Biroul Politic Naţional al PNL a votat, joi, în unanimitate susţinerea premierului Florin Cîţu în toate demersurile sale, a anunțat europarlamentarul PNL Rareş Bogdan.
El a subliniat că Biroul Permanent Național al partidului convocat azi a fost absolut statutar.
”Azi a fost convocat un BPN, absolut statutar. S-a adoptat o rezoluție, a fost dat un vot se încredere premierului. Peste 70% dintre membrii au participat, în unanimitate s-a votat susținerea premierului în toate demersurile sale”, a explicat Rareș Bogdan.
Întrebat despre absența lui Ludovic Orban, care a spus că e inacceptabil să fie convocat BPN-ul cu nici o oră înainte și fără a fi informat președintele partidului, Rareș Bogdan a spus că astfel de ședințe au fost convocate și când liderul PNL a avut nevoie.
”Domnul Ludovic Orban, cu tot respectul, atunci când a avut nevoie de PNL în ultimii doi ani, s-a convocat BPN chiar și la ora 23.00 și toți membrii PNL au fost alături de el.
Evenimentele care au avut loc aseară au necesitat acest BPN pentru a-i arăta încrederea premierului. Ludovic Orban știe foarte bine că a fost convocat statutar”, a precizat europarlamentarul.
Moțiunea USR PLUS, o trădare a electoratului
În ceea ce privește amenințarea USR PLUS de a ieși de la guvernare, senatorul PNL Alina Gorghiu a subliniat că PNL îi dorește în continuare în Coaliție.
”Îi dorim în continuare la guvernare. USR PLUS să înțeleagă că e nevoie de o nouă propunere la Ministerul Justiției, au mulți oameni competenți. Se poate rezolva simplu această problemă”, a spus Alina Gorghiu.
Despre moțiunea de cenzură anunțată de USR PLUS, senatorul PNL a spus că formațiunea nu are semnăturile necesare pentru a o depune. Iar dacă se asociază cu PSD și AUR, ar însemna o trădare a electoratului.
”USR PLUS nu are suficiente semnături pentru a depune moțiunea. O asociere cu PSD și AUR ar însemna o trădare a electoratului care a votat USR PLUS. Orice asociere ar însemna un demers care va fi sancționat dramatic”, a mai afirmat Alina Gorghiu.
USR PLUS a anunțat joi că strânge semnături pentru moțiunea de cenzură, deja anunțată aseară după revocarea lui Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției.
Vicepremierul Dan Barna scrie pe Facebook că îi invită pe parlamentari să semneze moțiunea.