În timp ce avertismentele occidentale privind un posibil atac al Rusiei asupra NATO se concentrează în special asupra statelor baltice, un fost atașat militar norvegian în Ucraina atrage atenția asupra unui punct mult mai îndepărtat și, în opinia sa, mult mai vulnerabil al Alianței.
Este vorba despre Svalbard, arhipelagul norvegian din Oceanul Arctic, unde NATO nu are trupe permanente și unde Rusia ar putea încerca să pună Alianța în fața unui fapt împlinit.
Scenariul este prezentat de norvegianul Hans Petter Midttun, fost atașat al Apărării în Ucraina și în prezent analist specializat în război hibrid, într-o analiză publicată de Euromaidan Press.
Midttun nu susține că există informații ale serviciilor occidentale potrivit cărora Rusia a decis să atace Svalbard. Dimpotrivă, precizează că niciun serviciu de informații nu a plasat arhipelagul înaintea statelor baltice în ceea ce privește riscul unui atac.
Argumentul său este strategic: tocmai particularitățile Svalbardului i-ar putea permite Moscovei să testeze Articolul 5 al NATO cu riscuri mai mici decât în cazul unui atac asupra Estoniei, Letoniei sau Lituaniei.
Avertismentele privind un posibil test al NATO se înmulțesc
Analiza pornește de la vizita la Moscova a directorului CIA, John Ratcliffe, care a alimentat speculațiile privind îngrijorările Washingtonului față de intențiile Rusiei.
Potrivit unor surse citate de Wall Street Journal, Ratcliffe ar fi transmis Moscovei un avertisment să nu atace state NATO. Estonia, Letonia și Lituania au fost indicate separat într-un articol Politico din 26 august, care cita două surse familiarizate cu situația.
La începutul lunii august, Wall Street Journal relata, pe baza unor noi evaluări ale serviciilor americane de informații, că Rusia ar putea încerca în următorii ani să testeze hotărârea NATO printr-un atac limitat asupra unui stat membru. Intervalul luat în calcul s-ar întinde din această toamnă până în 2029.
Midttun atrage atenția și asupra caracterului neobișnuit al vizitei directorului CIA. Citând o evaluare a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), el arată că deplasarea personală a șefului agenției pentru transmiterea unui mesaj este rezervată, de regulă, unor chestiuni deosebit de sensibile.
Ultima vizită de acest fel avusese loc în noiembrie 2021. Atunci, William Burns, directorul CIA la acea vreme, a mers la Moscova într-o ultimă încercare de a descuraja Rusia să invadeze Ucraina.
În opinia autorului, toate acestea sugerează că Washingtonul ar putea fi preocupat de un orizont de timp mai apropiat decât indicau avertismentele anterioare.
Rusia testează deja limitele NATO
Analiza amintește că Rusia desfășoară deja de ani întregi operațiuni hibride împotriva statelor occidentale: atacuri asupra infrastructurii critice, sabotaje și atacuri cibernetice, operațiuni de influență, încălcări ale spațiului aerian NATO cu rachete și drone și misiuni de supraveghere deasupra teritoriului aliat.
Pe 23 august, The Telegraph relata, citând surse occidentale de informații, că Moscova a lansat un nou val de atacuri asupra fabricilor europene de armament, inclusiv prin recrutarea unor membri ai grupărilor infracționale locale.
Însă aceste acțiuni nu au obligat NATO să răspundă militar.
De aici pornește teza centrală a lui Midttun: dacă Vladimir Putin vrea să testeze cu adevărat garanția de apărare colectivă a NATO, Rusia ar trebui să treacă de la războiul hibrid la o acțiune militară suficient de clară încât să ridice problema activării Articolului 5.
Fereastra de oportunitate s-ar putea restrânge, pentru că Europa încearcă să-și acopere vulnerabilitățile militare și să-și consolideze apărarea.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, avertiza în decembrie 2025 că Rusia ar putea fi capabilă să atace un stat NATO în următorii cinci ani. În același timp, Alianța se confruntă cu deficite importante de muniție și sisteme de apărare, de la interceptoare Patriot și rachete cu rază lungă de acțiune până la proiectile de artilerie de 155 mm și rachete Stinger.
NATO a stabilit apărarea aeriană și antirachetă integrată drept una dintre prioritățile sale și a cerut o creștere cu 400% a acestor capacități.
De ce un atac asupra țărilor baltice ar fi mult mai complicat
Estonia, Letonia și Lituania sunt considerate de mult timp printre cele mai expuse state NATO. Dar tocmai din acest motiv sunt și mult mai bine pregătite.
NATO are grupuri de luptă permanente în toate cele trei țări: Marea Britanie conduce forța din Estonia, Canada pe cea din Letonia, iar Germania pe cea din Lituania.
Alianța și-a consolidat și mai mult prezența în regiune ca răspuns la incursiunile rusești în spațiul aerian, provocările cu drone, bruiajul GPS și atacurile asupra infrastructurii submarine.
În plus, Coridorul Suwałki, fâșia de aproximativ 60 de kilometri dintre Belarus și exclava rusă Kaliningrad care leagă Polonia de Lituania, este puternic apărat și apare constant în exercițiile militare NATO.
Consecința este esențială: un atac asupra statelor baltice ar lovi forțe ale mai multor țări NATO încă din prima zi. Rusia ar avea nevoie, de asemenea, de o concentrare importantă de trupe înaintea unei asemenea operațiuni, ceea ce i-ar putea trăda intențiile.
Svalbard este însă mult mai expus din acest punct de vedere.
Arhipelagul fără garnizoană permanentă
Svalbard aparține Norvegiei, dar are un statut special stabilit prin Tratatul Svalbard din 1920.
Articolul 9 al tratatului interzice bazele navale, fortificațiile și utilizarea arhipelagului în scopuri de război. Norvegia își păstrează dreptul suveran de a apăra teritoriul, iar nave ale Gărzii de Coastă și Marinei norvegiene ajung la Longyearbyen, însă nu există o garnizoană militară permanentă.
Pentru Midttun, aici se află vulnerabilitatea. Rusia ar putea încerca să ocupe rapid arhipelagul și să creeze un fapt împlinit înainte ca NATO să reușească să desfășoare suficiente forțe în zonă.
Flota rusă a Nordului operează deja în regiune, iar forțele arctice ale Moscovei numără, potrivit datelor prezentate în analiză, aproximativ 15.000-20.000 de militari. Svalbard se află și în raza aviației tactice rusești care operează din Peninsula Kola.
Dar avantajul Moscovei nu ar fi numai militar.
Capcana politică pentru NATO
Norvegia consideră că Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord se aplică Svalbardului.
Midttun susține că, juridic, suveranitatea Norvegiei asupra teritoriului nu este realmente ambiguă. Rusia contestă însă interpretarea norvegiană și ar putea folosi statutul demilitarizat al arhipelagului pentru a susține că un răspuns militar al NATO ar încălca Tratatul Svalbard.
Tocmai această ambiguitate construită ar putea deveni o armă politică.
În locul unui atac asupra unei țări baltice, unde militarii aliați ar fi implicați imediat în lupte, Moscova ar putea crea o criză în jurul unui teritoriu arctic îndepărtat și ar forța cele 32 de state NATO să decidă cum răspund.
Pentru Rusia, susține autorul, obiectivul nu ar trebui să fie neapărat câștigarea unui război cu NATO. Ar putea fi suficient să demonstreze că Alianța nu reușește să ajungă la un răspuns comun atunci când unul dintre membrii săi este atacat.
Un asemenea eșec ar lovi direct în credibilitatea Articolului 5 și, implicit, în întreaga logică a apărării colective.
Ce ar câștiga Rusia dacă ar controla Svalbard
Există și avantaje militare considerabile. Peninsula Kola găzduiește submarinele strategice rusești dotate cu rachete balistice, o componentă esențială a capacității nucleare a Rusiei. Controlul Svalbardului ar ajuta Moscova să transforme Marea Barents într-o zonă mai bine protejată pentru aceste submarine.
Bateriile antinavă și antiaeriene amplasate în arhipelag ar putea îngreuna accesul navelor și forțelor antisubmarin ale NATO spre Marea Barents și ar proteja rutele Flotei Nordului către Atlantic.
Svalbard ar putea deveni și o bază avansată pentru aviația rusă.
Un alt obiectiv important ar fi SvalSat, una dintre cele mai mari stații comerciale terestre pentru sateliți din lume. Controlul acesteia i-ar putea oferi Moscovei posibilitatea de a perturba un nod important pentru operațiunile occidentale cu sateliți civili, de mediu și cu dublă utilizare.
În plus, arhipelagul se află într-o poziție strategică la intrarea occidentală spre Ruta Maritimă de Nord, a cărei importanță crește odată cu retragerea gheții arctice.
Rusia își construiește deja discursul despre „amenințarea” NATO în Arctica
Midttun vede un alt indiciu în mesajele venite recent de la Moscova. Pe 31 august, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acuzat NATO că militarizează Nordul Îndepărtat, descriind această evoluție drept o „amenințare directă” la adresa securității Rusiei și o încercare de transformare a Arcticii într-un „nou front” împotriva Moscovei.
În aceeași zi, ambasadorul Rusiei în Norvegia, Nikolai Korciunov, a acuzat Oslo că renunță treptat la principiile sale privind prezența militară străină și a avertizat asupra unei „alunecări spre un conflict militar direct”.
Pentru autorul analizei, asemenea declarații ar pregăti terenul informațional pentru ca o eventuală acțiune a Rusiei să fie prezentată drept una defensivă.
NATO a promis în repetate rânduri că va apăra „fiecare centimetru din teritoriul aliat”.
„Svalbard este locul unde Rusia intenționează să demonstreze că acest angajament este lipsit de conținut”, conchide Midttun.
În evaluarea sa, statele baltice sunt apărate, găzduiesc deja forțe aliate și un atac acolo ar necesita pregătiri militare greu de ascuns. Svalbard nu are niciuna dintre aceste caracteristici.
„Dacă Rusia face o mișcare, logica indică spre nord”, este concluzia analistului.
Record post-1990 la plecările definitive din România. De ce românii din diaspora nu se mai întorc acasă
Noua platformă a Casei de Pensii: ce pot face online pensionarii și angajații, fără drumuri la ghișeu
Polonia construiește cea mai mare armată din Europa și se orientează către producția internă de armament
FCSB, negocieri redeschise cu Karlo Muhar
