COVID-19 e o boală complicată, care a pus în fața medicilor un algoritm de reacții din partea organismului necunoscut până acum: un sindrom inflamator intens, care asociază și o tulburare de coagulare. Așa se explică de ce intră în colaps un organism fără alte comorbidități, pentru că, odată ajuns la nevoia de oxigen, e ca și cum am respira printr-un pai și atunci se instalează, suplimentar, și panica, spune Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.
Autoritățile au anunțat miercuri un număr record de cazuri de COVID-19 înregistrate în 24 de ore. Astfel, avem 4.848 de noi îmbolnăviri.
Foarte mare este și bilanțul deceselor, cu 69 de morți, toți pacienți care aveau peste 50 de ani. Dintre aceștia, patru erau sănătoși înainte de infecția cu SARS-CoV-2.
Cum se ajunge la deces în cazul unei persoane fără comorbidități și cum funcționează tratamentele existente? Are România acces la acestea?
Ne-a răspuns Beatrice Mahler, într-un scurt interviu acordat SpotMedia.ro.
Un criteriu pentru a vedea cât de gravă e pandemia de COVID-19 e numărul bolnavilor care ajung în secțiile de Terapie Intensivă. Cum stăm din acest punct de vedere? Mă refer la capacitatea sistemului.
Avem mulți bolnavi în Terapie Intensivă, dar părerea mea este că avem și mai mulți bolnavi care încă nu au ajuns în terapie intensivă și sunt cu forme de boală severă, care sunt tratați în secții sau în compartimente de primiri urgențe, pentru că abia creăm locuri de terapie intensivă, mai ales în anumite orașe. Și atunci, pentru anumite zone, numărul de cazuri care ar putea să fie manageriate mult mai eficient într-o secție de terapie intensivă este mare.
Cât de grav este ca un bolnav care are nevoie de terapie intensivă să nu ajungă într-o astfel de secție?
Este grav numai în momentul în care asociază alte insuficiențe în afară de cea respiratorie. Este grav atunci când are nevoie de intubație și practic doar în acele momente pot să spun că se găsește un loc undeva în România, într-o secție de terapie intensivă. Noi nu am avut situații de acest gen.
Și mai este grav dacă nu ai personal în secția COVID, care să fie pregătit să facă ventilație non-invazivă la pacient. Din fericire, ”Marius Nasta” are posibilitatea să facă aceste lucruri, dar efortul pe care îl depun colegii mei în secție, cu pacienții severi, este foarte mare, pentru că vorbim despre pacienți extrem de fragili și colaborarea dintre medicul de terapie intensivă și medicul pneumolog este permanentă pentru cazurile acestea.
S-a modificat proporția cazurilor grave în acest al doilea val, să îi spunem așa?
Da, cel puțin s-a dublat. La cazurile severe din ”Marius Nasta” în vară aveam în jur de 10 cazuri, 20, acum avem 40.
Ce înseamnă caz grav?
Caz grav înseamnă pneumonie bilaterală, pneumonie care are nevoie de oxigen, undeva peste 10 litri, obligatoriu administrat cu mască de reinhalare sau sisteme de ventilație cu debit crescut de oxigen.
Am avut situația în care am fost nevoiți, la o pacientă tânără, cu necesar crescut de oxigen, să o conectăm la două surse de oxigen, pentru a asigura un flux de oxigen crescut.
Acești pacienți sunt pacienți care nu au comorbidități, pacienți care nu au și alte insuficiențe și atunci, dacă reușești să le rezolvi insuficiența respiratorie, ei pot să depășească momentul fără să ajungă în terapie intensivă.
Avem pe bilanțul acesta zilnic cazuri de pacienți care au decedat fără a avea comorbidități. Ce se întâmplă în cazul lor?
Această afecțiune ne-a adus în față un algoritm de reacții din partea organismului pe care nu l-am prevăzut și nici nu ne-am fi gândit anul trecut că poate să existe această asociere: un sindrom inflamator intens, care asociază și o tulburare de coagulare.
Practic, atunci când treci de momentul în care virusul se multiplică și în care scade riscul de infecțiozitate, de transmitere a infecției, reacția din partea organismului poate să fie una atât de brutală, reacție de apărare exagerată, atât de coagulare, cât și inflamatorie, care practic blochează funcționarea propriului organism.
Stăm bine cu accesul la tratamente? Apar știri că nu se găsește un anumit medicament, că tratamentul cu plasmă e preferențial.
Tratamentul cu plasmă, la fel ca toate celelalte tratamente, este un tratament care nu are, niciunul nu are, eficiență de 100%. Sunt tratamente pe care încercăm să le administrăm pentru anumite categorii, în condițiile în care nici acestea nu sunt bine definite.
Sunt studii internaționale care spun că Redemsivirul scade durata de spitalizare, altele că scade mortalitatea. În acest moment studiile sunt contradictorii și vă spun sincer că în cazurile în care am administrat Redemsivir au fost pacienți care au evoluat bine și au fost pacienți care, cu doze de Redemsivir administrate 10 zile, nu șase sau cinci, au evoluat nefavorabil și nu au câștigat lupta pentru viață. Nu este un medicament minune, este un medicament care în anumite situații, pe un anumit profil de pacient, poate să ajute.
Din păcate, nu avem încă un medicament-minune care să ajute.
Sunt pacienții dispuși să asculte recomandările medicale?
În marea lor majoritate, da, pacienții înțeleg nevoia de a respecta regulile. Trebuie să spun că este o suferință atât de intensă și o panică, atunci când rămâi fără aer, panica este extrem de mare. Și mai ales dacă ai fost o persoană sănătoasă e crunt să îți dai seama dintr-o dată că nu mai poți respira.
Haideți să ne imaginăm că ar trebui să respirăm toată viața printr-un pai, cu care bem un suc la cofetărie. Vă dați seama ce cantitate de oxigen încape prin acel pai, cam așa percepe un pacient lipsa de aer când are insuficiență respiratorie.
Acest deficit de oxigen induce o panică normală, este o luptă pentru viață. Aceste momente sunt extrem de greu de manageriat, pentru că au și impact emoțional major. E greu pentru pacientul cu COVID în spital, departe de familie, cu o suferință care este extrem de dură.
Ca medic, ca manager, de ce aveți nevoie de la autorități pentru a putea controla eficient situația?
Vă spun ce e bine. Aveam o colaborare foarte strânsă și pe orice palier, DSP, Ministerul Sănătății, încercăm împreună să rezolvăm lucrurile în cel mai scurt timp.
E bine că avem dotare și avem cu ce să ventilăm pacienții, avem aparatură. Sigur că cheltuielile pentru spitale în această perioadă, cu material și echipamente de protecție care sunt obligatorii, personalul trebuie protejat, sunt mari.
În acest moment, reușim să facem față. Poate că un efort comun, al tuturor cadrelor din toate spitalele, ar fi potrivit, pentru că această împărțire COVID – nonCOVID a fost utilă cât nu a fost un număr mare de cazuri, dar când mergem către 5.000 de cazuri pe zi deja e complicat. Cred că trebuie să fim toți parte în acest efort.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
