Marian Oprișan s-a răzgândit și nu mai candidează la parlamentare: Cred că în PSD este nevoie de unitate

Marian Oprișan s-a răzgândit și nu mai candidează la parlamentare: Cred că în PSD este nevoie de unitate

Fostul lider al PSD Vrancea Marian Oprişan a afirmat, miercuri seară, că a decis să îşi retragă candidatura pentru funcţia de senator, deşi avea susţinerea filialei. „Mai mult ca oricând cred că în PSD este nevoie de unitate”, a susţinut Oprişan.

„Prieteni, în această seară am decis să îmi retrag candidatura pentru funcţia de senator, deşi am beneficiat de totala încredere şi susţinere a colegilor mei primari, peşedinţi de organizaţii, consilieri judeţeni, consilieri locali şi simpli membri PSD. Mai mult ca oricând cred că în PSD este nevoie de unitate pentru că doar uniţi putem să luptăm şi să apărăm interesele vrâncenilor.

ADVERTISING

Am luat decizia de a-mi retrage candidatura gândindu-mă şi la organizaţia PSD Vrancea pe care am construit-o cu multă muncă şi sacrificii, alături de toţi colegii mei. Este organizaţia care timp de 28 ani a câştigat majoritatea alegerilor din Vrancea şi sunt mândru că am fost şi am rămas cea mai importantă forţă politică a judeţului!", a scris Oprişan pe Facebook, miercuri seară.

Ciolacu nu-l lasă pe Marian Oprișan să candideze la parlamentare. Fostul lider de Vrancea nu renunță: Nu am probleme de cinste, integritate

El a menţionat că mulţi colegi ai săi nu sunt "confortabili" cu această decizie.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

"Ştiu că mulţi dintre colegii mei nu sunt confortabili cu decizia mea, dar mai ştiu că aceiasi colegi pun, de fiecare dată, interesul şi binele comunităţii noastre pe primul loc.

Acelaşi lucru îl fac eu, astăzi! Am spus-o şi o repet, Vrancea este un judeţ respectat şi eu mă angajez să rămân în slujba vrâncenilor şi să continui să lupt pentru bunăstarea fiecăruia dintre ei.

Voi continua această luptă împreună cu toţi colegii mei, cu mai multă determinare şi îndârjire având în minte exemplul părintelul Steinhardt care spunea că biruinţa nu este obligatorie, însă lupta este! Fie ca adevărul şi dragostea să învingă ura, dezbinarea şi minciuna. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a afirmat Oprişan.

ADVERTISING

Ciolacu i-a invalidat lista de candidați

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că decizia Consiliului Politic Naţional al partidului de miercuri a fost ca pe listele formaţiunii să nu candideze nicio persoană care este trimisă în judecată.

Prin urmare, listele vor fi revizuite şi vor fi efectuate modificări ale candidaturilor înscrise prin adresa la birourile electorale judeţene. Ciolacu a mai spus că lista candidaţilor PSD Vrancea a fost invalidată de CPN şi a adăugat că nu este oportună candidatura lui Marian Oprişan la Senat, iar acesta ar trebuie să rămână vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea.

Miercuri seară, Ciolacu a arătat că, în Vrancea, listele sunt deschise de Nicuşor Halici (Camera Deputaţilor) şi Angel Tîlvăr (Senat). "Domnul Oprişan doreşte să meargă şi să rămână la CJ, în funcţia de vicepreşedinte al CJ. (...) mă bucur că a luat această decizie", a spus Ciolacu.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

Vezi şi un interviu eveniment realizat de Magda Grădinaru cu Norman Manea: Corupția și demagogia sunt vii în România, la fel cum vii au rămas calitățile românești


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇