Pandemia nevaccinaților a ajuns în România. Cât de realist e scenariul pesimist?

Persoanele care nu s-au imunizat se află într-un pericol mult mai mare de a se infecta decât au fost în urmă cu câteva luni din cauza din cauza rapidității cu care se răspândește tulpina Delta.
Pandemia nevaccinaților a ajuns în România. Cât de realist e scenariul pesimist?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Pentru jumătatea lunii septembrie s-a ajuns de la o proiecție de 1.000 de infectări pe zi la 4.000.
  • Vaccinarea a redus mortalitatea în Marea Britanie cu 97% în vârfurile de infectare din valul trei și valul patru.
  • Conform ratei actuale de mortalitate, la peste 10.000 de infectări, în noul val pandemic, la noi în țară se vor înregistra peste 240 de decese în fiecare zi.
  • 96,8% dintre persoanele care și-au pierdut viața din cauza afecțiunilor asociate Covid-19 erau nevaccinate.

Reprezentanții guvernului își ascund cu greu îngrijorarea cu privire la impactul pe care-l va avea noul val pandemic asupra țării.

Prima zi din luna septembrie a adus un număr de 1.443 de noi infectări, cu 130 mai multe decât cu o zi în urmă, înregistrându-se 21 de decese, cu zece mai puține ca ieri.

”Ne așteptăm ca numărul de infectări să crească mai repede decât în valurile anterioare. Nu putem estima o dată când incidența de 6 la mie va fi depășită”, a anunțat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, într-o conferință de presă.

Conform criteriilor stabilite de Guvern, atunci când o localitate trece de un nivel de infectare mai mare de 3 persoane la 1.000 de locuitori, se iau măsuri restrictive cu privire la circulație, masca devine obligatorie atât la interior cât și la exterior, iar programul magazinelor se reduce.

ADVERTISING

Noua viziune susținută de miniștrii Educației și Sănătății e ca școlile să nu se închidă până nu se depășește rata de infectare de 6/1000.

”Nu avem o dată exactă, specialiștii au făcut calculele, am primit două scenarii de la INSP (Institutul Național de Sănătate Publică). Arată că vor fi creșteri la mijlocul lunii septembrie, ajungându-se, în scenariul cel mai rău posibil, la 4.000 de cazuri spitalizate, între mijlocul și finalul lunii septembrie”, a adăugat Ioana Mihăilă.

În data de 1 septembrie, 2.455 de persoane se aflau internate în spital dintre care 293 în secțiile de terapie intensivă.

Conform celui mai rău scenariu prezentat de ministrul Sănătății, asta înseamnă că la începerea școlii, în jur de 600 de persoane vor fi îngrijite la ATI, cu șanse mici de supraviețuire.

Varianta Delta este extrem de contagioasă, iar ea a ajuns în România într-un context în care doar 27% din populație e vaccinată cu cel puțin o doză.

Scenariul pesimist arată realist

Reprezentanta guvernului a spus că nu știe când rata de infectare va atinge nivelul de 6/1.000, cel care duce la reducerea semnificativă a activităților școlare, sugerând că nu există suficiente date pentru a avea un model clar de răspândire a noii variante.

Pe de altă parte, dacă analizăm ravagiile produse de tulpina Delta în țări în care rata de vaccinare e mult mai mare decât în România, scenariul pesimist arată realist.

  • În Marea Britanie, în data de 17 iulie 2021, se înregistrează un vârf de 54.183 de infectări, în condițiile în care 61,3% din populația țării primise cel puțin o doză de vaccin.
  • Recordul de infectări anunțate într-o singură zi a fost de 67.775, în data de 8 ianuarie când abia începuse campania de vaccinare și doar 1,1% din populație primise cel puțin o doză de vaccin.
  • La începutul anului, varianta dominantă în Marea Britanie a fost Alfa, iar în iulie, Delta.
  • În data de 8 ianuarie, la 67.775 de infectări s-au înregistrat 1.328 de decese.
  • În data de 17 iulie, după 7 luni de campanie de vaccinare, la 54.183 de infectări s-au înregistrat 41 de decese.
MareaBritanieCazuriCovid
Cele două vârfuri de infectare înregistrate în Marea Britanie - Sursa: UK.gov / Worldometers

Concluzie. Vaccinarea a redus rata de infectare, într-o perioadă de 7 luni, cu 20%, ceea ce demonstrează cât de infecțioasă e varianta Delta, iar decesele dintre cele două vârfuri de infectare - ianuarie și iulie - s-au redus, datorită imunizării, cu 97%.

Deși infecțiozitatea tulpinii Delta e foarte mare, vaccinarea masivă a redus într-o proporție covârșitoare numărul de decese în Marea Britanie.

Ce se va întâmpla în România?

Folosind același raționament, în țara noastră, cel mai mare număr de persoane infectate s-a înregistrat în data de 18 noiembrie 2020, e vorba de 10.269 de persoane. În acea zi au murit 195 de persoane.

Dacă facem raportul dintre infectările și decesele din data de 18 noiembrie 2020 și le comparăm cu raportul dintre infectările și decesele din data de 31 august 2021 se observă că, acum, rata mortalității e mai ridicată.

Adică, la 1.313 infectări înregistrate în data de 31 august, păstrând rata mortalității din data de 18 noiembrie, rezultă un număr de 24 de decese, iar în realitate, s-au înregistrat 31, cu 7 mai multe.

Sau, mai simplu, dacă se va ajunge la un număr de peste 10.000 de infectări pe zi cu tulpina Delta, decesele vor fi de peste 240, conform ratei de mortalitate înregistrate în data de 31 august.

VaccinareRomaniaBloomberg
Evoluția vaccinării în România. Se observă o plafonare a acesteia după ridicarea restricțiilor din luna mai - Sursa: Gov.ro / Bloomberg Vaccine Tracker

Concluzie. Vaccinarea e atât de redusă și de aleatorie în România încât varianta Delta va face ravagii printre multele persoane nevaccinate, pierderile fiind asemănătoare cu cele înregistrate în vârful de pandemie al valului doi, atins în noiembrie anul trecut.

Această observație e susținută și de medicul Octavian P. Jurma, care analizează datele legate de pandemie.

“Având în vedere estimarea că vom avea un maximum de 4.000 de pacienți COVID-19 internați în spitale a fost menținută, este probabil că guvernul se așteaptă la, aproximativ, 3.000 de cazuri pe zi la finalul lunii septembrie. Este un scenariu ultra-optimist în opinia mea, dar mult mai realist”, a scris medicul Octavian P. Jurma, pe pagina sa de Facebook.

În urmă cu câteva săptămâni coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță anunța că în septembrie vor fi 1.000 de cazuri pe zi.

În cartea “Premoniție” (Premonition), scrisă de Michael Lewis, autorul descrie o scenă în care un medic implicat în crearea unei strategii de combatere a pandemiei spune că “întotdeauna suntem cu două săptămâni întârziere”. Adică efectele de azi, (numărul de infectări, spitalizări și decese) sunt rezultatul unor evenimente care s-au petrecut în urmă cu multe zile și din acest motiv e atât de greu să analizezi și să comunici datele.

De asemenea, măsurile corecte pe care le iei azi nu au efect decât săptămâni mai târziu. Așa funcționează răspândirea virusului și infectarea.

Cel mai mare pericol pentru România în fața tulpinii Delta e că persoanele nevaccinate sunt într-un pericol mult mai mare decât au fost în urmă cu un an.

În raportul săptămânal publicat de INSP în data de 1 septembrie se arată că “82,9% din cazurile confirmate și 96,8% dintre decese au fost înregistrate la persoanele nevaccinate”. 

Citiți și alte articole despre pandemie:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇