Cât de repede revine pulsul la normal după efort fizic poate dezvălui mai multe despre starea generală de sănătate decât ne-am aștepta. Recuperarea ritmului cardiac este un indicator al sănătății cardiovasculare, dar poate oferi și indicii despre funcționarea sistemului nervos și riscul de deces.
Cercetările arată că persoanele al căror puls scade mai lent după efort au un risc mai mare de mortalitate. Testul poate fi făcut chiar acasă, folosind un cronometru.
Testul de recuperare a ritmului cardiac (HRR – heart rate recovery) măsoară diferența dintre pulsul înregistrat în timpul efortului, când inima bate accelerat, și cel măsurat la aproximativ un minut după încheierea activității fizice, notează BBC.
Recuperarea ritmului cardiac nu este doar un indicator important al sănătății cardiovasculare. Poate ajuta și la identificarea unor probleme ascunse care afectează și alte părți ale organismului și poate oferi informații chiar și despre riscul general de deces.
Cercetătorii de la Cleveland Clinic, din statul american Ohio, au măsurat recuperarea ritmului cardiac la 2.400 de adulți, apoi i-au monitorizat timp de șase ani. Echipa a constatat că persoanele al căror puls revenea mai lent după efort aveau un risc de deces de aproximativ patru ori mai mare în perioada studiului. Rezultatele au fost publicate în 1999.
Cercetări separate au ajuns la rezultate similare. Recuperarea ritmului cardiac s-a dovedit a fi un indicator surprinzător de puternic al riscului de deces din orice cauză, indiferent dacă persoana prezintă sau nu probleme cardiace evidente. În cazul adulților tineri și al celor de vârstă mijlocie, HRR este asociată cu riscul de deces chiar mai strâns decât hipertensiunea arterială, potrivit unor cercetări.
Legătura dintre recuperarea ritmului cardiac și riscul de deces este asociată, în parte, cu funcționarea nervului vag, care conectează creierul cu inima și alte organe.
În timpul efortului, sistemul nervos simpatic accelerează pulsul, iar după oprire, cel parasimpatic îl încetinește. Cu cât organismul trece mai eficient de la o stare la alta, cu atât recuperarea este mai bună. Această capacitate este asociată cu o sănătate mintală și cognitivă mai bună, un sistem imunitar mai eficient, mai puțină inflamație și un risc mai mic de deces.
Cum îți poți calcula singur recuperarea ritmului cardiac
Înainte de a începe un nou program de exerciții fizice, consultă medicul. Oprește-te imediat dacă apar amețeli, dureri sau senzație de apăsare în piept ori dificultăți de respirație neobișnuite pentru efortul depus. Dacă ai o afecțiune cardiacă, nu face acest test fără supraveghere medicală.
Pentru test, ai nevoie de un cronometru, ceva cu care să notezi rezultatele și, dacă ai, un ceas inteligent sau o brățară de fitness.
Mai întâi, estimează-ți frecvența cardiacă maximă: scade vârsta ta din 220. Poți afla această valoare și cu ajutorul unui ceas inteligent sau un alt dispozitiv de monitorizare.
Apoi, fă un exercițiu fizic suficient de intens pentru a-ți ridica pulsul la 70-85% din această valoare. Poți alerga, merge cu bicicleta sau folosi un aparat de vâslit, în funcție de condiția fizică.
Imediat după ce te oprești, măsoară-ți pulsul. Dacă nu ai un dispozitiv de monitorizare, numără bătăile inimii timp de 10 secunde, ținând două degete pe partea laterală a gâtului, apoi înmulțește rezultatul cu șase pentru a afla pulsul aproximativ pe minut.
Odihnește-te apoi un minut, stând așezat sau întins, și măsoară-ți din nou pulsul. Scade valoarea obținută după un minut de odihnă din cea măsurată imediat după efort. Diferența reprezintă recuperarea ritmului cardiac (HRR).
Cum interpretezi rezultatele
Cu cât pulsul scade mai mult în primul minut după oprirea efortului, cu atât recuperarea ritmului cardiac este, în general, mai bună. O scădere de cel puțin 18 bătăi pe minut este considerată un rezultat bun. În schimb, dacă pulsul scade cu mai puțin de 12 bătăi în primul minut, acest lucru poate indica un risc crescut de probleme de sănătate pe termen lung.
Valorile trebuie însă interpretate în funcție de factori precum vârsta și condiția fizică, iar rezultatul testului nu stabilește singur un diagnostic.
Pentru îmbunătățirea ritmului cardiac, specialiștii recomandă exerciții fizice moderate, cum ar fi mersul pe jos, mersul cu bicicleta, alergatul, înotul și chiar dansul.
C.S.
