Vrancea: Oprișan pierde după 20 ani președinția CJ. În schimb, ministrul Ion Ștefan nu devine primar la Focșani

Vrancea: Oprișan pierde după 20 ani președinția CJ. În schimb, ministrul Ion Ștefan nu devine primar la Focșani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După 20 de ani în fruntea CJ Vrancea, baronul PSD Marian Oprișan a pierdut la alegerile de duminică.

Inițial, vestea a fost dată de liberali, prin vocea lui Rareș Bogdan, dar acum s-au numărat voturile din peste 99% din secții.

Candidatul comun al PNL și USR PLUS, Cătălin Dumitru Toma, este cel care a câștigat funcția.

UPDATE După numărarea voturilor din 356 de secții din 359 din județul Vrancea, reprezentând 99,16 % din secții, Cătălin Dumitru Toma (PNL-USR-PLUS) cu 64.253 voturi (44,4 %) l-a învins pe Marian Oprișan (PSD), care are 58.566 voturi (40,5 %), și a obținut președinția Consiliului Județean, scrie Mediafax.

În schimb, PSD a păstrat funcția de primar la Focșani, unde actualul edil Cristi Valentin Misăilă a câştigat un nou mandat în fața ministrului Dezvoltării, Ion Ştefan (PNL).

Liberalii au câştigat două dintre cele cinci oraşe din judeţul Vrancea, Panciu şi Adjud, în timp ce PSD a câştigat cu primarii în funcţie la Focşani, Odobeşti şi Mărăşeşti, potrivit numărătorii paralele a USR-PLUS, citate de Agerpres.

ADVERTISING

Rareș Bogdan anunță înfrângerea lui Oprișan

Rareș Bogdan susține că Marian Oprișan a pierdut Consiliul Județean.

”Marian Oprișan e scos de PNL afară din Consiliul Județean. De asemenea, am câștigat județul Constanța și ne batem pe municipiu. Vergil Chițac e pe primul loc, dar așteptăm numărătoarea. Am câștigat Iașul, orașul și județul. Am câștigat Bacăul, care de 30 de ani era la PSD”, așa s-a aseară Rareș Bogdan la B1 TV.

„Dacă pică Oprișan, este un semnal mai puternic decât înfrângerea Gabrielei Firea. Gândiți-vă puțin ce înseamnă: Gabriela Firea este venită în PSD de șase ani. Oprișan e fibră! Oprișan înseamnă PSD. Oprișan însemna unul dintre nemuritori din PSD”, a comentat Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Cătălin Dumitru Toma este senator PNL și președintele organizației județene a liberalilor. 

"După numărarea a circa 89% din voturi, Cătălin Toma are 43,6% din voturile valabil exprimate, având un avans de circa 2.800 de voturi faţă de Marian Oprişan, care are 41,3% din voturi", a declarat secretarul general adjunct al PNL Vrancea, Adrian Creţu, pentru Agerpres.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, secţiile rămase sunt majoritatea din mediul urban şi din comune unde PNL a câştigat, astfel că rezultatul final nu mai poate fi modificat de rezultatele din celelalte secţii de votare.

În schimb, reprezentanţii PSD susţin că în Vrancea, la alegerile pentru CJ, sunt circa 10.000 de voturi nule şi au cerut deja renumărarea acestora.

"Din 300 de secţii avem deja circa 10.000 de voturi nule, un număr foarte mare. Dorin să vedem ce s-a întâmplat şi de ce sunt atât de multe voturi nule şi am cerut renumărarea acestora. deja la Boloteşti şi Tulnici au fost găsite voturi valabil exprimate între buletinele nule", a precizat deputatul PSD Vrancea, Nicuşor Halici.

Ministrul care a pierdut la Focșani a doua oară

Liberalii au reuşit să obţină peste 55% din voturile exprimate în Adjud, cu un candidat de numai 37 de ani aflat la prima candidatură, care l-a învins pe social-democratul Constantin Armencea, de 20 de ani primar al orașului, transmite Agerpres.

De asemenea, la Panciu, liberalii au obţinut, conform numărătorii paralele a USR-PLUS, circa 48% din voturi.

La Odobeşti şi Mărăşeşti, primarii în funcţie de la PSD, Daniel Nicolaş şi, respectiv Valerică Chitic, au obţinut noi mandate, după ce ambii au reuşit să adune mai mult de jumătate din opţiunile de vot.

ADVERTISING

Social-democratul Cristi Valentin Misăilă a câştigat un nou mandat pentru Primăria Focşani după ce l-a devansat cu peste 1.900 de voturi pe principalul contracandidat, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, după numărarea voturilor în 50 de secţii dintre cele 58.

Potrivit primarului Misăilă, diferenţa de scor dintre cei doi candidaţi nu mai poate fi modificată de rezultatele din celelalte secţii de votare.

"Vreau să mulţumesc tuturor focşănenilor pentru faptul că mi-au oferit posibilitatea de a continua proiectele pentru Focşani şi nu în ultimul rând pentru încrederea acordată. E o mare onoare, dar în acelaşi timp o mare provocare de a nu le dezamăgi încrederea acordată şi îmi doresc din tot sufletul ca în acest mandat să demonstrăm că Focşaniul, un minunat oraş istoric, este cu adevărat casa noastră", a declarat primarul Misăilă, pentru Agerpres.

Este pentru a doua oară când Ion Ştefan pierde în faţa lui Cristi Valentin Misăilă la Primăria Focşani.

În judeţul Vrancea, prezenţa la vot a fost de 50,13 %.

Citește și alte articole despre rezulatele din țară ale alegerilor locale:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇