Senatorul UDMR Tanczos Barna a anunţat că este infectat cu noul coronavirus

Senatorul UDMR Tanczos Barna a anunţat că este infectat cu noul coronavirus
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatorul UDMR Tanczos Barna a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe o reţea de socializare, că este infectat cu SARS-Cov-2 şi are dublă pneumonie, dar că starea sa este una bună.

În postarea respectivă, senatorul spune că este înconjurat de o echipă medicală de profesionişti, că a început tratamentul şi că se simte bine.

"Ştiţi că îmi plac provocările, uneori peste măsură, dar m-aş lipsi de cea de astăzi, mai ales pentru familie, copii şi pentru tatăl meu. (…) Am aflat azi că am pneumonie bilaterală şi că vinovatul pentru pneumonie este virusul Covid-19.

ADVERTISING

Sunt înconjurat de o echipa medicală de profesionişti, aşa că începem tratamentul. Mă voi vindeca şi voi merge mai departe. Eu mă simt bine, nu mă doare nimic, starea de spirit este bună, medicii şi asistenţii sunt amabili, totul este bine", scrie Tanczos Barna în postarea în limba maghiară de pe Facebook.

Bilanț coronavirus: Aproape 600 de cazuri noi și 13 morți în 24 de ore (Infografice)

Senatorul UDMR nu a putut fi contactat pentru a da detalii despre starea sa de sănătate şi spitalul unde se află internat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇