Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a vorbit lui Nicușor Dan în limba română şi a postat pe X un video selfie cu amândoi.
Macron spune că este „foarte fericit” să îl primească la prima sa vizită în calitate de președinte, în Franța, „chiar dacă cunoaște foarte bine țara noastră”.
Apoi, i s-a adresat lui Dan spunându-i „Bine ai venit, președinte”, în limba română.
Nicușor Dan i-a răspuns în limba franceză: „Mulțumesc, Emmanuel pentru invitație. Cred că avem un parteneriat stabil și că există spațiu pentru a-l consolida în domeniul securității, al economiei și schimburilor culturale”.
„Exact. Despre toate astea o să vorbim azi. Am realizat multe împreună în ultimele luni pentru relația noastră bilaterală, pentru Europa noastră, pentru Ucraina. Îi salut pe toți prietenii noștri români, din România, dar și din Franța. Trăiască prietenia dintre România și Franța”, a spus Emmanuel Macron, în limba franceză.
Apoi, Nicușor Dan a repetat „Trăiască prietenia dintre România și Franța” în limba română.
Macron a spus că va încerca și el și a spus, încă o dată: „Trăiască prietenia dintre România și Franța”, de această dată în limba română.
