Spania a confiscat două tone de cocaină de pe un iaht legat de o rețea de traficanți din Balcani (Video)

Spania a confiscat două tone de cocaină de pe un iaht legat de o rețea de traficanți din Balcani (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile spaniole au confiscat peste două tone de cocaină de pe un iaht interceptat în Atlantic, la aproximativ 400 de mile marine de coasta Galiciei.

Operațiunea, desfășurată împreună cu vama franceză și cu sprijinul unor agenții internaționale, s-a soldat cu arestarea a cinci persoane și destructurarea unei rețele logistice care furniza ambarcațiuni grupărilor de crimă organizată din Europa de Est și Balcani, scrie Euronews.

Operațiunea „Doncella” a fost coordonată de Serviciul de Supraveghere Vamală din Spania, în colaborare cu autoritățile vamale franceze. Ancheta a început în februarie, la Girona, după ce autorităților le-a atras atenția unui iaht considerat suspect.

ADVERTISING

Iahturi pentru grupările criminale din Europa de Est și Balcani

Este vorba despre o ambarcațiune de 14 metri, sub pavilion polonez, ale cărei documente au ridicat semne de întrebare. Proprietarul iahtului fusese condamnat anterior pentru furt.

Investigațiile, inclusiv informațiile obținute în Polonia prin intermediul Centrului de Informații pentru Combaterea Terorismului și Crimei Organizate, au indicat că rețeaua furniza ambarcațiuni de agrement înmatriculate în state străine unor grupări de crimă organizată din Europa de Est și Balcani.

ADVERTISING

Autoritățile spaniole au identificat iahtul în Roses, provincia Girona, și l-au ținut sub supraveghere până la 11 iulie, când acesta a ieșit în larg, după ce sistemul de localizare a fost oprit pentru a evita monitorizarea.

Peste două tone de cocaină, descoperite la bord

Cu sprijinul Agenției americane antidrog (DEA), al Agenției Naționale pentru Combaterea Criminalității din Marea Britanie și al Centrului Maritim de Analiză și Operațiuni pentru Narcotice din Portugalia, o navă spaniolă a urmărit și localizat iahtul la aproximativ 400 de mile marine de Galicia.

ADVERTISING

În timpul operațiunii de îmbarcare, desfășurată în primele ore ale zilei de 14 septembrie, anchetatorii au descoperit 70 de baloți cu aproximativ 2.100 de kilograme de cocaină.

Cei patru membri ai echipajului, un argentinian, un uruguayan, un columbian și un albanez, au fost reținuți. Potrivit anchetatorilor, cetățeanul albanez ar fi avut responsabilitatea de a coordona livrarea drogurilor către cumpărători din Balcani.

În timp ce nava Petrel I tracta iahtul spre Vigo, polițiștii din Girona au arestat și presupusul lider al rețelei, un cetățean chilian acuzat că se ocupa de procurarea ambarcațiunilor.

Ancheta continuă. Autoritățile încearcă să identifice și să aresteze un alt suspect, căutat la Barcelona și considerat responsabil de activitățile de supraveghere și logistică ale grupării.

Cei cinci suspecți urmează să fie prezentați în fața instanţei din Spania, fiind cercetați pentru apartenență la un grup infracțional organizat, contrabandă și trafic de droguri.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google