Valul 4: Pacienții vin cu mașina la spital și ajung direct în ATI, copiii au risc de long COVID, iar vaccinurile sunt mai vulnerabile în fața Delta

Valul 4: Pacienții vin cu mașina la spital și ajung direct în ATI, copiii au risc de long COVID, iar vaccinurile sunt mai vulnerabile în fața Delta
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vaccinul rămâne un scut esențial în fața COVID-19, care aduce din ce în ce mai mulți pacienți direct în Secția de Terapie Intesivă de la „Marius Nasta”. Vin singuri de acasă, conduc mașina și se decompensează rapid, pentru că au așteptat prea mult acasă și au luat tratament, mai ales antibiotic, fără indicație medicală.

Previziunile că vom atinge 1.500 de infectări zilnice la mijlocul lui septembrie par depășite de dinamica îmbolnăvirilor din ultimele zile, cu peste 700 – 800 de noi cazuri pe zi. În același timp însă crește numărul internărilor și avem deja 212 pacienți în secțiile de Terapie Intensivă din țară.

„Suntem la începutul valului 4, orice creștere a cazurilor care este constantă și e deja evidentă de câteva săptămâni ne poziționează în această zonă.

Important e să vedem cât de amplu va fi acest val, ce impact va avea asupra vieții noastre, asupra activităților pe care le avem de desfășurat. Până la urmă, este totuși o dramă prin care unii dintre noi trecem, pentru că boala asta răpește vieți”, explică pentru Spotmedia medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.

ADVERTISING

Specificul acestui val

„Până acum nu am resimțit, cel puțin la Marius Nasta, o foarte mare presiune, dar există diferențe din perspectiva pacienților care se internează. Dacă în celelalte valuri, numărul mai mare de pacienți a fost pe secție, în acest moment, secția de Terapie Intensivă este plină, în condițiile în care secția de COVID are doar 30% din paturi ocupate.

Pacienții vin mult mai târziu, au început să prindă curaj și să aibă încredere că pot să rezolve această problemă acasă. Știm că există un consum de antibiotice extrem de mare în afara recomandărilor medicale, pentru tratamentul COVID, și, din păcate, am avut pacienți, ultimul marți seară, care vin de acasă și se internează direct în secția de ATI.

Astea erau cazuri izolate înainte. Acum, la început de val 4, deja s-a întâmplat de trei ori: vine de acasă, conduce mașina până la spital, după care starea lui se deteriorează atât de mult, încât are nevoie de ventilare în secția de Terapie Intensivă”, spune Beatrice Mahler.

ADVERTISING

În ceea ce privește relația dinte vaccinare și infectare, medicul argumentează că vaccinul ajută un organism, chiar și mai vulnerabil, să treacă mai ușor prin boală:

„Din păcate, avem și pacienți care, chiar dacă sunt vaccinați, ajung în spital. În cele mai multe cazuri, sunt pacienți care au comorbidități și sunt mult mai puțini decât pacienții care ajung nevaccinați în spital.

În acest moment, avem doi pacienți care sunt complet vaccinați și sunt internați. Am avut și un pacient care a ajuns în Terapie Intensivă, vaccinat cu ambele doze, dar pot să spun că a trecut inclusiv de etapa de terapie intensivă mult mai ușor.

Într-adevăr, este o tulpină care a creat această surpriză neplăcută pentru toți, pentru că ne-am fi așteptat ca, din moment ce suntem vaccinați, măcar să nu ajungem în spital.

Din păcate, un procent mic de pacienți ajunge și în spital. Din datele pe care le avem până în acest moment, tulpina Delta este foarte vicleană, își acoperă receptorii care ar trebui să fie semnalele de alarmă pentru anticorpii pe care i-am format în urma vaccinului. Încă ne lipsesc răspunsuri”.

ADVERTISING

Este un val al nevaccinaților și al celor mai tineri?

„Din păcate, am avut solicitări de transfer în ATI Marius Nasta la pacienți foarte tineri din alte unități, din alte zone pe care nu le-am putut onora, cu pacienți de 25, de 40 de ani.  În acest moment, cea mai tânără persoană din Terapie Intensivă de la Marius Nasta are 52 de ani.

La nivel statistic, se observă o scădere a vârstei și din datele furnizate de statele care au probleme cu tulpina Delta, există o scădere a vârstei, este secundară și accesului la vaccin al populației tinere, a reticenței în a se vaccina pentru o anumită parte a celor tineri, pentru că speră că, fiind tineri, vor trece ușor prin boală și nu au nevoie de această protecție”, explică Beatrice Mahler.

Aceasta insistă însă că vaccinarea este singura metodă de a ne proteja copiii care nu au încă acces la vaccin:

„Populația tânără, 30 – 40 de ani, înseamnă oameni care au copii mici acasă, care au copii de școală care nu au încă acces la vaccin și vaccinarea părinților înseamnă protecția copiilor lor.

Or, SUA atrag atenția asupra numărului mare de copii cu infecție COVID care necesită spitalizare. În acest moment, pot să spun că nu știm ce înseamnă long COVID pentru adult, nu cred că avem nici măcar idee ce ar însemna long COVID pentru un copil, pentru un organism care este în plină dezvoltare și care nu are nevoie ca o afecțiune atât de dură să îi amprenteze organismul.

Noi, adulții, suntem responsabili față de copiii noștri și trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să-i protejăm”.

A treia doză?

„Ne-am vaccinat cu un vaccin care este creat pentru o tulpină inițială.

În acest moment, știm că tulpina Delta este modificată. Pentru a rezolva o criză, unele state au decis să o administreze. Este o decizie politică, bineînțeles, în acord cu autoritățile medicale din statul respectiv, dar tocmai pentru a încerca să ofere o protecție suplimentară persoanelor care nu au un bagaj suficient de anticorpi, care să le protejeze de o evoluție severă.

În acest moment, încă nu avem recomandare pentru a treia doză”, spune managerul Institutului „Marius Nasta”.

Autorităţile au anunţat, miercuri, un nou record de cazuri de Covid în România: 849 raportate în ultimele 24 de ore. În comparație, marți au fost 782 de cazuri noi de Covid-19.

Este cel mai ridicat bilanț din 13 mai și până acum. Atunci aveam 953 de persoane infectate.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇