Cum arată centrul de vizitare „Casa Castorului”, realizat cu fonduri UE de Conservation Carpathia

Cum arată centrul de vizitare „Casa Castorului”, realizat cu fonduri UE de Conservation Carpathia

Centrul de vizitare Casa Castorului în comuna Rucăr, judeţul Argeş, care propune o experienţă inedită atât localnicilor, cât şi vizitatorilor, a fost inaugurat de Fundaţia Conservation Carpathia. Construit cu sprijinul…

Programul Focus Plus 31 transformă elevii Colegiului Tehnic Energetic Remus Răduleț (Școala 31) din Brașov în realizatori de film documentar

Asociația PATRUPETREI revine la Brașov pentru al treilea an consecutiv, cu un program de ateliere în format de școală de vară, adresate elevilor Școlii 31 din Triaj (Colegiul Tehnic Energetic…

Posibile pene de curent. Sfaturile autorităților: nu spălați seara și țineți aerul condiționat la peste 24 de grade

Posibile pene de curent. Sfaturile autorităților: nu spălați seara și țineți aerul condiționat la peste 24 de grade

Vremea extremă pune în pericol sistemul energetic naţional. Din cauza consumului uriaş, ne putem aştepta la pene de curent, avertizează Ministerul Energiei. Oficialii ne îndeamnă să utilizăm electricitatea cu responsabilitate.…