Nicușor Dan s-a întors de la Paris cu mâna goală?

Nicușor Dan s-a întors de la Paris cu mâna goală?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Nicușor Dan și omologul său francez, Emmanuel Macron, nu au semnat niciun document din care să rezulte un nou stadiu de colaborare strategică, deși la Paris au fost făcute multe promisiuni.

În mediile politice și militare din România se vorbește despre înlocuirea cu forțe franceze a celor aproape 1.000 de soldați americani pe care îi retrage Washingtonul. 

Securitatea Europei se schimbă profund în epoca președintelui american Donald Trump, care vede relația Statelor Unite cu vechiul continent mai mult prin balanța câștigurilor imediate.

De altfel, recenta Strategie de Securitate Națională (NSS) a SUA sugerează sfârșitul consensului transatlantic și prezintă Europa într-un „declin civilizațional” accelerat de migrație: „în câteva decenii cel mult, anumiți membri NATO vor deveni majoritar non-europeni”.

Strategia indică o condiționare a protecției americane de alinierea ideologică a acestora și critică guvernele minoritare din UE care „încalcă principiile de bază ale democrației pentru a suprima opoziția”. În subtext sunt apărate formațiunile extremiste pe care statele europene încearcă să le izoleze.

Zilele trecute, adjunctul secretarului de Stat al SUA, Christopher Landau, a scris pe platforma X că „statele europene nu pot conta pe sprijinul Statelor Unite în chestiuni de securitate, în timp ce, în mod conștient, subminează securitatea Americii prin intermediul UE, o instituție nealeasă și nereprezentativă”.

Nicușor Dan a discutat cu Emmanuel Macron aspectele Strategiei americane

În Strategia americană apare evidentă ideea de „ajutare a Europei să-și corecteze traiectoria actuală”, altfel spus de sprijinire a conservatorilor în forma lor suveranistă. 

Nicușor Dan a discutat aspectele Strategiei americane cu liderul de la Palatul Élysée și crede că „nu e o surpriză” că ideologia administrației americane primează în relațiile cu Europa. Pentru președintele român e mai important cum răspunde UE la această strategie: „printr-o mobilizare, pentru a-și asigura securitatea”, iar „în plan ideologic, este, bineînțeles, o dezbatere pe care o avem în interiorul fiecăruia dintre statele noastre”. Dezbaterea a rămas pe locul al doilea și nu există încă la nivel european o soluție pentru descurajarea suveraniștilor, care se radicalizează de la o zi la alta. 

Subiect a fost plasat în subsolul dialogului celor doi președinți, Nicușor Dan și Emmanuel Macron, iar pe primul loc a rămas înarmarea, fiindcă pericolul extinderii războiului e mai important și e mai urgent pentru europeni.

Cei doi au vorbit despre cooperarea militară și strategică, iar Nicușor Dan a confirmat că e posibilă creșterea numărului militarilor francezi dislocați în România, fără să menționeze, totuși, nimic concret.

Pe moment, președintele român a vorbit doar despre ridicarea Batalionului Multinațional de la Cincu, unde sunt cazați cei mai mulți militari francezi, la nivel de brigadă. Un batalion NATO este alcătuit din 600-900 de soldați și este condus de un locotenent colonel, pe când o brigadă are în componență până la 6 batalioane, în total 2.000-4.000 de militari, comandați de un colonel sau un general de brigadă. 

Investiţiile programului european SAFE pentru apărarea României

Despre eventuale cumpărături de arme strategice din Franța sau investiții în industria de apărare autohtonă, Nicușor Dan precizat că deocamdată discuțiile au fost doar „tangențiale” și a vorbit despre „trei etape” ale înzestrării României:

  • (1) „cumpăram şi nu ceream nimic";
  • (2) „cumpăram şi punem condiţia ca lucrurile să se întâmple în România şi când se termina comanda, investiţia nu mai e actuală"
  • (3) ceea ce ar trebui să se întâmple de acum încolo, adică „investiţiile pe care SAFE le aduce în programul nostru de apărare să se transforme în nişte investiţii permanente".

SAFE (Security Action for Europe) este un program al Uniunii Europene cu un total de 150 de miliarde de euro pe care Bruxelles-ul îl oferă statelor pentru a-și consolida industria și capacitățile de apărare cu arme europene.

România poate accesa puțin peste 16 miliarde de euro pentru refacerea industriei și infrastructurii militare.

Potrivit Guvernului, ar fi vorba despre achiziții de tehnică militară planificate pentru următorii 5 ani, bani plătiți din fondul UE, care e un credit cu dobânzi mici, cu o perioadă de grație de 10 ani și termen de rambursare de 40 de ani.

Programul conține și o componentă de infrastructură, iar România a propus la acest capitol, finalizarea capetelor de autostrăzi A7, Pașcani-Suceava-Siret și  A8, Pașcani-Iași-Ungheni.

Executivul nu a dat publicității ce vrea să cumpere prin SAFE, dar ieri președintele Dan a tatonat subiectul atât cu omologul său de la Paris, cât și cu reprezentanții industriei militare din Hexagon.

MApN a anunțat deja că va cumpăra rachete Mistral din Franța printr-un contract de peste 600 de milioane de euro, dar ar vrea în același timp ca Parisul să dea undă verde pentru construcția unor elicoptere militare mai noi la întreprinderea Airbus Helicopters de lângă Brașov, pe care să le cumpere Armata Română. 

Încă din 2002 Airbus Helicopters de la Ghimbav deține 60% din acțiuni din întreprinderea comună, în vreme ce IAR Brașov 40%. Compania se ocupă cu modernizarea, mentenanța și repararea elicopterelor, așteptând o comandă serioasă din partea Armatei, care ar cumpăra elicoptere de la Ghimbav, dacă Airbus ar pune la bătaie licențele pentru cele mai noi elicoptere.

Franța revine în regiune prin investiții în industriile locale și prin soldați trimiși în bazele militare din România și Polonia. Parisul vrea în acest fel să fie forța militară dominantă a continentului, cu toate că investițiile germane în industria de apărare sunt prevăzute să ajungă la 150 de miliarde de euro până în 2029, există deja fabrici de armament cu participare germană în aproape toate statele est-europene, iar cancelarul Friedrich Merz vrea ca Bundeswehr să fie cea mai puternică armată din Europa.

O competiție care are menirea să sperie Rusia, să o descurajeze să înceapă un război cu Europa.

Sabina Fati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇