Un grup de paleontologi de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a demonstrat existenţa pe teritoriul României a unui tip de crocodil din grupul gavialilor.
Crocodilii din grupul gavialilor vieţuiesc astăzi în sudul şi sud-estul Asiei, fiind forme semi-acvatice. Cel mai cunoscut dintre aceștia este gavialul indian, aşa-numitul gharial (Gavialis gangeticus). Ceea ce îi distinge sunt boturile alungite şi înguste, dotate cu o multitudine de dinţi în şirurile dentare, specializate pentru hrana lor specifică – peştele, se arată într-un comunicat al Universității Babeş-Bolyai.
Analizând dinţii proveniţi din rocile de la Turnu Roşu (fostă Porceşti), specialiştii în cercetarea vertebratelor fosile au stabilit că astfel de crocodili au fost prezenţi în acea zonă în Paleogen, în urmă cu circa 34-48 milioane de ani. În acele timpuri, ape calde şi puţin adânci ale Oceanului Tethys scăldau munţi care abia se ridicaseră și care astăzi aparțin Făgăraşului.
Dinţii izolaţi de crocodili de acolo au fost colectaţi pe parcursul a peste un secol, însă nu au fost niciodată studiaţi cu suficientă atenţie. Ei provin de la mai mulţi indivizi, iar pe baza fosilelor existente au fost separate cel puţin cinci forme morfologice. Cu ajutorul caracterelor particulare, dinții au fost atribuiţi unor forme primitive de gavial, aflaţi pe atunci la începutul istoriei lor geologice.
Fosilele din sudul Transilvaniei au o importanţă deosebită din două motive: pe de o parte, dovedesc prezenţa unui grup nou de vertebrate fosile în România, iar pe de alta permit presupunerea unei migraţii dinspre nord-vestul Africii spre ţinuturile noastre, arată autorii studiului.
Cercetătorii cred că fosilele provin de la un strămoş apropiat de Maroccosuchus, crocodil cunoscut din zona vestică a Oceanului Tethys. Dispariţia acestor crocodili din România în timpurile care au urmat depunerii rocilor de la Turnu Roşu a fost cauzată, probabil, de schimbările climatice petrecute la limita dintre Eocen şi Oligocen, când se consideră că o mare criză climatică a determinat formarea primelor calote glaciare în Antarctica.
Rezultatele cercetării au fost publicate în revista North Western Journal of Zoology.
T.D.