UE deblochează 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, după ani de opoziție din partea guvernului Orban. Cea mai mare parte merge la statele care i-au trimis arme

UE deblochează 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, după ani de opoziție din partea guvernului Orban. Cea mai mare parte merge la statele care i-au trimis arme
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru deblocarea a 6,6 miliarde de euro din Instrumentul european pentru pace, fondul prin care sunt rambursate, între altele, cheltuielile țărilor care au trimis arme Ucrainei. Banii erau blocați de ani de zile, după ce fostul guvern ungar s-a opus plăților.

Acordul a fost anunțat vineri de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, relatează France 24. Potrivit acesteia, 4,7 miliarde de euro vor merge către statele membre pentru livrările de armament făcute deja. Unele țări au anunțat că își vor folosi partea primită pentru a ajuta în continuare Ucraina.

ADVERTISING

Alte 900 de milioane de euro vor finanța misiunea UE de instruire a militarilor ucraineni, iar un miliard de euro va fi folosit pentru achiziții comune de echipamente. Așadar, suma de 6,6 miliarde de euro nu reprezintă o plată integrală și directă către Kiev: cea mai mare parte rambursează ajutorul militar oferit până acum de statele europene.

Bani blocați de fostul guvern de la Budapesta

Plățile prin Instrumentul european pentru pace fuseseră blocate de guvernul condus de Viktor Orban. Poziția Budapestei s-a schimbat după ce Peter Magyar l-a înlocuit în funcția de premier, în aprilie. De atunci, capitalele europene au discutat cum să împartă și să folosească fondurile deblocate, potrivit France 24.

ADVERTISING

„Atacurile hibride ale Moscovei încearcă să intimideze Europa pentru a-și reduce sprijinul pentru Ucraina. Europa face exact contrariul”, a transmis Kallas.

Anunțul vine în ziua în care noi atacuri rusești asupra Kievului au ucis cel puțin cinci persoane, între care un băiat de 14 ani. Zeci de oameni au fost răniți. Băiatul avea cetățenie israeliană, iar mama sa se numără printre răniți, a anunțat Ministerul israelian de Externe.

Instrumentul european pentru pace este finanțat separat de bugetul obișnuit al UE și permite, printre altele, susținerea livrărilor de echipamente militare către Ucraina.

ADVERTISING

G.P.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google