Andrei Burcă schimbă echipa: A semnat în prima ligă a României

Andrei Burcă schimbă echipa: A semnat în prima ligă a României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Andrei Burcă a bătut palma cu Universitatea Cluj. Fundașul central al naționalei României va ajunge la formația ardeleană în ianuarie 2027, după ce îi expiră contractul cu Yunnan Yukun, din China.

Burcă mai are contract cu formația chineză până pe 31 decembrie 2026. Apoi va deveni liber de contract și va începe aventura la U Cluj.

Fundașul de 33 de ani a fost dorit de mai mult timp de Universitatea Cluj. Mutarea se va realiza fără sumă de transfer, iar Burcă va reveni astfel în fotbalul românesc după mai bine de trei ani, conform Gsp.ro.

ADVERTISING

Internaționalul român a evoluat ultima dată în Superliga pentru CFR Cluj. Acolo a avut una dintre cele mai bune perioade ale carierei și a câștigat trei titluri de campion.

Burcă, titular în China

Andrei Burcă joacă la Yunnan Yukun din vara lui 2025, când a plecat de la FC Baniyas. Înainte de experiența din China, fundașul a mai evoluat în Arabia Saudită, la Al Akhdoud.

În acest sezon, Burcă este unul dintre oamenii de bază ai lui Yunnan Yukun. A jucat 23 de partide în campionat și alte trei în Cupa Chinei.

ADVERTISING

Sezonul din China se va termina în luna noiembrie. Yunnan Yukun mai are și un obiectiv important în Cupă, unde este calificată în semifinale.

Pe 22 noiembrie, echipa lui Burcă o va întâlni pe Dalian Yingbo, formația la care evoluează Nicolae Stanciu.

Burcă are 46 de meciuri pentru naționala României.

Trei titluri câștigate cu CFR Cluj

Andrei Burcă a început fotbalul la FCM Bacău și a mai trecut pe la Aerostar Bacău, SC Bacău și FC Botoșani înainte să ajungă la CFR Cluj.

La formația din Gruia a cunoscut cea mai importantă perioadă a carierei. A câștigat trei titluri de campion în Liga 1, în 2020, 2021 și 2022.

ADVERTISING

În 2021, Burcă a cucerit și Supercupa României.

Fundașul are astfel patru trofee în palmares, toate câștigate în tricoul lui CFR Cluj. Din ianuarie 2027, va îmbrăca însă tricoul rivalei din oraș, Universitatea Cluj.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google