Ziua 307: Maternitate bombardată, evacuare forțată la Zaporojie. Moscova dă ultimatumuri și se răzbună, Zelenski face planuri de viitor

Ziua 307: Maternitate bombardată, evacuare forțată la Zaporojie. Moscova dă ultimatumuri și se răzbună, Zelenski face planuri de viitor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 307 de război a început cu un ultimatum de la ruşi. Serghei Lavrov a spus că Ucraina predă teritoriile dorite de Moscova sau armata rusă va decide.

Sună ciudat acest ultimatum când războiul e marcat recent de multele eşecuri ale Rusiei pe câmpul de luptă. Iar Putin s-a răzbunat pe „statele neprietenoase” și a interzis vânzarea de petrol către țările care au adoptat plafonarea prețului.

Pe de altă parte, Kievul ar vrea un summit pentru pace până la sfârşitul lunii februarie, cu medierea ONU, şi anunţă că va avea rachetele Patriot în cel mult 6 luni. Și Zelenski a conturat obiectivele pentru 2023.

Între timp, 9 milioane de ucraineni nu au curent electric, iar ruşii vor să cucerească toată regiunea Doneţk până la 1 ianuarie, însă pentru asta trebuie să ia orașul Bahmut, devenit „cetatea de est” a Ucrainei.

Iar Putin s-a întâlnit de două ori în 24 de ore cu preşedintele belarus, Aleksandr Lukașenko, la Sankt Petersburg.

Am aflat și că 4 soldați ucraineni au fost uciși într-o misiune în interiorul Rusiei, iar Kievul a neutralizat peste 4.500 de atacuri cibernetice în 2022.

Mişcările de pe front

  • Maternitate bombardată - Maternitatea unui spital din orașul Herson, din sudul Ucrainei, a fost lovită de un bombardament rusesc. „Au bombardat locul în care s-au născut astăzi (marți - n.red.) doi copii. Înainte de atac, medicii au reușit să finalizeze o operație de cezariană. În instituție se află cinci femei care născuseră. În mod miraculos, nimeni nu a fost rănit”, a declarat Kyrylo Timoșenko, șeful adjunct al biroului președintelui Ucrainei.
  • Soldați ucraineni uciși în misiune în Rusia - 4 soldați ucraineni au fost uciși într-o misiune în interiorul Rusiei, în apropiere de regiunea Breansk, situată la granița de nord a Ucrainei. Oficialii de la Kiev au anunţat doar numele militarilor, fără să dea date despre misiunea lor.
  • Iar sună sirenele - A fost declanşată alerta de raid aerian pe întreg teritoriul Ucrainei.
  • Patriot operațional în Ucraina în mai puțin de 6 luni - Ministrul de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că administrația președintelui american Joe Biden are un plan special pentru a pregăti bateria de rachete Patriot pentru a fi operațională în cel mult 6 luni.
  • Rusia epurează bisericile nealiniate - În teritoriile ocupate din Ucraina, rușii au început să integreze forțat biserici și moschei controlate de Kremlin, a raportat Centrul Național de Rezistență al armatei ucrainene.
  • 9 milioane de ucraineni fără electricitate - Preşedintele Volodomir Zelenski a declarat că sunt încă 9 milioane de ucraineni fără curent electric, „dar numărul și durata întreruperilor scade treptat. Sunt recunoscător fiecărei persoane care a asigurat acest rezultat”.
  • Rusia vrea să ajungă la granița regiunii Donețk până la sfârșitul anului - Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Malyar, a mai spus că orașul Bahmut din regiunea Donețk este „cetatea de est” a Ucrainei, unde Rusia a concentrat cele mai multe echipamente și arme militare. Asta pentru că Moscova vrea să ajungă până la 1 ianuarie la frontiera regională. Preşedintele Zelenski spune că situația din prima linie în Donbas este „dificilă, dureroasă”. Ocupatorii cheltuie toate resursele pe care le au la dispoziție "pentru a obţine un minim progres”.
  • Toate tunurile pe Bahmut - În ultimele 48 de ore, luptele din Ucraina au rămas concentrate în jurul zonei Bahmut din regiunea Donețk și lângă Svatove din Lugansk, potrivit celui mai recent raport al Ministerului Apărării din Marea Britanie. „Rusia continuă să inițieze atacuri frecvente la scară mică în aceste zone, deși a cucerit puțin teritoriu”.
  • Lupte grele şi la Kremina - Lupte grele au loc şi în apropierea orașului ucrainean Kremina, la nord-vest de Lisiceansk, potrivit șefului administrației militare regionale din Lugansk, Serghei Haidai: "Trupele de ocupație ruse au reușit să construiască o apărare foarte puternică într-o lună. Ei aduc acolo o cantitate imensă de resurse și echipamente. Își reînnoiesc constant forțele (...) pentru că înțeleg că dacă vor pierde Kreminna, în principiu, întreaga linie de apărare se va prăbuși”.
  • Evacuare forţată la Zaporojie - Armata rusă pregăteşte o operaţiune de ''evacuare'' forţată şi ''urgentă'' în Enerhodar, localitatea în care se găseşte centrala nucleară Zaporojie, aflată în prezent sub controlul Rusiei, a anunţat Centrul Naţional de Rezistenţă al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale ale Armatei Ucrainei: ''Ocupanţii se pregătesc pentru evacuarea rezidenţilor Enerhodar. Pentru aceasta, uzina locală de energie nucleară, capturată de ruşi, trebuie să pună la dispoziţie autobuze. (...) se plănuieşte transportarea persoanelor la (punctul de trecere al frontierei din) Djankoi (în Crimeea)''.
  • Planuri de viitor la Kiev - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, marţi, într-un nou discurs, că 2023 trebuie să fie un an crucial din punct de vedere al apărării şi securităţii Ucrainei: „În general, săptămâna aceasta va fi importantă pentru Ucraina din punct de vedere politic. Intrăm în anul următor şi trebuie să menţinem o înţelegere comună a obiectivelor noastre naţionale. Desigur, este vorba de eliberarea pământului nostru de inamic, de reconstrucţia Ucrainei, întoarcerea oamenilor noştri acasă, apropierea în continuare a statului nostru de parteneri cheie, deschiderea de noi oportunităţi pentru Ucraina în lume - toate acestea sunt misiuni pentru viitorul apropiat. Şi nu numai pentru stat, ci pentru fiecare dintre noi. În curând îmi voi prezenta punctul de vedere cu privire la implementarea acestor sarcini în Mesajul anual în Rada Supremă privind situaţia externă şi internă a Ucrainei. Vreau ca acest Mesaj să fie nu un raport, ci conversaţia noastră despre anul care vine”
ADVERTISING

Diplomaţie belicoasă

  • Ultimatum de la Lavrov - Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a dat un ultimatum Ucrainei pentru a îndeplini propunerile Moscovei, inclusiv predarea teritoriului controlat de Rusia, sau armata sa va decide asupra problemei, la o zi după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că este deschis la discuţii. Kievul şi aliaţii săi occidentali au respins oferta lui Putin de a discuta, în timp ce forţele ruse atacă oraşele ucrainene cu rachete, iar Moscova continuă să ceară ca Kievul să recunoască faptul că a cucerit o cincime din ţară, deşi războiul e marcat de multe eşecuri ruşinoase ale Rusiei pe câmpul de luptă. Detalii AICI
  • Dispute în Germania pe negocierile de pace - Kevin Kühnert, secretarul general al Partidului Social-Democrat german (SPD), a afirmat marţi că încă nu este momentul potrivit pentru negocieri între Ucraina şi Rusia, contrazicându-l pe un coleg de partid, în timp de Administraţia de la Moscova acuză SUA şi NATO că vor distrugerea Rusiei.
  • Meloni vrea la Kiev - Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a vorbit marţi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunţând intenţia de a efectua o vizită la Kiev şi asistenţă suplimentară, inclusiv militară, în valoare de zece milioane de euro.
  • Ucraina vrea summit de pace - Administraţia de la Kiev ar vrea un summit pentru pace până la sfârşitul lunii februarie, cu medierea Naţiunilor Unite, dar condiţionează prezenţa reprezentanţilor Rusiei de lansarea unui proces internaţional pentru crime de război. Ministrul de Externe, Dmitro Kuleba, a afirmat că mediator ar putea fi secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.
  • Două întâlniri în 24h pentru Putin şi Lukașenko - Vladimir Putin s-a întâlnit cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, de două ori în ultimele 24 de ore pentru a „finaliza multe probleme”. Cei doi s-au văzut la Sankt Petersburg, la un summit informal al Comunității Statelor Independente (CSI) luni seară, dar şi la micul dejun în această dimineață la Muzeul Rus.
  • Medvedev face previziuni nebune - Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a făcut o listă cu evenimentele care s-ar putea petrece anul viitor. Niciunul nu va fi în defavoarea Moscovei. Marea Britanie va reveni în UE. Euro nu va mai fi folosită ca monedă a UE. Polonia și Ungaria vor ocupa regiunile vestice ale Ucrainei, care nu va mai exista şi alte asemenea nebunii. Detalii AICI
  • 4.500 de atacuri cibernetice - Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a neutralizat peste 4.500 de atacuri cibernetice asupra țării în acest an. Ilya Vitiuk, șeful departamentului de securitate cibernetică al SBU, a declarat că Ucraina "a intrat în 2022 cu opt ani de experiență în războiul hibrid", adăugând că, "în momentul invaziei, eram deja pregătiți pentru cele mai rele scenarii". "Iar atacurile cibernetice masive pe care le-am respins în ianuarie și februarie au devenit un antrenament suplimentar înainte de invazie", a spus el.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Răzbunarea lui Putin - Vladimir Putin a semnat un decret prin care interzice vânzarea de petrol țărilor care au sancționat Moscova pentru războiul pornit în Ucraina și au adoptat plafonul de 60 de dolari/baril pentru țițeiul rusesc. Detalii AICI
  • Funcţie nouă pentru Medvedev - Preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit pe fostul preşedinte Dmitri Medvedev într-o nouă funcţie - cea de prim-vicepreşedinte al Comisiei militaro-industriale. Medvedev e în prezent şi vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. Dar Comisia militar-industrială e un organism permanent creat pentru a asigura implementarea politicii de stat în domeniul complexului militar-industrial şi al sprijinului tehnico-militar pentru apărare, securitate naţională şi aplicarea legii. Putin însuşi e preşedintele comisiei.
  • Probleme pentru Sberbank - Cea mai mare bancă din Rusia va fi nevoită să-şi închidă biroul din Emiratele Arabe Unite, la începutul anului viitor, din cauza sancţiunilor occidentale. Sberbank este una dintre câteva bănci majore ruseşti care au fost excluse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, iar unii directori seniori au fost personal afectaţi de sancţiuni.
  • Fără LGBTQ - Rusia va bloca site-urile web care exprimă identitatea LGBTQ, care conțin informații despre persoanele LGBTQ și expresii a ceea ce Rusia consideră „relații sexuale netradiționale”
  • Un ministru admite probleme economice - Deficitul bugetar al Rusiei în 2023 este posibil să fie mai mare decât cel planificat la 2% din PIB, în condiţiile în care plafonarea preţului petrolului diminuează veniturile din exporturi ale Rusiei, a declarat ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, o nouă povară fiscală într-un moment în care Moscova cheltuie sume mari pentru campania sa militară din Ucraina.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇