În centrul atenției la summitul liderilor care are loc săptămâna aceasta în Turcia se află crearea unui nou model pentru Alianța Nord-Atlantică, în timp ce Donald Trump insistă să reducă implicarea SUA și face presiuni asupra celorlalți membri să contribuie mai mult.
Liderii europeni au sosit la summitul NATO din acest an, desfășurat la Ankara (Turcia), într-un moment în care Alianța se confruntă cu câteva amenințări. Aceștia doresc să mențină o implicare activă a președintelui Trump și a Statelor Unite în cadrul NATO, dar au acceptat faptul că Alianța se transformă și că va trebui să se bazeze mult mai puțin pe Washington pentru apărarea convențională a Europei, scrie The New York Times.
Administrația Trump a precizat clar că retrage trupe și capacități militare din Europa pentru a-și consolida puterea militară în Orientul Mijlociu și în regiunea Indo-Pacific, unde China a devenit un rival pentru America.
Guvernele europene vor să se asigure că tranziția către ceea ce mulți numesc „NATO 3.0” se realizează cât mai fluid posibil. Ele doresc să aibă certitudinea că golurile lăsate de americani pot fi acoperite – chiar dacă nu perfect – pentru a-și reduce vulnerabilitatea în fața unei Rusii mai agresive și mai militarizate.
Ce a fost NATO în versiunile 1.0 și 2.0
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, încearcă să găsească un echilibru delicat: îi îndeamnă pe aliații europeni să aloce mai multe fonduri pentru securitate, asigurându-se totodată că Donald Trump nu va abandona alianța în acest proces.
„Vom da viață conceptului NATO 3.0: o Europă mai puternică în cadrul unei alianțe NATO mai puternice”, a declarat el luna trecută.
Totuși, oficiali europeni de rang înalt afirmă că, cel puțin pentru câțiva ani, realitatea va oferi o Europă care devine treptat mai puternică în cadrul unei alianțe NATO mai slăbite. Vor exista mai puține trupe americane și mai puține capacități tehnologice avansate ale SUA, iar incertitudinea privind disponibilitatea lui Donald Trump de a sări în ajutorul NATO în orice situație va submina capacitatea de descurajare a alianței.
Radoslaw Sikorski, ministrul polonez de Externe și fost ministru al Apărării, a descris evoluția NATO de la înființarea sa, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial.
„NATO 1.0 a reprezentat o apărare clară împotriva agresiunii și expansionismului sovietic, în timp ce NATO 2.0 a fost o căutare a unui nou scop după Războiul Rece”, a explicat el într-un interviu, referindu-se la perioada în care alianța și-a extins sfera de acțiune dincolo de America de Nord și Europa – în special după atentatele din 11 septembrie – pentru a combate terorismul în Afganistan și Orientul Mijlociu.
Rusia era privită ca un posibil aliat și, cu siguranță, ca o amenințare mai redusă, iar unele state europene membre NATO au recurs, practic, la dezarmare, a mai spus el.
Însă, având în vedere invazia rusă la scară largă în Ucraina din 2022, ambițiile tot mai mari ale Chinei și dorința Washingtonului de a redirecționa resursele dinspre Europa către Asia, Sikorski a prezentat următoarea fază a evoluției Alianței: „NATO 3.0 va însemna că Europa își va asuma o parte mai mare din povara apărării convenționale, iar SUA vor acționa mai degrabă ca un aliat care intervine în ultimul moment, precum cavaleria care vine în ajutor”.
Nu-i vreme de pierdut
S-ar putea ca timpul pentru pregătiri să fie limitat, remarcă ziarul citat. Oficiali germani și numeroși reprezentanți NATO avertizează că o Rusie călită în luptă ar putea fi pregătită pentru un conflict cu NATO până în 2029; prin urmare, există o presiune asupra Europei de a deveni mai pregătită pentru război și asupra Statelor Unite de a evita crearea unor vulnerabilități inutile în acest interval.
Se preconizează că Trump și oficialii săi vor continua să exercite presiuni asupra celorlalte state membre NATO pentru a aloca fonduri mai mari apărării și pentru a respecta angajamentul asumat anul trecut de a majora cheltuielile la 5% din produsul național brut până în 2035. Matthew Whitaker, ambasadorul SUA la NATO, i-a avertizat săptămâna trecută pe aliați că statele care contribuie corespunzător ar putea beneficia de avantaje, în timp ce codașii s-ar putea confrunta cu dificultăți.
O vreme, europenii au sperat că amenințările americane privind reducerea contribuțiilor la NATO se vor estompa, așa cum s-a întâmplat în timpul primului mandat al lui Trump. Acum, aceștia acceptă faptul că americanii vorbesc serios și că trebuie să acționeze decisiv, în propriul lor interes.
„Este evident că rolul SUA se schimbă”, a declarat Claudia Major, expertă în securitate transatlantică la German Marshall Fund, un centru de analiză. Ea a adăugat că „principala speranță este limitarea daunelor și obținerea predictibilității”.
Europenii știu că trebuie să facă mai mult, a spus ea. Această schimbare „poate fi modelată, dar nu și evitată”.
Problemele stringente sunt, însă, cât de repede își va retrage Washingtonul sprijinul și cât de rapid poate acționa Europa.
În 2022, la summitul liderilor NATO de la Madrid, Alianța a început să solicite – pentru prima dată de la prăbușirea Uniunii Sovietice – ca statele membre să dispună de cantități și tipuri specifice de echipamente și efective, precum și să aibă capacitatea de a le disloca în locații precise în eventualitatea unui război.
Aceste cerințe au fost elaborate de cel care ocupa atunci funcția de Comandant Suprem al Forțelor Aliate în Europa (SACEUR), generalul american Christopher G. Cavoli, împreună cu echipa sa. Totuși, ele trebuie revizuite după ce Washingtonul a anunțat o serie de reduceri ale efectivelor și retragerea unor echipamente vitale, precum avioanele de realimentare în zbor și avioanele de vânătoare.
Donald Trump a manifestat o atitudine disprețuitoare față de NATO în general, numind organizația „un tigru de hârtie” și afirmând că aliații nu i-au fost alături atunci când a solicitat sprijinul lor în conflictul cu Iranul.
Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a adoptat o poziție și mai tranșantă în privința NATO și a anunțat o nouă analiză a prezenței trupelor americane în Europa, care se va desfășura pe parcursul următoarelor șase luni.
Europenii se mișcă greu
La Ankara sunt de așteptat multe declarații optimiste cu privire la cheltuielile militare și achizițiile de echipamente de apărare ale Europei. Totuși, în plan secund, există însă îngrijorări serioase.
Oficialii americani și cei ai NATO sunt de acord că armatele europene nu dispun de suficiente efective. De exemplu, armata britanică a ajuns la cel mai mic nivel numeric de după bătălia de la Waterloo din 1815, numărând mai puțin de 70.000 de militari profesioniști, cu normă întreagă.
De asemenea, bugetele europene sunt suprasolicitate. Nu e clar care dintre marile state – cu excepția Germaniei și a Poloniei – va reuși, în următorii ani, să atingă obiectivul NATO de a aloca 3,5% din venitul național pentru necesitățile militare fundamentale și încă 1,5% pentru cheltuieli militare conexe, precum îmbunătățirea transportului feroviar și a serviciilor de urgență în caz de război.
Chiar și la summitul de anul trecut, când s-a convenit asupra acestor ținte de cheltuieli, aliații au respins solicitarea lui Rutte de a atinge respectivele niveluri până în 2029, insistând pentru anul 2035 – un indiciu că majorările semnificative vor avea loc abia spre sfârșitul acelei perioade.
Consolidarea așa-numitului „pilon european” în cadrul NATO va necesita, inevitabil, timp; nu este vorba doar de resurse financiare, ci și de dezvoltarea, achiziționarea și integrarea unor sisteme de armament sofisticate pe care americanii nu le vor mai furniza. Printre aceste elemente esențiale – așa-numitele „capabilități strategice” – se numără rachetele cu rază lungă de acțiune lansate de la sol, sistemele de apărare aeriană, sateliții și coordonarea activităților de informații.
De asemenea, Mark Rutte susține că este vital ca Washingtonul să asigure principala forță de descurajare nucleară a alianței – așa-numita „umbrelă nucleară” – pentru a contracara amenințările venite din partea Rusiei sau a oricărui alt stat.
Cine va conduce?
Chiar dacă alianța evoluează spre „NATO 3.0”, „este în continuare nevoie de leadership-ul SUA, de capacități americane de vârf, de descurajare nucleară și de suficientă putere convențională americană pe teren pentru a demonstra că SUA au un interes direct și major în joc”, a declarat Matthew Kroenig, fost oficial al Pentagonului, în prezent membru al grupului de cercetare Atlantic Council. „Există o legătură între prezența trupelor pe teren și credibilitatea nucleară.”
Dacă în Europa se află puțini soldați americani gata să lupte, întrebările privind disponibilitatea unui președinte american de a recurge la opțiunea nucleară devin tot mai acute.
Există, de asemenea, chestiunea fundamentală a comenzii și controlului.
NATO a fost concepută pentru a fi condusă de un comandant suprem american, care deține simultan controlul asupra trupelor americane din Europa.
Continentul dispune de generali competenți, dar nu există o comandă europeană unică și clară, întrucât fiecare general răspunde, în ultimă instanță, în fața autorităților politice din propria țară, a explicat Camille Grand, fost oficial de rang înalt în cadrul NATO și director al principalei asociații din industria europeană de apărare. Deși oficialii europeni ocupă, de regulă, fie funcția de adjunct al unui american, fie au ei înșiși un adjunct american, comanda generală ar trebui să rămână la Washington, a susținut el.
Se pare că Pentagonul acceptă acest lucru, discuțiile despre numirea unui comandant suprem german sau francez fiind abandonate.
T.D.
