Ucraina a creat "Armata dronelor" și un sistem nou de apărare aeriană. Ce este "Vânătorul de Shahed" (Video)

Ucraina a creat "Armata dronelor" și un sistem nou de apărare aeriană. Ce este "Vânătorul de Shahed" (Video)

Ucraina a cumpărat mii de drone și un sistem neconvențional de apărare împotriva dronelor lansate de ruși. Totul a fost posibil grație unui plan ingenios lansat în 2022 de guvernul de la Kiev.

În decurs de un an, Ucraina a strâns sute de milioane de dolari din donații pentru a-și clădi așa-numita „Armata dronelor” și a făcut rost și de un sistem neobișnuit, denumit „Shahed Hunter” („Vânătorul de Shahed”). Acesta poate doborî dronele kamikaze iraniene cu care forțele ruse terorizează de mai multe luni orașele Ucrainei, relatează Insider.

Banii vin prin inițiativa UNITED24, pe care președintele ucrainean Volodimir Zelensli a lansat-o la începutul lui mai 2022, la doar câteva luni după invazia rusă, ca modalitate de a strânge fonduri pentru susținerea efortului de război al Ucrainei.

Printre ambasadorii proiectului se numără starul din seria "Războiul stelelor" Mark Hamill, fostul fotbalist ucrainean Andrei Șevcenko, miliardarul Richard Branson, Bear Grylls, artista Barbra Streisand, actorul Liev Schreiber și tenismena Elina Svitolina.

ADVERTISING

Donatorii pot alege ca banii să fie distribuiți către educație, ajutor medical, eforturile de reconstrucție, operațiunile de deminare sau către apărare, iar fondurile sunt transferate către Banca Națională a Ucrainei, după care sunt alocate ministerelor.

Până acum, UNITED24 a strâns peste 330 de milioane de dolari donați de oameni din peste 100 de țări, a spus Zelenski într-un discurs rostit pe 5 mai, care a marcat prima aniversare a platformei.

Eforturile de apărare și de deminare au primit cele mai mari fonduri, peste 269 de milioane de dolari, potrivit viceprim-ministrului ucrainean Mihailo Fedorov, care răspunde de inovații, dezvoltarea educației, știință și tehnologii şi care s-a ocupat direct de crearea platformei.

"Să înceapă vânătoarea de drone!"

Ucraina a cheltuit deja peste 215 milioane de dolari din acești bani pentru achiziții militare, incluzând orice, de la uniforme, căști și veste antiglonț până la vehicule speciale, piese de schimb și camere cu termoviziune, potrivit unui raport financiar și inventarului tehnicii de apărare, analizate de Insider.

ADVERTISING

Kievul a reușit chiar să cumpere și un vehicul avansat de deminare, denumit Armtrac 400, care folosește un rotor hidraulic pentru a scormoni pământul în căutarea dispozitivelor explozive.

Creat de o companie britanică, Armtrac 400 poate fi operat manual și de la distanță și este rezistent la exploziile unor mine antitanc. Vehiculul a fost folosit anul trecut în regiunea Harkov, iar acum acționează în regiunea sudică Herson.

Însă cea mai notabilă achiziție pe care a făcut-o guvernul de la Kiev cu banii din donații este "Shahed Hunter" ("Vânătorul de Shahed"). Armata a primit șase sisteme de apărare care pot doborî dronele iraniene Shahed lansate de ruși.

Sistemul constă într-o rețea de radare și de bruiaj electronic care poate detecta dronele rușilor de la o distanță de 40 de kilometri. Sistemul lansează drone de interceptare cu plase foarte puternice care le capturează, apoi o parașută coboară ușor drona inamică la sol, evitând explozia.

Дроны-перехватчики DroneHunter F700 США получила Украина

Fedorov a postat pe Telegram, în ianuarie, un clip care arată cum acționează "Shahed Hunter".

ADVERTISING

"Primul 'Shahed Hunters' a pornit deja la vânătoare. Aceste sisteme antidronă pot: detecta dronele inamice, bruia semnalele GPS, intercepta dispozitive în aer. Să înceapă vânătoarea de drone!", a transmis el.

Nu se știe unde și de câte ori a acționat până acum "Vânătorul de Shahed". Cert este că doar duminică apărarea aeriană a Ucrainei a doborât 35 de drone, din care 30 ținteau Kievul, potrivit ministrului Apărării.

Fedorov a subliniat, însă, că Ucraina are nevoie de mai multe sisteme de apărare împotriva valurilor de drone ale rușilor. Fiecare interceptare diminuează stocul oricum insuficient de rachete antiaeriene, iar ucrainenii trebuie să găsească fel de fel de soluții pentru a se apăra. "Căutăm și găsim constant soluții care ne vor ajuta să ne apărăm de atacurile dronelor", a spus Fedorov.

Însă strângerea de fonduri nu se rezumă doar la metode de apărare, ci vizează și operațiunile ofensive.

Ucraina își face primele unități de atac cu drone din lume

Cu ajutorul platformei UNITED24, Ucraina a pus la punct "Armata dronelor" - un proiect care prevede achiziția a mii de drone, repararea sistemelor, instruirea a 10.000 de operatori de drone și impulsionarea producției interne de astfel de aparate.

Potrivit datelor UNITED24, Kievul a cumpărat 3.839 de drone și sisteme de vehicule aeriene fără pilot (UAV), precum și 18 drone navale. 2.124 din aceste drone au ajuns deja pe front și au început să dea rezultate pe câmpul de luptă, a anunțat Fedorov.

Acest arsenal vast și diversificat, constând în cel puțin câteva zeci de modele cu dimensiuni, greutate și capacitate de încărcare diferite, include și drone donate armatei de către civili. Fedorov a spus că acestea sunt "un element-cheie" al proiectului "Armata dronelor".

Нехай буде з нашими захисниками Міць! Військовим на найгарячіших ділянках фронту вже передали 300 безпілотників DJI...

Publicată de United24 pe Joi, 30 martie 2023

La un an de la lansarea sa, UNITED24 va continua să rămână în centrul preocupărilor guvernului ucrainean. Fedorov a spus că inițiativa trece printr-o fază de "transformare" cu mai multe rezultate, unul dintre acestea fiind crearea "primelor unități de atac cu drone din lume".

Potrivit raportului "Armata dronelor", publicat marți, există deja 11 astfel de grupuri de luptă, complet echipate, iar obiectivul Kievului este să ajungă la 60.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇