Ziua 604: Ucraina anunță flux continuu de ATACMS, Pentagonul dezvăluie condițiile. Zelenski face summit pentru pace

<span style="color:#990000;">Ziua 604</span>: Ucraina anunță flux continuu de ATACMS, Pentagonul dezvăluie condițiile. Zelenski face summit pentru pace
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 604 vine cu anunțuri de la Kiev și Washington despre rachetele ATACMS. Ucraina transmite că, în urma unui acord între Volodimir Zelenski și Joe Biden, va primi rachete americane cu rază lungă în mod regulat, în timp ce Pentagonul a subliniat că livrarea ATACMS a fost condiționată ca acestea să fie folosite doar pe teritoriul Ucrainei.

În plus, în cadrul unei convorbiri telefonice, Volodimir Zelenski a stabilit cu Joe Biden organizarea în cursul acestei luni a unei „reuniuni internaţionale majore” în insula Malta, cu privire la formula sa de pace, o propunere în zece puncte pentru a pune capăt războiului, care prevede retragerea trupelor ruse din Ucraina.

Pe front, rușii au bombardat Hersonul, provocând moartea unei femei de 80 de ani, în timp ce la Avdviidka încearcă în continuare să încercuiască orașul, deși, potrivit forțelor ucrainene, au pierdut aproape 900 de soldați în ultimele 24 de ore, precum și 50 de tancuri și 100 de vehicule blindate.

ADVERTISING

Iar președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că Hamas și Rusia se aseamănă, pentru că amândouă vor să șteargă de pe fața Pământului două națiuni (cam aceeaşi idee pe care a formulat-o şi Joe Biden).

Situația pe front

  • Și mai multe rachete - Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat că țara va primi regulat rachete cu rază lungă ATACMS: „Asta este un rezultat direct al acordului dintre președintele Zelenski și președintele Biden la care s-a ajuns în cursul vizitei la Washington de la sfârșitul lui septembrie”. Nu au fost oferite informații despre numărul rachetelor deja livrate.
  • Condiții pentru ATACMS - Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Patrick Ryder, a spus însă că SUA au furnizat rachete ATACMS cu condiția ca ele să fie folosite doar pe teritoriul ucrainean.
  • Rușii atacă în forță în Herson - Forțele ucrainene spun că rușii au crescut numărul atacurilor în direcția Hersonului. Oficialii ucraineni pun atacurile pe seama fricii rușilor de avansul forțelor Kievului.
  • Sute de ruși morți la Avdviidka - Comandantul Forțelor Armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, a vizitat trupele din Avdiivka şi Kupiansk. Forțele ruse nu renunță la tentativele de a încercui Avdviidka, chiar dacă, potrivit cifrelor oferite de ucraineni, au pierdut aproape 900 de soldați în ultimele 24 de ore, precum și 50 de tancuri și peste 100 de vehicule blindate.
  • Atac în Beroslav - O femeie de 80 de ani din Beroslav a murit în urma unui bombardament al rușilor, a anunțat șeful administrației militare a regiunii Herson. Rușii au aruncat asupra orașului 4 bombe ghidate în această dimineață. Alte două bombe au fost lansate asupra satului Novoberislav.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Summit pentru pace - Volodimir Zelenski a stabilit cu Joe Biden organizarea în cursul acestei luni a unei „reuniuni internaţionale majore" în insula Malta, cu privire la formula sa de pace, o propunere în zece puncte pentru a pune capăt războiului, care prevede retragerea trupelor ruse din Ucraina: „L-am informat pe preşedintele Biden despre o reuniune internaţională majoră privind formula de pace, care va avea loc luna aceasta în Malta, a declarat şeful statului ucrainean în discursul său, în care s-a referit la o convorbire telefonică cu omologul său american.
  • Rusia = Hamas - Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, într-un discurs la Hudson Institute, că Hamas și Rusia se aseamănă: „Vladimir Putin vrea să șteargă Ucraina de pe fața Pământului. Hamas, care e susținut de Iran, vrea să șteargă Israelul de pe hartă. Rusia și Hamas se aseamănă. Așa cum a zis și președintele Zelenski, esența e aceeași”.
  • Tranzacții rusești blocate în Finlanda - Ministerul finlandez al Apărării a declarat joi că a blocat trei tranzacţii imobiliare planificate, care implicau cumpărători ruşi, pe motiv că permiterea achiziţiilor ar putea împiedica apărarea teritoriului finlandez. Decizia se referă la două proprietăţi din Ruokolahti şi una din Kitee, a spus Ministerul Apărării, ambele în apropierea graniţei ruse din sudul Finlandei: „Achiziţiile imobiliare în cauză pot fi considerate că împiedică organizarea apărării naţionale sau supravegherea şi salvgardarea integrităţii teritoriale”.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Biden l-a înfuriat pe Putin - Kremlinul denunţă vineri drept „inacceptabile” declaraţiile prin care preşedintele american Joe Biden l-a comparat pe omologul său rus Vladimir Putin cu gruparea islamistă palestiniană Hamas.
  • Ucraineni atacați la graniță - Grănicerii ruși din Belgorod au deschis focul asupra unui grup de 6 soldați ucraineni care s-au apropiat de frontieră. Soldații lansau o dronă de recunoaștere, însă aparatul a fost doborât de grăniceri. Cel puțin unul dintre soldații ucraineni a fost grav rănit.
  • Nu avem nevoie de război - Guvernatorul regiunii autonome Khanty-Mansi, Natalia Komarova, s-a ales cu un dosar penal pentru discreditarea armatei ruse, după ce le-a spus cetățenilor, în cadrul unei ședințe, că „autoritățile regionale nu se pregătesc de războiul ruso-ucrainean și nu avem nevoie de el”. Acum oficialii din regiune au început să posteze videouri în care susțin că Natalia Komarova de fapt susține războiul.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇