Ludovic Orban: În premieră postdecembristă, Nicușor Dan a încălcat de două ori Constituția prin desemnarea lui Veștea

Ludovic Orban: În premieră postdecembristă, Nicușor Dan a încălcat de două ori Constituția prin desemnarea lui Veștea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul lider al PNL Ludovic Orban îl acuză pe președintele Nicușor Dan că a încălcat de două ori Constituția prin desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.

Orban spune că prima încălcare ar fi faptul că președintele a desemnat un membru al unui partid parlamentar fără ca acesta să aibă susținerea partidului respectiv.

„O dată pentru că a desemnat pe cineva dintr-un partid politic parlamentar care nu era susținut de partidul respectiv”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Digi24.

Fostul președinte al PNL susține că a doua încălcare ar fi legată de lipsa unor noi consultări politice după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul.

„A doua încălcare este după depunerea mandatului de către Tomac, fără să facă consultări politice”, a adăugat Orban.

Ludovic Orban a calificat decizia președintelui drept „un atac grosolan asupra democrației” și a susținut că desemnarea lui Adrian Veștea ar arăta o acțiune premeditată de rupere a coaliției.

„E un atac grosolan asupra democrației și e o acțiune care arată premeditarea lui Nicușor Dan în distrugerea coaliției într-un moment în care România avea nevoie de stabilitate”, a afirmat fostul lider liberal.

„E inacceptabil”, a mai spus Orban.

El a susținut că, în istoria politică de după 1989, nu au existat desemnări de premier făcute fără consultări și fără ca persoana desemnată să fie propusă de partidul din care face parte.

„Nimeni în istoria postdecembristă nu a făcut desemnări fără consultări și fără să desemneze candidați propuși de partide”, a conchis Ludovic Orban.

Adrian Veștea a fost nominalizat duminică de președintele Nicușor Dan, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, la finalul celor 10 zile în care a încercat să formeze un guvern.

Nicușor Dan a spus că nici el, nici Eugen Tomac nu s-au „jucat de-a guvernarea”, dar că, în acest moment, „o soluție politică este cea care este potrivită”.

Președintele și-a justificat alegerea prin experiența administrativă a lui Veștea. A spus că acesta a fost primar, președinte de consiliu județean și ministru, că a atras fonduri europene, a lucrat cu bugete și este „categoric pro-occidental”. Nicușor Dan a invocat și proiectul Aeroportului Brașov.

Despre Adrian Veștea, presa locală scria încă din aprilie că este pregătit să îi ia locul lui Bolojan.

Desemnarea lui Adrian Veștea a provocat un val de reacții dure în PNL. Ilie Bolojan a acuzat un „act ostil” și „o evidentă încercare de rupere a PNL”. Ciprian Ciucu a vorbit despre „complot”, „trădare” și „ingerință”, iar Alexandru Muraru a spus că Nicușor Dan „a rupt definitiv relațiile cu PNL”.

Pentru ca noul Guvern să fie învestit, Adrian Veștea are nevoie de cel puțin 233 de voturi în Parlament.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google