O specie de pește ca în poveștile de groază a fost găsită într-o peșteră din China

O specie de pește ca în poveștile de groază a fost găsită într-o peșteră din China

O specie de pește ce pare desprinsă din negura timpului a fost găsită într-o peșteră din China. Complet nepigmentat, probabil orb și cu o formațiune ca de inorog pe frunte, peștele a fost descoperit într-o groapă neagră, practic un lac mic de 1,8 metri lățime și 0,8 metri adâncime, aflat într-o peșteră din provincia muntoasă Guizhou.

Neobișnuita făptură e complet lipsită de solzi și are niște ochi mici, rudimentari, cu care, cel mai probabil, nu poate vedea nimic, scrie Live Science.

Oamenii de știință l-au descoperit întâmplător, în timp ce cercetau altă specie. Abia ulterior au realizat că e vorba despre o specie nouă, care pare că trăiește doar în peșterile întunecate din China.

ADVERTISING

Reprezentanții speciei au lungimi de până la 14,6 centimetri, iar în loc de ochi își folosesc antenele asemănătoare unor mustăți, cu care își găsesc drumul în bezna totală.

Cât despre cornul lor, deocamdată nu se știe nici la ce folosește. Acest apendice are probabil legătură cu viața în întuneric, dar scopul său nu este încă clar, au transmis oamenii de știință.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇