Președintele Nicușor Dan spune că Siegfried Mureșan trebuie să încerce să strângă o majoritate și să formeze un guvern, în ciuda îndoielilor exprimate de liderii UDMR și a refuzului PSD de a-l susține. Șeful statului evită să îi recomande premierului desemnat să-și depună mandatul înaintea votului din Parlament.
Declarațiile au fost făcute la New York, după întâlnirea președintelui cu reprezentanții comunității românești, potrivit Administrației Prezidențiale.
„Eu am desemnat un prim-ministru și, așa cum am spus în momentul acela, îmi doresc ca el să convingă o majoritate și să facă un guvern care să treacă. Bineînțeles, un guvern care să păstreze direcția pro-occidentală și să păstreze obligațiile pe care România și le-a luat, inclusiv în ceea ce privește traiectoria fiscală”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a precizat că nu va mai comenta negocierile în intervalul de zece zile în care Siegfried Mureșan trebuie să vină în fața Parlamentului cu programul și lista Guvernului. „Îmi doresc să ajungă la o soluție care să treacă de votul Parlamentului”, a insistat șeful statului.
Declarația vine după ce PSD și AUR au anunțat că nu vor vota Guvernul Mureșan, iar Kelemen Hunor a afirmat că premierul desemnat nu ar mai trebui să meargă în Parlament dacă nu reușește să strângă o majoritate. Liderul UDMR a arătat că partidele care ar putea susține actuala formulă sunt departe de cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului. UDMR urmează să decidă marți dacă îl susține pe Siegfried Mureșan.
Nicușor Dan neagă că l-a desemnat din răzbunare
Președintele a respins și afirmațiile unor liberali potrivit cărora l-ar fi desemnat pe Mureșan din răzbunare, știind că acesta nu va putea obține voturile necesare. „Eu am răspuns afirmativ unei propuneri. Când răspunzi afirmativ, nu poate să fie răzbunare”, a spus Nicușor Dan.
El a explicat că, în ziua desemnării, discutase cu liderii PNL, USR și UDMR, care îi prezentaseră o propunere comună: „Mi-au spus că au o propunere. Și eu am sunat acea propunere”.
Ce urmează dacă Guvernul nu trece
Întrebat ce se va întâmpla dacă Siegfried Mureșan nu va obține votul Parlamentului, Nicușor Dan a spus că va relua discuțiile cu toate partidele și va analiza toate variantele. „Eu sper să aibă succes. Am spus de la început că e dificil. Și, dacă se va întâmpla să nu aibă succes, atunci o să facem din nou toate discuțiile și cu toate ipotezele”, a declarat președintele.
El a arătat că opțiunile nu se limitează la un guvern PSD–AUR sau la alegeri anticipate și a enumerat, printre posibilități, un guvern tehnocrat ori formule de rotație la conducerea Executivului.
Nicușor Dan a evitat să critice viitorul program de guvernare sau să spună ce greșeli ale fostului Executiv nu ar trebui repetate. „Haideți să vedem programul de guvernare, dar sunt sigur că o să fie unul adaptat realităților”, a încheiat președintele.
