic, la victimele ucrainene ale tentativei ruse de genocid antiucrainean, adăugând, ca și cum s-ar crede în 1990, că ”Rusia nu trebuie înjosită”.
Ceea ce semnalizează Moscovei că poate agresa, cuceri și omorî în liniște, în masă, că n-are de ce se teme de un vest ostil, care să ”înjosească Rusia”.
Adică s-o sancționeze cum e drept și merită pentru nenumăratele ei crime de război și contra umanității. Liderul Hexagonului, care n-are probleme să înjosească dreptatea, vrea și revoluționarea UE cu eliminarea dreptului de veto al țărilor mici și mijlocii.
Or, problema Europei nu e că, dixit Macron: ”UE ia decizii greu”. Ci că ia decizii greșite. Din deficit democratic și exces birocratic. Ca și din superbie, lașitate, monism politic, încremenire în radicalismul schimbării fără noimă, refuzul schimbării cu noimă, cădere în exces de raționalism și progresism dând în iraționalism și nihilism nimicitor de tradiții, de moravuri, demnitate și libertate. Iată șantierele pe care UE are de construit.
Să propui, ca Macron, o și mai amplă centralizare europeană după decenii în care ai păcătuit catastrofal față de Rusia lui Putin, căreia i-ai ciugulit din palmă, e o insolență fără pereche.
Sub pretextul accelerării proceselor decizionare, vrei (fără s-o admiți) să cimentezi acel tip de Europă franco-germană care să fie în stare, ca pe vremea lui Bismarck, să regleze afacerile Bătrânului Continent (de la Lisabona la Vladivostok, vorba lui Medvedev) în tandemul Berlin-Moscova, cu Parisul, prin forța economică a lucrurilor, anexă germană.
Dar, oricum, peste capul sâcâitoarelor țări mici și mijlocii situate, ce enervant, între Prusia și Rusia! Ar fi o Europă care să-i snobeze și să-i disprețuiască în continuare, discreționar, pe cei mici. Rușine, Macron!
Un mult râvnit loc în purgatoriu
E bine că 13 țări i se opun trufiei descreierate a vidului ucenic vrăjitor din Hexagon pe care îl tot ia apa, pentru că își tot dezvață lecția.
Și se vede silit, ca în povestea lui Lucian din Samosata, genial reluată de balada lui Schiller, să repete erori fatale: seamănă leit cu acelea comise și în epoca în care democrațiile apusene au permis ascensiunea unui dictator totalitar ca Hitler.
Ce împinge democrațiile apusene în greșeală? Să-i mănânce, de pildă, din palmă unui Putin, încurajându-l astfel să-și demareze ororile externe?
Prosperitatea lor extraordinară, alimentând aberații, precum un progresism necondiționat? Ce explică apetența lor pentru relații toxice cu tiranii?
Cum au ajuns unii să confunde diplomația cu un scop în sine? Dar să idolatrizeze pacifismul și să recadă în împăciuitorism, înclinarea care le tot joacă feste cu regularitate de ceas elvețian?
Îmbuibate, excelent organizate și hipercivilizate, aceste democrații tind să-și uite originea și trecutul. Odată cu adumbrirea memoriei, refulează adânc adevărurile antropologice și lecțiile istorice esențiale.
Amnezia le împinge să se dedea trufiei monismului, relativismului, epicureismului. În purgatoriu ar fi locul liderilor occidentali care au ratat timp de 20 de ani nenumărate ocazii de a se adecva realității unei Rusii totalitare, agresive și imperialist-colonialiste, dar au preferat să alinte balaurul, să se autoamăgească, să se complacă în lașitatea lor, să se lase cumpărați sau prostiți, să-și umple de iluzii și electoratele naive.
Salvatorul
Dar ”Domnul e un războinic, Domnul e numele Său”, revelează a doua carte a Sfintei Scripturi. Patronul Creației are grijă să existe nu doar banii și armele Vestului și mințile strategice ale anglo-americanilor din serviciile secrete, care ajută Ucraina masiv în a se apăra, înțelegând, de exemplu, de unde vin cele mai nimicitoare atacuri ale agresorului și ce valoare strategică au puncte intens disputate ca Insula Șerpilor. Unde controlul aerian exercitat de pe insulă prin apărare antiaeriană și rachete de croazieră i-ar putea conferi Moscovei capacitatea de a domina zona de nord-vest a Mării Negre.
Or, Rusia e în prezent vulnerabilă în această regiune, după scufundarea crucișătorului Moscova de către forțele ucrainene și nu trebuie lăsată să se consolideze, ci trebuie atacată masiv. De pildă, cu dronele Bayraktar. Și cu rachetele de croazieră navale, care ar putea scufunda noi mândrii ale marinei ruse.
Tot Patronul Creației îi oblojește pe răniți. Și se îngrijește să existe ființele care să se distingă în confruntările militare, prin dragoste, curaj, inteligență, abnegație și capacitatea de a salva.
Mulți eroi sunt imprevizibili. De pildă, militarii din Regimentul Azov, care, mult timp defăimați ca extremiști, continuă, improbabil, să apere în uzina lor asediată de două luni și jumătate, Azovstal, ultima redută ucraineană din Mariupolul ocupat de invadatori.
Lupta lor a legat la fața locului considerabile forțe rusești, împiedicându-le să semene moartea în restul Ucrainei.
La loc de frunte, între eroi, mi se pare a se situa, dând fericit din codița sa de terrier, ”Patron”. Impresionantă s-a dovedit decorarea, de către președintele Zelenski, în prezența omologului său canadian, a micului glonț patruped, canin. Care nu ucide, ci salvează. Patron a detectat la Cernihiv și în alte zone ale Ucrainei sute de mine rusești, salvând tot atâtea vieți. Sau poate chiar mai multe.
Cum și delfinii sechestrați de ruși la Sevastopol salvează, fără voie, altele. De această dată, rusești. Ce minunată ar fi lectura epopeii animalelor salvatoare de oameni într-o Europă rescufundată în coșmarul ucisului în masă de nevinovați.
Acest omor va mai dura, prin foametea generată în lume de invazia Rusiei, mult timp după terminarea unui conflict militar care, dixit șefa Comunității de Informații americane, Haines, pare, din cauza lui Putin, să mai continue timp îndelungat.
Căci Putin ”urmărește scopuri dincolo de Donbas”. Serviciile secrete americane îl consideră pe dictator pregătit pentru un război de lungă durată, deși Putin ”se confruntă cu o nepotrivire între ambițiile și mijloacele sale militare”.
Și ar putea chiar purcede ”pe o traiectorie a escaladării”, după cum a mai adăugat ea. Dar veșnic nu e nici acest baron al războiului. Într-o bună zi i se va prezenta și lui socoteala.
Se vor găsi apoi și istoricii care să scrie epopeea impredictibililor eroi ai acestui îngrozitor război.
Petre M. Iancu