Forurile de conducere ale USR urmează să decidă poziția partidului față de nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, a anunțat, duminică, deputatul Radu Mihaiu, vicepreședinte al formațiunii.
În opinia sa, USR își va păstra rezoluția de a nu vota un guvern din care face parte PSD.
„Suntem surprinși, ca foarte multă lume, de nominalizarea din această dimineață. USR a spus în permanență că își dorește reforme. (...) Din punctul nostru de vedere, e greu de înțeles o opțiune care ni s-a pus pe masă foarte din scurt. E foarte greu să spunem «da, vom susține» ceva despre care aflăm acum. Sigur că vom avea o ședință în care vom dezbate aceste lucruri. Dar, eu, personal, cred că va fi foarte dificil”, a declarat Radu Mihaiu, pentru Digi24.
Vicepreședintele USR a subliniat că Adrian Veștea „nu este nici măcar propunerea PNL”. În acest context, spune el, dacă noua nominalizare este de fapt o variantă susținută de PSD, votul USR devine foarte greu de obținut.
„Dacă este propunerea PSD - pentru că l-am auzit pe domnul Zamfir ceva mai devreme că este bucuros cu domnul Veștea - atunci e tare dificil să votăm așa ceva”, a spus Mihaiu.
El a respins ideea că ar exista „două PNL-uri”, în condițiile în care desemnarea lui Veștea a produs o criză internă puternică în partid.
„Există un singur PNL”, a spus Radu Mihaiu, adăugând că USR a avut o „colaborare corectă și onestă” cu liberalii în această criză.
Vicepreședintele USR a precizat că această formulă nu a rezultat nici din negocierile oficiale, nici din discuțiile informale.
„O să avem o ședință, o să discutăm aceste lucruri, pentru că nu a reieșit nici din negocieri, nici ulterior din discuții informale, nu a reieșit această formulă. Așa că nu avem niciun fel de propunere oficială din partea partidului”, a explicat Mihaiu.
El a adăugat că, în nume personal, crede că USR nu își va schimba poziția față de un guvern care ar include PSD.
„În nume personal, pot să spun că e greu de crezut că vom schimba această rezoluție, că vom vota un Guvern în care să fie și PSD. (...) Fără să mă antepronunț, pentru că nu dau eu voturile pentru toți colegii mei, eu așa cred: USR își va păstra rezoluția de a nu vota un guvern din care face parte PSD”, a spus Radu Mihaiu.
Deputatul a ținut să precizeze că USR nu vrea să se implice în disputele interne din PNL. În același timp, a spus că partidul său va rămâne predictibil dacă partenerii politici urmăresc reforme reale.
„Suveranismul și acest extremism au crescut tocmai din cauza corupției statului. Asta este ceea ce trebuie să facem pentru a combate extremismul: să reducem corupția, să reducem căpușele, să reducem pilele. Dacă lucrăm cu oameni care își doresc reforma, USR va fi predictibil și va fi loial”, a precizat deputatul.
Și UDMR a convocat, duminică, de la ora 18:00, consiliul de conducere al formațiunii, pentru a se poziționa față de nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
Iar AUR susține că soluția constituțională la actuala criză politică o reprezintă alegerile anticipate. Formațiunea afirmă că separația puterilor în stat presupune că Parlamentul nu poate fi subordonat Președinției și anunță că va dialoga cu toate părțile implicate.
Adrian Veștea a fost nominalizat duminică de președintele Nicușor Dan, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, la finalul celor 10 zile în care a încercat să formeze un guvern.
Nicușor Dan a spus că nici el, nici Eugen Tomac nu s-au „jucat de-a guvernarea”, dar că, în acest moment, „o soluție politică este cea care este potrivită”.
Președintele și-a justificat alegerea prin experiența administrativă a lui Veștea. A spus că acesta a fost primar, președinte de consiliu județean și ministru, că a atras fonduri europene, a lucrat cu bugete și este „categoric pro-occidental”. Nicușor Dan a invocat și proiectul Aeroportului Brașov.
Despre Adrian Veștea, presa locală scria încă din aprilie că este pregătit să îi ia locul lui Bolojan.
- Cine este Adrian Veștea, noua propunere de premier a lui Nicușor Dan
- Presa locală scria încă din aprilie că Adrian Veștea, un apropiat al lui Hubert Thuma, era pregătit pentru funcția de premier
Desemnarea lui Adrian Veștea a provocat un val de reacții dure în PNL. Ilie Bolojan a acuzat un „act ostil” și „o evidentă încercare de rupere a PNL”. Ciprian Ciucu a vorbit despre „complot”, „trădare” și „ingerință”, iar Alexandru Muraru a spus că Nicușor Dan „a rupt definitiv relațiile cu PNL”.
- Bolojan acuză un „act ostil” după desemnarea lui Adrian Veștea: Nicușor Dan încearcă să rupă PNL
- Ciucu, după desemnarea lui Adrian Veștea: „complot, trădare, ingerință”!
- Alexandru Muraru, după nominalizarea lui Veștea: Niciun președinte după '89 nu a făcut așa ceva! Încearcă să rupă bucăți din PNL și să-l pună în brațele PSD
Pentru ca noul Guvern să fie învestit, Adrian Veștea are nevoie de cel puțin 233 de voturi în Parlament.
