Deputatul PNL Alexandru Muraru, președinte al PNL Iași, acuză dur decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru fără consultarea conducerii liberale.
Muraru susține că șeful statului „a rupt definitiv relațiile” cu PNL și că încearcă să destabilizeze partidul.
„Domnul Nicușor Dan întoarce armele împotriva PNL, pentru iresponsabilitatea PSD. Propunerea de premier venită în această dimineață din partea președintelui României este inacceptabilă, nesustenabilă și este un atac îndreptat împotriva Partidului Național Liberal”, a transmis liderul PNL Iași.
El susține că nominalizarea lui Adrian Veștea este „o mișcare vicleană” și are „un obiectiv clar de destabilizare internă”.
„Președintele a rupt astăzi definitiv relațiile cu partidul pro-european cu cea mai mare cotă de încredere din partea românilor și cu cea mai mare vocație și tradiție democratică din România. Implicarea unui președinte în viața internă a unui partid este profund neconstituțională, este nedemocratică și este o încercare de deturnare a procedurilor și mecanismelor interne”, spune Alexandru Muraru.
Deputatul liberal mai declară că PNL a avut consultări anterioare cu Nicușor Dan, dar scenariul pus în aplicare duminică nu a făcut parte din discuții.
„Niciun președinte după ’89 nu a făcut așa ceva!”, a mai transmis Muraru.
El îl acuză pe Nicușor Dan că încearcă să rupă PNL și să îl împingă spre PSD.
„De ce este dator PNL să salveze o situație creată artificial de către PSD și extremiștii de la AUR? Nu doar că președintele României a asistat spectator la tensiunile din fosta coaliție și a așteptat pasiv ziua moțiunii, dar s-a apucat să certe partidele din fosta coaliție, implicit PNL, pentru că s-a ajuns aici. Astăzi, domnul Nicușor Dan atentează la integritatea PNL, încercând să rupă bucăți din el și să-l pună în brațele PSD”, afirmă Alexandru Muraru.
Liderul PNL Iași spune că Ilie Bolojan nu a fost informat despre această decizie și că nicio persoană din PNL nu poate aspira la funcția de premier fără susținerea partidului și a conducerii acestuia.
Reacția lui Muraru vine după ce și Ilie Bolojan a acuzat un „act ostil” și „o evidentă încercare de rupere a PNL”. Bolojan a spus că nici el, nici conducerea partidului nu au fost informați anterior de președinte și a anunțat că PNL va convoca un Birou Politic Național pentru o decizie oficială.
Și Ciprian Ciucu, primar general al Capitalei și prim-vicepreședinte PNL, a reacționat în termeni foarte duri, vorbind despre „complot”, „trădare” și „ingerință”. Ciucu a susținut că desemnarea lui Veștea face parte dintr-o încercare de rupere a PNL.
Duminică dimineață, președintele Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat și că îl propune în locul acestuia pe Adrian Veștea.
Tomac fusese desemnat pe 4 iunie și avea la dispoziție 10 zile pentru a forma un guvern și pentru a cere votul de încredere al Parlamentului. La finalul acestui termen, el a anunțat că nu a reușit să obțină susținerea necesară.
Nicușor Dan a spus, la Cotroceni, că nici el, nici Eugen Tomac nu s-au „jucat de-a guvernarea”, dar că, în acest moment, „o soluție politică este cea care este potrivită”.
Președintele și-a justificat alegerea prin profilul administrativ al lui Adrian Veștea. A spus că acesta a fost primar, președinte de consiliu județean și ministru, că a atras fonduri europene, a lucrat cu bugete și este „categoric pro-occidental”. Nicușor Dan a invocat și proiectul Aeroportului Brașov, de care numele lui Veștea este legat puternic.
- Cine este Adrian Veștea, noua propunere de premier a lui Nicușor Dan
- Presa locală scria încă din aprilie că Adrian Veștea, un apropiat al lui Hubert Thuma, era pregătit pentru funcția de premier
Adrian Veștea a spus că își asumă responsabilitatea într-un moment de criză politică și că știe „de la firul ierbii” care sunt problemele oamenilor și ce trebuie făcut. El a anunțat că își dorește un guvern politic, care să își asume reforme reale și să mențină România pe direcția pro-occidentală.
Adrian-Ioan Veștea este un politician PNL cu profil puternic de administrație locală. Este născut la Râșnov, a fost primar al orașului timp de trei mandate, președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării. În PNL, a condus organizația Brașov și a fost secretar general al partidului.
Pentru ca noul Guvern să fie învestit, este nevoie de cel puțin 233 de voturi în Parlament.
