Turist străin, atacat și rănit de un urs în Italia

Turist străin, atacat și rănit de un urs în Italia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un turist francez a fost atacat marţi dimineaţa de un urs în nordul Italiei şi rănit, au anunţat autorităţile din provincia Trento.

„În această dimineaţă, un turist străin a fost atacat de un urs în localitatea Naroncolo,” nu departe de Trento, capitala provinciei, conform unui scurt comunicat al autorităţilor locale.

„Bărbatul a fost salvat de personalul medical şi transportat cu elicopterul la spitalul Santa Chiara din Trento cu răni”, se adaugă în comunicatul citat de AFP.

Conform mass-media locale, turistul rănit este un francez de 43 de ani, care ieşise la o plimbare prin pădure, când a fost atacat de un urs.

Rănile provocate de animal nu îi pun viaţa în pericol.

Autorităţile au precizat că pădurarii au intervenit, la rândul lor, la faţa locului, în încercarea de a identifica ursul responsabil de atac.

În 2021, în provincia Trento trăiau circa o sută de urşi, adulţi şi pui, conform aceleiaşi surse.

În aprilie 2023, un jogger italian a fost ucis de un urs în Trento, o premieră în Italia.

Ursoaica acuzată
că a ucis joggerul – care era nevinovată, potrivit activiştilor pentru drepturilor animalelor – a fost separată de puii săi după incident şi dusă într-o incintă.

După numeroase apeluri lansate de apărătorii drepturilor animalelor, autorităţile la nivel de provincie au anunţat în mai că ursoaica, identificată sub numele de JJ4, va fi transferată în Germania în cursul anului, într-un refugiu situat lângă Pădurea Neagră.

Planul de reintroducere a ursului („Life Ursus”) în provincia Trento, implementat între 1996 şi 2004, prevedea o populaţie de 50 de urşi, însă în prezent numărul acestora este mai mare.

ADVERTISING

La noi, luni, plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat decizional proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi. Unul dintre amendamentele adoptate arată că în acest an pot fi ucişi aproape 500 de urşi, cota de prevenţie plus cota de intervenţie.

Vă recomandăm interviul Spot: Legea urșilor: date concrete, exemple ratate și beneficiarii reali. „N-am o problemă cu aplicarea măsurilor, dar nu veni la mine să mă prostești”

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇